Acasă Actual Tradiții uitate la începutul verii

Tradiții uitate la începutul verii

DISTRIBUIȚI
izotec

Potrivit concepțiilor tradiționale românești, anotimpul verii începe în ziua praznicului Sfântului Onufrie cel Mare, adică pe 12 iunie, și ține până la Nașterea Maicii Domnului, de Sfânta Maria Mică, prăznuită pe 8 septembrie. Miezul verii sau dricul verii este timpul când se înregistrează temperatura cea mai ridicată.

Un alt moment important este sărbătoarea lui Pintelei călătoriul, de Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit pe 27 iulie, ziua din care, cum spuneau odinioară românii, ”vara călătorește spre toamnă”.

Vara este anotimpul împlinirilor de toate felurile, în roadele de pe câmp, dar și în iubire. Nopțile fiind călduroase, fetele dormeau pe prispa caselor, iar tinerii întârziau mai mult timp la întâlnirile lor de taină.

În tradiția populară, vara începea la praznicul Sfântului Timotei, pe 10 iunie, sau de Sfântu Onufrie cel Mare, pe 12 iunie. Calendarele populare erau de acord cu faptul că vara se încheia la Sfânta Maria Mică, de Nașterea Sfintei Fecioare Maria, la 8 septembrie.

Acest interval de timp era ”măsurat” de strămoșii noștri prin sărbători și obiceiuri populare păstrate, uneori chiar cu sfințenie, din moși-strămoși.

Precum alte practici estivale, Zilele Sfinților Mărunți erau sărbători agrare, sărbători ale grâului, iar peste vechii zei ai vegetației s-a suprapus, în timp, praznicul sfinților creștini.

Zilele Sfinților Mărunți cuprind 4 sfinți mai puțin cunoscuți, sărbătoriți în perioada 10-14 iunie, în mijlocul lui Cireșar: pe 10 iunie – Sfântul Mucenic Timofte, pe 11 iunie – Sfântul Apostol Vartolomeu, pe 12 iunie – Preacuviosul Onufrie și pe 14 iunie – Sfântul Prooroc Elisei.

Sfinții Mărunți erau considerați, odinioară, străjeri ai verii, deoarece, conform cercetărilor etnografului Mircea Laptes, se spunea că, acum, grâul începe să se coacă, iar porumbul crește ”ca smuls din pământ”. Ei ar fi responsabili cu grindina, vijeliile, furtunile și ploile torențiale, drept pedeapsă pentru oamenii care nu i-au cinstit.

* Sfinții mărunți

Vechile sărbători creștine legate de solstițiul de vară din calendarul iulian – Sfinții Timoteiu, Vartolomeu, Onofreiu, Eliseiu -, aveau un rol deosebit în planificarea activităților agrare. Odată cu schimbarea calendarului, au devenit ”sărbători mărunte”.

Cei patru sfinți creștini celebrați în luna iunie – pe 10 Sfântul Mucenic Timotei-Timofte, pe 11 Sfântul Apostol Vartolomeu, pe 12 Sfântul Mc. Onufrie și pe 14 Sfântul Prooroc Elisei – erau responsabili, conform Calendarului popular, cu pârguirea și coacerea lanurilor de grâu. Zilele Sfinților Mărunți erau ținute de creștinii de altădată, pentru ca recoltele să fie apărate de dăunători, să nu le bată grindina sau să le culce la pământ vreo vântoasă. Astfel, importanța lor calendaristică s-a diminuat treptat, aceste sărbători devenind mai puțin însemnate pentru aprecierea și planificarea timpului agrar.

* Credințe și superstiții ale grâului de Sfinții mărunți

În prima scaldă a nou-născutului, se puneau și câteva boabe de grâu. Ca ursitoarele să fie îmbunate, pe masa pregătită pentru ele, în primele trei zile de la nașterea copilului, se puneau o pânză curată nouă, un blid cu făină de grâu, cernută, sare, pâine, un caier de lână și o monedă.Când se împlineau trei zile, pe făină, se puteau vedea urmele ursitoarelor. Dacă ele nu veneau sau nu găseau aceste daruri, însemna că sunt supărate și pot ursi copilului să nu aibă nimic în viață, să fie un sărăntoc.

Prin alte zone, se puneau pe masă trei farfurii cu grâu fiert, trei pahare cu apă și trei cu untdelemn și o sumă de bani. După credința oamenilor, apa însemna viață, iar untdelemnul bogăție. De cum se apropia miezul nopții, moașa copilului și alții ai casei, stând la oarecare distanță față de masă, încercau să vorbească, îmbunând ursitoarele și murmurându-le cântece, în care le lăudau bunătatea și puterea.

Mai exista obiceiul să se coacă o plăcintă din făină de grâu, cu trei monede deasupra. Se credea că, dacă se pune o singură monedă, este posibil ca ursitoarele, care întotdeauna sunt în număr de trei, să se certe între ele și, de supărare, să ursească rău copilul.

Se așeza și ”cina” pentru ursitoare. Pe masă se punea ”o pânză nouă, împrejur cu brăciri noi, se așeza un blid în care se puneau de trei ori câte trei mâini de făină de grâu cernută, peste făină, o lingură nouă cu sare și una cu unt, un pahar nou plin cu apă neîncepută, pe buza blidului erau lipite trei lumânări de ceară, iar în jurul acestora se grămădeau cereale: grâu, porumb, ovăz etc”.

Ca să nu plângă copilul, când era mic, imediat după nașterea lui, se făceau cruci din tărâțe de grâu, una amplasată în mijlocul casei, cealaltă la ușă.

* Vârtolomei – obiceiuri de altădată

Ziua Sfântului Bartolomeu sau Vartolomeu atenționa țăranii de altădată că vara este în toi. Așa cum arată și rădăcina numelui sfântului, învârtirea, întoarcerea reprezintă cuvântul-cheie al întregii zile. Bătrânii de altădată spuneau că ”Cerul se întoarce spre sud, întreaga fire repetă, în plan restrâns, această mișcare în sens invers”. Se pot stârni vârtejuri de vânt, acțiune asupra precipitațiilor, care deveneau mai totdeauna malefice, vârtejuri ale cursurilor de apă, care îi atrăgeau în mijlocul loc pe toți oamenii necugetați, care continuau să lucreze în această zi.

Vârtolomei era cunoscut prin unele zone ale României ca singura sărbătoare a grâului. Nu se lucra nici în câmp, nici acasă, pentru că ”grâul are și el o sărbătoare”, spuneau fetele de măritat.

De aceea, nu era întâmplător faptul că, pe pământ, oamenii încercau să evite mișcările ”învârtejite” – torsul, de exemplu -, pentru a nu produce, la rândul lor, învârtiri, suciri nedorite. Se spunea că porumbul celor ce lucrează în această zi se sucește în bătaia vântului. Oamenii pot suferi vertijuri – amețeli, întoarceri, reveniri. În sens pozitiv, ”învârtirile” rituale puteau fi utilizate în magia întoarcerilor, respectiv trimiterea vrăjilor înapoi.

De ziua lui Vârtolomei, dacă privește cineva spre răsăritul zorilor, în timpul revărsatului zorilor, de pe un munte înalt, vede Cloșca cu pui. Acest sfânt a numărat stelele pe cer”, spuneau bătrânii.

Alții, mai sperioși, strigau că sunt sărbători diavolești. Le țineau oamenii și femeile de frica duhurilor rele, care ”umblă prin văzduh, de pornesc norii cu trăsnete și vijelii, de rup pomii”.

Aceluia care-l sărbătorește și îl cinstește îi sunt sămănăturile și roadele ferite de vijelii și grindini, credeau cei mai mulți dintre sătenii de altădată.

Prin unele zone,Vârtolomei se ținea pentru ceasuri rele. Se spunea că, dacă femeile lucrează în această zi, ”paserile mănâncă semințele din hambare sau de pe câmp”.

Se ținea în speranța că nu va da ciuma în găini. Se ducea grâu la biserică și, după ce îl sfințea preotul, se dădea la găini.

* Superstiții de Nunta șoarecilor

Sărbătoarea Sfântului Onofrei din 12 iunie, denumită și Ziua Șoarecilor, era considerată nefastă pentru rozătoare, mai ales în anii ploioși.

Potrivit poveștilor bătrânilor de altădată, șoarecele nu putea fi decât opera dracului. În tradiția populară, se spunea despre șoareci că ”sunt făcuți din balele necuratului”.

Fiecare țăran avea pe lângă casă măcar una sau două pisici, cu misiunea de a păzi gospodăria de stricăciunile provocate de rozătoare. Dacă pisicile nu vânau șoarecii, erau îndepărtate din gospodărie, chiar omorâte, și se căutau pui de ”pisică vânătoare”.

Credințele populare afirmă că liliacul a fost, inițial, un șoarece, blestemat că a furat anafură și prescură din biserică.

Dintre multele superstiții populare pentru îndepărtarea chițăitorilor, amintim înnodarea unei sfori de 99 de ori și rostirea unui descântec, care încolona șoarecii și îi trimitea la ”dracu’n praznic”.

În alte zone, această sărbătoare era ținută doar de femei, pentru ca șoarecii să nu le roadă hainele peste an.

Când se punea varză la murat, se punea și mărar, cules în ziua de Sânziene  pe nemâncate, pentru ca șoarecii să nu se apropie de butoaie.

Cine dorea să fie ferit de șoareci, trebuia să ajuneze în lunea din Săptămâna Albă.

În toate zonele etno-folclorice, se credea că Dumnezeu iartă din păcatele celui care omoară un șoarece.

pietricica turism

Lasă un răspuns