• acum 4 luni a murit un seminarist, astăzi alţi 200 sunt tot fără medic
Cine a văzut filmul ”Un pas în urma serafimilor” ştie că descrierea succintă făcută în trailer este exactă: ”Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial, încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic, viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar”.
Regizorul Daniel Sandu spunea într-un interviu că, în opinia lui, elevii au dreptul să chestioneze orice nu înțeleg sau nu cred: ”Dacă o regulă nu coincide cu valorile mele, eu trebuie măcar să înțeleg de ce nu coincide și am dreptul să pun întrebări. Am dreptul să mă îndoiesc. Am dreptul să contest. Iar dacă sistemul în care activez ca tânăr, că e seminar teologic, școală militară, sistem medical, are niște erori, trebuie să înțeleg că, dacă vreau să rămân acolo, ori încerc să schimb, ori plec”.
* Moartea care n-a schimbat nimic
În luna februarie a acestui an, un elev al Seminarului Teologic ”Veniamin Costachi” a murit la Iași, după ce i-a fost rău câteva zile, dar toată lumea din jurul lui a crezut că are o simplă răceală. Poliția s-a autosesizat, mai ales că băiatul, în loc să fie dus de urgență la cel mai apropiat spital, a fost trimis întâi acasă, la Farcașa, și abia de acolo preluat de ambulanță, transportat și transferat de la un spital la altul, până a ajuns la Iași, unde a și murit. Dosarul penal, însă, stă pe loc, pentru că lipsește piesa de bază, ca și în cazul Geanina Sechel: raportul medico-legal al necropsiei. Acel document, fără de care nimeni nu poate spune dacă viața lui Marius Gheorghiu ar fi putut fi salvată, încă nu a ajuns la anchetatori, pentru că Institutul de Medicină Legală Iași și-a făcut un obicei din a lucra probele histopatologice în 6 luni de zile. Totuși, dosarul penal își va urma cursul, chiar dacă într-un ritm care afectează, aproape ”tradițional”, ideea de justiție imediată.
Problema de fond este că moartea lui Marius Gheorghiu n-a schimbat absolut nimic la seminar, unde nu există asistență medicală de 2 ani. În acest timp, s-a purtat o corespondență inutilă între conducerea unității de învățământ și Direcția de Sănătate Publică, părintele Ioan Mihoc insistând, permanent, ca școala să beneficieze de asistență gratuită. I s-a explicat că legea prevede medici școlari doar pentru unitățile din mediul urban, însă el nu vrea să accepte că școala pe care o conduce poate fi discriminată în acest fel doar pentru că este la țară. Și nici nu a căutat o soluție.
La 4 luni de la moartea lui Marius Gheorghiu, părintele Ioan Mihoc, directorul Seminarului ”Veniamin Costachi”, declară: ”Doamna doctor Iacoboae, din comuna Vânători, s-a arătat dispusă să ne ajute. Nu, nu s-au înscris elevii pe lista dumneaei, pentru că era prea târziu, să vedem ce posibilități există de la anul. Însă noi avem elevi și din Republica Moldova, și din Ucraina, și nu știu cum funcționează sistemul de sănătate în aceste țări și dacă se poate plăti un medic de aici care să facă servicii pentru acești copii. În fine, rămâne să vedem. Eu, ca școală, nu pot să angajez doctor și, dacă Statul Român este obligat să asigure asistența medicală, atunci mi s-ar părea normal să ne dea măcar un asistent”.
Întrebat dacă, după moartea elevului Gheorghiu, profesorii sună la 112 și cheamă ambulanța când unui copil i se face rău, părintele Mihoc a răspuns că acest lucru se întâmplă dintotdeauna și niciodată n-au fost restricții.
Îl contrazice, însă, un fost profesor de la seminar, Pavel Lungu, care susține că, atunci când a chemat ambulanța, a fost criticat și acest lucru a fost menționat în registrul pedagogilor care făceau serviciu pe școală, chiar de profesoara Elena Laiu, care acum conduce Inspectoratul Școlar Județean Neamț.
”Este o fabulație, nu există așa ceva! Acum profesorul Lungu poate spune orice…”, susține părintele Mihoc.
* ”Considerăm că autoritatea profesorului de serviciu a fost grav încălcată”
Profesorul Pavel Lungu, care a avut ”meciuri” repetate cu conducerea Seminarului, a adus în atenția mai multor instituții neregulile din unitatea de învăţământ, cu accent pe modul cum erau tratați elevii, puși să muncească la cantină – deși nu aveau carnete de sănătate -, la cuptor, la animale sau la pensiunea Casa Hozeva, despre care susține că este folosită pentru protocol. Nemulțumirea lui s-a pliat pe două aspecte: pentru a munci, elevii erau luaţi de la ore, deci educaţia le era pusă sub semnul întrebării, iar activităţile la care erau supuşi le puneau în pericol sănătatea. Demersurile lui n-au avut niciun succes, însă merită menţionat un răspuns al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, care a constatat, pe viu, că elevii muncesc la cantină, fără să stabilească nimeni dacă au boli transmisibile. Echipa de control, care a făcut verificările în prezenţa directorului şi a administratorului, a stabilit că elevii ”supraveghează ca toate alimentele să intre în procesul de preparare a mâncării”. Probabil strict vizual, deşi aceeaşi comisie constată că elevii ”acordă sprijin la transportul ambalajelor cu alimente în magazia cantinei”, însă este convinsă că ”activităţile de manipulare a alimentelor în magazia de alimente şi magazia de mână, de prelucrarea preliminară a acestora şi de preparare a mâncării sunt efectuate de personalul calificat angajat la blocul alimentar al seminarului şi a căror stare de sănătate este evaluată periodic”. Trecem peste acordul dintre ”personalul” şi ”a căror”! Aşa scrie, aşa cităm!
Profesorul Pavel Lungu susţine, însă, că elevii făceau mult mai mult decât a constatat comisia DSP, că îndurau dogoarea cuptoarelor, mizeria de la animale şi frigul crunt din clasele unde temperaturile erau la limita îngheţului. Din acest motiv, ”răceau” des, dar se confruntau şi cu infecţii urinare frecvente. Şi, într-o zi de iarnă, când a sesizat că un băiat lipseşte de la oră, întâmplător nepotul stareţului mănăstirii de la Bodeşti, l-a găsit într-o cameră îngheţată, unde caloriferul nu mergea, tremurând sub o plapumă. Şi a sunat la 112.
Urmarea:
”Subsemnații Rudeanu S. Călin și Laiu Elena, profesori de serviciu pe școală, predăm activitatea pedagogului de serviciu, cu următoarele mențiuni:
– Ca eveniment, consemnăm și aducem la cunoștința factorilor de decizie în drept că, în jurul orei 13,30, prof. Lungu Pavel, erijându-se în calitate de profesor de serviciu și neținând cont de activitatea noastră, a solicitat venirea unei ambulanțe pentru elevul Andriescu Mihai (cl. a IX-a Pastorală), deși asistentul de serviciu nu a considerat necesar acest lucru. Secția de gardă – pediatrie (dr. Moraru) ne-a confirmat că nu este caz grav și de internare, cu același diagnostic pus inițial de asistent.
Față de aceste lucruri, considerăm că autoritatea profesorului de serviciu a fost grav încălcată, drept pentru care solicităm celor în măsură a dispune pe cale de consecință” (16.XII.2010).
Cu o zi mai devreme, pe 15 decembrie, elevul Andriescu făcuse o cerere către părintele director: ”Vă rog să mă învoiți pentru a pleca acasă, din cauză că sunt bolnav cu plămâni, iar în seminar nu am condiți ca să mă tratez”. (Am respectat întocmai ortografia).
Acum, după 8 ani, e greu de stabilit dacă precedentul a fost momentul decembrie 2010. Profesorul Lungu aşa spune: ”Atitudinea se creează în timp. Şi din ce în ce mai puţini au curajul să aibă opinii, să se opună, pentru că văd că îi costă. Pe mine m-a costat. Dar, când am intrat în camera aia, care era un fel de loc de izolare, şi am văzut că geamul nu se închidea, caloriferul nu se încălzea şi băiatul tremura sub plapumă, am sunat la 112. Alţii n-au făcut-o nici după zile întregi. Eu cred că şi copiii, şi profesorii sunt dezolaţi în acel seminar, pentru că au înţeles câte abuzuri se pot face. Şi, mai ales, cât de uşor se pot acoperi. Şi morţii se acoperă. A mai murit un elev, cu ani în urmă, călcat de autobuz, când erau, cu toţii, duşi la muncă, în câmp. Nu s-a schimbat nimic. Acum a murit un alt copil şi, în continuare, seminarul, care are 200 de elevi, este tolerat de toate autorităţile să funcţioneze, nu doar fără medic, dar şi fără minimum un asistent. Nu mai este acolo un rebel nepriceput ca mine, care să cheme ambulanţa când un copil tremură şi-i este rău, asumându-şi riscul că va fi tras la răspundere, dar preferând să acţioneze decât să aştepte”.
Autorităţile aşteaptă, însă. Probabil vreun ordin special pentru mediul rural, unde un internat, o cantină şi 200 de elevi depind exclusiv de şansă. Pentru că nimeni n-a mişcat nimic după moartea unui copil, deşi, cu toţii ştim, problemele mari se nasc din ”detalii” neglijate la vremea producerii lor. Iar în România, grija pentru ”detalii” e ultima care contează.
Cristina MIRCEA
5 comentarii
Trist
FRig era in seminar si in 2005–2006 cand am intrat .Caldura se facea cu o centrala neautrorizata alimentata cu coji de brad verde .Aceste coji de brad erau incarcate in niste lighene de plastic si aruncate in cazane de un amator.Atunci nu erau conditii tehnice de facut caldura la elevi,iar acum cred ca e scump gazul si se face economie de bani.Daca analizeaza cineva care se pricepe DURATA ,…..TIMPUL… CAT SE FURNIZA CALDURA LA ELEVI DUPA CONSUMUL DE GAZ RAPORTAT LA SUPRAFATA INCALZITA si numarul de calorifere, BANUIESC CA ACESTI COPII AVEAU CALDURA C ATEVA ORE PE ZI!SI ASTA CAND AFARA ERA INCEPAND CU LUNA OCTOMBRIE si pana in dupa 15 aprilie VREME RECE.La o cladire cum e seminaru,.consumul d e gaze pentru o centrala termica adecvata ,scazand ceea ce se consuma cu spalatoria sau bucatarie..nu ar trebui sa fie sub 400-500-600 metri de gaz cubi pe zi,(si asta doar pentru 8-9 ore de caldura furnizata in 24 ore).E USOR SA SE POATE DETERMINA NUMARUL DE GIGACALORII PE CARE LE-A PRODUS CENTRALA TERMICA A SEMINARULUI PE O LUNA, FUNCTIE DE CAT PLATESC GAZUL.DE AICI rezulta cate ore a fost furnizata caldura in seminar.Simplu..ingineresc…ca la fizica de clasa 10.Oricum la o temperatura constanta in cladire de 22-24 grade nu se raceste !!!!!!!!!!!!!!!!!!!DOAR FRIGUL CRONIC DA BOALA SI OMOARA!!
Pavel Lungu e sursa voastra!!! ???? Singura? Am avut nefericita ocazie sa il cunosc. E tipul arogant care crede ca detine adevarul absolut.
Doamna Elena nu Pavel Lungu este problema seminarului ci atitudinea pe care conducerea o are. Degeaba s- au făcut unele lucruri ptr ca modalitatea de tratament este aceeași. Seminarul nu este o școală de pregătire ptr forțele speciale și nici vreo moșie proprie. Trebuie creat un forum special ptr a povesti câte am tras acolo 5 ani. Micoze , răceli, dureri de gat, colite , stafilococi, munca, . Etc. Prima data când au venit părinții la mine și m- au văzut au început sa plângă. Au trecut de atunci 20 ani și văd ca lucrurile tot așa au rămas. Se face scoala acolo- nimic de spus. Dar oare elevii care și astăzi sunt afectați fizic sau sau psihic cu ce au greșit?
Felicitari pentru articol! Este de bun simt si super REALIST! Stim cu totii ce mafie este acolo, la seminar, la Neamt…… cat au fost “ingrasati”(…), (…), (…) ( cel de trista aducere aminte!!!) si altii….. degeaba a murit copilul ala…ca nu s-a schimbat absolut nimic!
Este foarte trist! Cu cine sa faci ceva…. cu (…) (…), cu mihoc…. cu (…)?????
Pieirea ta, prin tine Israele!!!!