Acasă Actual COD GALBEN de ploi torenţiale în Neamţ

COD GALBEN de ploi torenţiale în Neamţ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis COD GALBEN de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate cantitativ pentru acest final de săptămână, între judeţele vizate fiind şi Neamţul. Intervalul de valabilitate este 7 iulie, ora 16:00 – 9 iulie, ora 21:00.

“În zonele deluroase și montane, precum și în Oltenia, Transilvania și local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 25-30 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp”, precizează ANM.

Pentru acelaşi interval, ANM a emis şi o informare meteorologică potrivit căreia “vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp”. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Lasă un răspuns