Acasă Actual Interviuri din “fotbalul mic” CRISTIAN LUCA (ex-antrenor Cimentul Bicaz): “Trebuie să fim...

Interviuri din “fotbalul mic” CRISTIAN LUCA (ex-antrenor Cimentul Bicaz): “Trebuie să fim cu toţii conştienţi că sportul este o altfel de şcoală”

DISTRIBUIȚI

De unde aveţi pasiunea pentru fotbal?

Pasiunea pentru fotbal o am de mic copil. Poate că este ceva genetic sau poate că, uitându-mă cu unchiul meu la meciuri, am început să fiu atras de acest sport. Am copilărit la bunici, cu meciurile comentate la radio sau la TV de regretaţii Sebastian Domozină şi Cristian Ţopescu, sau cu cele ale lui Ilie Dobre sau Dumitru Graur. Îmi plăcea să învăţ jucătorii echipelor favorite, iar mai apoi reţineam un număr impresionant de jucători. Apoi, maidanul era locul în care ce vedeam la televizor încercam să transpun în practică. Erau alţi ani, o perioadă frumoasă, în care copiii se bucurau de fiecare moment. Fotbalul era jocul principal pentru noi. Ne căutam tricouri de aceeaşi culoare, pe care le scriam cu vopsea, acuarele sau cu ce găseam şi ne întreceam în diverse tipuri de campionate. Uneori chiar numai o minge era necesara pentru mine şi o poartă improvizată, pentru a mă juca singur şi a comenta totodată, precum auzeam la radio sau la TV. Nu existau pe atunci ghete cu crampoane, tricouri cu fotbalişti celebri şi foarte rar mai găseam câte o minge Artex, prin intermediul căreia ne simţeam şi noi fotbalişti. Mai târziu, m-am mutat la Bicaz, unde jucam fotbal zi de zi, jucam campionate pe cartiere, colecţionam abţibilduri cu jucători, sau jucam fotbal de masă pe banca de la şcoală sau pe catedră. La liceu am avut 3 ani în care am cunoscut şi latura profesionistă a acestui minunat joc, activând la Cimentul Bicaz, la juniorii republicani şi un pic la echipa mare, în Liga a III-a. Apoi m-am axat pe studii şi pe servici, continuând să practic fotbalul cu amicii mei. Totodată, a început să-mi încolţească în gând ideea de a antrena. La început, a fost oarecum o glumă şi mult necunoscut, dar pasiunea s-a amplificat, devenind o meserie, chiar dacă în toată perioada am făcut voluntariat.

Cum v-ați caracteriza ca antrenor?

Ca antrenor pot să spun că am luat totul de la zero. Experienţa fotbalistică a fost foarte mică, aşa că am pus mâna pe carte. Iniţial a cam fost o joacă, apoi am început mai serios să mă documentez şi să fac facultatea de sport, masterul şi cele două licenţe pe care le am: C şi B. Chiar dacă în ultimii ani recunosc că nu am mai aprofundat aşa cum o făceam odată, din diferite motive, anii petrecuţi în această meserie au fost foarte frumoşi, oferindu-mi multe transformări, experienţe profesionale şi umane importante. Îmi place jocul de calitate, echilibrat, eficient şi spectaculos deopotrivă, colectiv şi ofensiv, bazat pe acţiuni în viteză. Indiferent de rezultat sau cu cine am jucat am oferit un fotbal bun, şi foarte rar ne-am făcut de râs. Cine ne-a bătut a trebuit să muncească serios pentru acest lucru. Totodată îmi plac obiectivele îndrăzneţe, chiar şi atunci când nu dispun de resursele necesare în acest sens. De asemenea, respectul şi fair-play-ul faţă de toţi cei implicaţi sunt foarte importante pentru mine.

Ce relație aveți cu jucătorii?

La juniori am fost destul de autoritar. Astăzi, dacă ar fi să mă apuc din nou nu aş mai putea fi la fel cu siguranţă. Treptat, trecând la seniori şi la fotbalul de judeţ am devenit mai permisiv. Cred că depinde foarte mult şi de ce condiţii există la un club şi în special de obiective şi remuneraţie. Nu poţi avea prea multe pretenţii când nu oferi nimic, iar asta m-a făcut uneori să las garda jos şi să fiu mai permisiv decât trebuia. Îmi place să am o relaţie bună cu jucătorii şi corectă, bazată pe respect reciproc. Nu sunt adeptul restricţiilor absurde şi îmi place să îi conving pe jucători să se implice activ, să pună suflet, să-şi arate personalitatea şi creativitatea pe teren, în cadrul unor principii de joc clare şi cât mai simple. Pentru mine latura emoţional-volitivă este cea mai importantă în relaţiile cu jucătorii şi pentru reuşita unei echipe.

“Astăzi, fotbalul este supertacticizat şi sărac în execuţii tehnice

 Cât de strict sunteți cu programul jucătorilor din afara antrenamentelor?

În afara antrenamentelor eram cândva destul de restrictiv. Fotbalul de la judeţ mi-a mai schimbat părerea şi pentru mine cred că în bine. În toate, avem nevoie de echilibru. În primul rând contează nivelul la care se evoluează: juniori sau seniori, fotbal amator sau profesionist. Apoi, fiecare om, tânăr sau adult are nevoie să fie liber, să se bucure de viaţă. Totodată, fiecare ştie/ar trebui să ştie care îi sunt ţelurile şi ce sacrificii trebuie să facă pentru ele. Şi, nu în ultimul rând, mediul din care provine un sportiv este foarte important, şi în special familia şi anturajul de prieteni. Ideea e că jucătorul trebuie să facă totul conştient, bucurându-se de ce ne oferă viaţa şi totodată stând concentrat pe ceea ce a ales să facă.

Cum ar trebui să fie jucătorul perfect?

Jucătorul ideal cred eu că ar trebui să aibă o combinaţie de elemente, după cum urmează: elemente de mentalitate: caracter, voinţă, claritate, responsabilitate, pasiune, talent şi calităţi motrice deosebite: tehnicitate bună (cu accent pe controlul mingii), gândire şi disciplină tactică.

Dacă aţi evoluat ca jucător, la ce echipe, cu ce rezultate?

  • Ca jucător am evoluat trei ani la Cimentul Bicaz, la juniori republicani şi un pic la seniori în Divizia C. Am fost un jucător de valoare medie. Nu aveam calităţile fizice necesare fotbalului de performanţă, aşa că am încercat să mă axez pe pasiune, inteligenţă, spirit colectiv şi disciplină tactică. Loveam mingea la fel de bine cu ambele picioare, săream foarte bine la cap, chiar dacă înălţimea nu mă avantaja şi aveam cele mai bune pase, mai ales la distanţă sau centrări.

Aţi mai antrenat şi alte echipe? Cu ce rezultate?

  • Ca antrenor mi-am petrecut întreaga perioadă de până acum la Bicaz. Am început în 2009 cu As Olympia Bicaz, o mică asociaţie înfiinţată de mine, unde mă ocupam de copii şi cu care am avut rezultate bune la nivel de judeţ (locul 3) sau la turneele unde am participat. Din 2013 am trecut cu copiii la CS Cimentul Bicaz, unde m-am axat pe fotbalul de seniori, ligile a V-a şi a IV-a. Cele mai bune rezultate au fost: promovarea din primul an de participare în Liga a IV-a, Cupa României la nivel judeţean, participarea onorabilă în Cupa României – faza naţională, locul 3 în Campionatul Ligii a IV-a, dezvoltatea şi promovarea tinerilor în fotbalul judeţean.

Jucătorii care vă plac cel mai mult, din România şi din străinătate.

  • Mi-a plăcut foarte mult fotbalul romantic al anilor ’90 şi până prin 2010. Cu el am crescut , iar jucătorii de atunci mi-au rămas favoriţi: Ronaldo Nazario, Zidane, Beckham sau Cannavaro. Din România, pe lângă Generaţia de Aur, l-am apreciat foarte mult pe Mirel Rădoi. Fotbalul se juca cu mai multă pasiune, jucătorii se identificau cu diferite elemente tehnico-tactice specifice: când spuneai Ronaldo te gândeai la dribling, viteză şi gol; când spuneai controlul balonului nimeni nu acompania mingea precum Zidane sau Ronaldinho; dacă te gândeai la lovirea mingii Hagi, Beckham şi Roberto Carlos erau reperele; când te gândeai la deposedare nimeni nu se compara cu apărarea Italiei: Cannavaro, Maldini, Nesta. Astăzi, pe lângă faptul că fotbalul a devenit o industrie, este şi supertacticizat, axat pe condiţia fizică, dar sărac în execuţii tehnice. Foarte rari sunt jucătorii care 1 contra 1 pot face diferenţa. Totuşi, dintre fotbaliştii de astăzi, îmi plac Modric, Kroos, Ramos, Cristiano Ronaldo sau Hazard. Jucători români chiar nu am niciunul care să mă impresioneze, din păcate.

Antrenorii care vă plac cel mai mult, din România şi din străinătate.

  • Mi-au plăcut mereu Alex Ferguson şi Marcelo Lippi. Apoi Guardiola, Zidane şi, mai nou, Jurgen Klopp. La CM din Rusia m-au impresionat Oscar Tabarez şi Roberto Martinez. Din România, Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi şi Cosmin Olaroiu. Îi apreciez şi pe Costel Enache, Pelici şi Marius Baciu. 

De cele mai multe ori bugetul pentru sport este o glumă

 Ce echipă visați să antrenați?

Nu ştiu exact dacă voi profesa ca antrenor sau la ce nivel. Cred că mi-ar plăcea şi meseria de director sportiv la un club. Ideea este că aş vrea să lucrez în fotbal şi să o fac profesionist: fie la un club, fie la o federaţie. Dacă ar fi să fac un exerciţiu optimist de imaginaţie, cred că aş vrea să lucrez în România, la FRF sau alături de Gică Hagi, ori la FCSB. În străinatate la Bayern Munchen, Real Madrid, FC Barcelona sau Juventus.

Fotbalul românesc este într-unul dintre momentele sale cele mai dificile. Ce soluţii aţi propune pentru revitalizarea acestui sport?

Întreaga societate românească este într-o situaţie dificilă şi în atare situaţie, sportul în general şi fotbalul în special nu au cum să prospere fiind parte integrantă a acesteia. Este necesar un efort comun, susţinut, al tuturor factorilor ce pot fi implicaţi: autorităţi centrale şi locale, FRF, cluburi, sponsori. Legislaţia trebuie să facă din sport un obiectiv primordial, părerea mea, în primul rând pentru a avea o populaţie sănătoasă. Legile existente permit finanţarea, dar nu obligă autorităţile să susţină sportul. În atare situaţie, doar dacă exista un interes sau dacă eşti prieten cu primarul poţi beneficia de sprijin. Când găseşti un edil împătimit poţi face foarte multe, şi în fotbalul nostru judeţean avem câteva exemple frumoase în acest sens. De cele mai multe ori însă, în cadrul primăriilor bugetul pentru sport este o glumă. Apoi FRF ar trebui să se implice mai mult în sprijinul echipelor din ligile inferioare. Cluburile la rândul lor trebuie să dea dovadă de corectitudine, transparenţă şi profesionalism. Lipsesc totodată spiritul de patriotism naţional şi local care crează un ajutor şi o implicare financiară aparte. Lipseşte interesul mediului privat pentru sprijinirea sportului, din cauza fiscalităţii devoratoare a statului. Seriozitatea tuturor participanţilor la competiţie este un alt punct delicat. În ceea ce priveşte performanţa, factorii cheie cred eu că sunt următorii: antrenori profesionişti, jucători profesionişti, facilităţi profesionale, tehnologie şi metodologie profesională de pregătire, management profesional.

Cum apreciaţi starea fotbalului în judeţul Neamţ?

În judeţul Neamţ fotbalul a avut o perioada de tranziţie iar acum începe să aibă rezultate bune. Există acum două echipe de Liga a III-a, care ne propun un fotbal cât de cât profesionist. În Liga a IV-a există câteva echipe foarte bune, care concentrează jucătorii valoroşi şi care, cred eu că treptat ar trebui să facă pasul mai sus. Implicarea este foarte bună acolo şi e păcat să-şi încordeze muşchii doar ca să se stabileasca care e mai tare în curtea şcolii. Dacă tot sunt bani este nevoie şi de gândire şi management profesionist. În Liga a V-a sunt multe echipe, ambiţii şi cred că anul acesta a fost chiar disputat şi benefic fotbalului judeţean. La nivel de copiii şi juniori baza de selecţie este destul de bună şi cred că ar trebui să se lucreze la înfiinţarea în fiecare localitate a unei grupe de copii, pentru încurajarea factorilor locali. AJF-ul a făcut eforturi deosebite în ultimii ani pentru dezvoltarea fotbalului judeţean şi în mare parte a reuşit. La fel şi corpul de arbitri şi observatori, cred eu că a făcut progrese serioase. 

Ce ţine de partea sportivă trebuie lăsat pe mâna specialiştilor

 La nivelul competiţiilor judeţene, aţi miza pe finanţarea de la bugetul local, sponsorizări de la firme locale sau ambele?

La nivelul tuturor competiţiilor, nu numai cele judeţene sprijinul financiar trebuie să provină din mai multe direcţii. În primul rând, pentru că deconturile către autorităţile locale nu sunt chiar aşa de uşoare. Au existat probleme serioase în acest sens. Apoi cred eu că e mai uşor pentru toţi să dea câte un pic fiecare. Vă repet, la nivelul firmelor, legislaţia permite astăzi foarte greu sponsorizarea. Adică poţi sponsoriza, dar multe beneficii nu ai.

În fotbalul mic cum i se mai spune sunt binevenite implanturile de jucători din alte localităţi sau ar trebui să fie folosiţi doar localnicii?

  • Personal, implantul de jucători din altă parte nu-l văd ca pe o problemă. Trăim totuşi în 2018, şi nu cred că se mai pune problema aşa. Fiecare echipă este liberă să-şi aleagă obiectivele, iar dacă în acest sens nu găseşte valoarea necesară în localitate, indiferent prin ce mod, trebuie să caute şi împrejur.

În Neamţ nu sunt echipe în toate localităţile urbane şi nici în cele rurale cu bugete mai consistente? Cum se explică paradoxul?

  • După cum v-am mai spus, omul sfinţeşte locul. Indiferent că vorbim de oraşe sau comune, acolo unde există un pic de pasiune sau un alt fel de interes pentru sport există şi echipe. Fie că e o iniţiativă a autorităţilor locale sau că e privată trebuie să fim cu toţii conştienţi că sportul este o altfel de şcoală însemnând sănătate, modelarea tinerilor sub multe aspecte şi oferirea acestora un viitor mai bun. Totodată fotbalul atrage bani, dar pentru asta este nevoie de un minimum de investiţii iniţiale.

Credeţi că politicul se amestecă în fotbal, în sport în general? Care sunt efectele?

  • Politicul se amestecă de multe ori în fotbal, dar cu precădere acolo unde se învârt banii mulţi şi arareori cu folos pentru sport. De la FIFA, federaţii şi până la fotbalul mic, influenţa sa îşi face resimţită prezenţa, în diferite moduri. Pentru că în politică se perindă tot felul de non-valori care caută să-şi satisfacă vicii precum îmbogăţirea cu orice preţ sau dorinţa de influenţă/putere. Cred eu că politicul este o parte importantă pentru întreaga societate, hotărâtoare chiar, dar implicarea sa trebuie făcută prin legi de susţinere sau finanţare. Ce ţine de partea sportivă trebuie lăsat pe mâna specialiştilor. (A consemnat M. CONSTANTINESCU)
pietricica turism

Lasă un răspuns