Acasă Social Administrație Reabilitarea Creșei Mărăței a intrat în etapa a doua: a hârtiilor

Reabilitarea Creșei Mărăței a intrat în etapa a doua: a hârtiilor

DISTRIBUIȚI

După ce, anul trecut, oficialii Primăriei Piatra Neamț au dat vestea bună părinților cu copii mici, că va fi reabilitată Creșa din cartierul Mărăței, dar fără să spună când anume, acum se pare că s-au făcut pași înainte pe drumul modernizării și intenția municipalității a ajuns în etapa a doua. A studiilor de pre și fezabilitate, a documentației tehnico-economice. Licitația pentru desemnarea firmei care să se ocupe de completarea maldărului de hârtii necesare a avut loc la sfârșitul lunii iunie, iar, potrivit Ana-Mariei Rotaru, directoarea Creșei Piatra Neamț, lucrările la unitatea din Mărăței ar urma să fie gata până la sfârșitul anului 2019.

După cum arată nota conceptuală aprobată de Consiliul Local Piatra Neamț, în noiembrie 2017, la Creșa din Mărăței se dorește reabilitare, modernizare și dotare. Cam de 460.000 de euro, cu tot cu TVA. Cu acești bani, s-ar vrea pusă la punct clădirea, care este din 1976, adusă la zi cu caracteristicile de eficiență energetică pe care se bate atâta monedă, dotată corespunzător pentru a găzdui și îngriji antepreșcolari și, eventual, dacă ies socotelile primăriei, mărită capacitatea de primire. Acum, Creșa din Mărăței are 72 de locuri. Nu se precizează în documentele de până acum cam cu cât ar crește numărul locurilor, dar se vorbește de o creștere.

Pentru această investiție, primăria a estimat o nevoie de peste 2,12 milioane de lei noi, pentru care se străduiește să obțină finanțare nerambursabilă de la POR 2014-2020. Proiectul pare să se încadreze în categoria celor eligibile, pentru că a luat mai mult de 70 de puncte, minimum necesar de la care orice idee este luată în seamă. ”Conform grilei de evaluare tehnico-financiară în varianta finală, s-a făcut o analiză privind condițiile de accesare prevăzute în Ghidul solicitantului și a rezultat un punctaj total de 72 puncte”, spun reprezentanții primăriei.

Dacă nu se obțin bani europeni, Creșa Mărăței tot va intra în lucru, numai că pe bani din bugetul local. (Alina Hoanoș)

pietricica turism

Lasă un răspuns