Acasă Actual Uluitor: Hidroelectrica, lovită de Sindromul Dăncilă!

Uluitor: Hidroelectrica, lovită de Sindromul Dăncilă!

Disputele pe seama transparenței vizitei de joi, în Neamț, a miniștrilor Anton Anton (Energie) și Grațiela Gavrilescu (Mediu), împreună cu bănuita favorizare fățișă a partenerilor media de drum lung ai conducătorilor politici ai județului, nu scuză absolut deloc lipsa de atenție.

După cum se știe, organizator și gazdă a raidului guvernamental (marca ALDE) este Hidroelectrica. Bogdan Nicolae Badea, președintele Directoratului companiei celei mai profitabile din România, a sosit încă de marți și nu stă o clipă locului. Pe lângă miniștri, alți oficiali și alaiurile aferente, așteaptă un corp expediționar de presă transportat de la București. Invitația oficială, interceptată de tvmneamt.ro, poate fi studiată alăturat.

O enormitate, asumată de Biroul de presă al Hidroelectrica, e la început, în primele două rânduri. Se oferă o vizită la „centrala Dorin Pavel (Stejaru)”. Nu insistăm pe faptul că termenul corect e centrală hidroelectrică (merge și CHE, lumea pricepe), dar e de neînțeles ce caută nepotul scriitorului și filosofului Lucian Blaga la Stejaru. Numele academicianul Dorin Pavel (1900-1979), părintele recunoscut al hidroenergeticii moderne românești, este purtat – pe lângă o stradă din Sebeș și un colegiu din Alba Iulia, de exemplu – de altă „centrală” legendară, în județul Vâlcea. E vorba despre Lotru – Ciunget. La noi e Dimitrie Leonida.

Academician Dorin Pavel

Cei mai îngăduitori din fire nu este exclus să invoce o simplă confuzie cauzată de viteza redactării invitației. De fapt e lipsă de respect.

Confuzie n-a făcut nici Viorica Dăncilă în Muntenegru, atunci când era bucuroasă că se află în Kosovo. Ceva cu iz de confuzie ar fi fost dacă, în loc de Pdgorica, folosea vechiul nume al capitalei, Titograd. Astfel era gata asamblată o legătură de suflet cu Dorin Pavel, cel decorat de mareșalul Iosip Broz Tito, în 1972, la inaugurarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I. Lesne de închipuit ce veselie națională am fi consemnat dacă Hidroelectrica invita lumea la CHE V. I. Lenin… (V.B.)

Lasă un răspuns