Acasă Actual Camera de Comerț și Industrie Neamț și-a stabilit vicepreședinții

Camera de Comerț și Industrie Neamț și-a stabilit vicepreședinții

DISTRIBUIȚI

Așa cum anunța președintele Mihai Apopii, noul Colegiu director al Camerei de Comerț și Industrie Neamț s-a întrunit în ședință pentru a-și alege vicepreședinții. Întrunirea a avut loc astăzi, 14 septembrie, iar voturile i-au desemnat ca vicepreședinți pe Mihai Bîrliba, Francesco Capuano, Șerban Strătilă și Mihai Tărâță.

Aceștia urmează să își primească atribuțiile pe domenii de activitate, întrucât, după cum declara același Mihai Apopii, odată cu alegerile din 6 iulie, Camera de Comerț și Industrie Neamț, cu un Colegiu director întinerit, își dorește să crească gradul de implicare al celor aleși în structura de conducere a mediului de afaceri din Neamț. Despre toate acestea a vorbit președintele Camerei, imediat după alegeri: ”Am convenit cu toții ca, dacă și-au asumat aceste poziții în organizația de business a județului, să se și implice. Sunt convins că se va întâmpla asta, pentru că avem în noul Colegiu oameni tineri, care au firme în expansiune, oameni care continuă afacerile de familie și, în același timp, oameni cu expertiză și cu experiență, oameni de valoare. Eu spun că avem un Colegiu bine structurat, și ca reprezentare teritorială, și ca domenii de activitate”.

Despre prioritățile pe termen scurt și mediu ale Camerei de Comerț, puteți citi aici. (D.O.)

pietricica turism

Lasă un răspuns