Acasă Actual CENTENAR Arc peste timpuri: 1882 – 1936 – 2018

CENTENAR Arc peste timpuri: 1882 – 1936 – 2018

În 1936, un reporter interbelic, L. Florin, cumpăra de la un bătrân anticar de pe cheiurile Dâmboviței o ”carte veche, ruptă și decolorată de 3 lei”: un manual de geografie a României, tipărit în anul 1882. În timp ce răsfoia vechea tipăritură, ziaristul încerca să compare România anului 1882 cu cea în care trăia el: România anului 1936. Dorința reporterului ca jocul lui să fie continuat de un cititor al ”Realității Ilustrate” din anul… 1988. Nu a fost să fie 1988, ci 2018: ”Să răsfoim la întâmplare câteva pagini, toate interesante prin perspectiva ce o dă timpul, care poate distanţa câteva decenii aproape la depărtarea vremurilor preistorice ale vârstei de aur. Probabil şi în viitor se va putea scrie o cronică senzaţională despre un număr vechi al ziarului «Dimineaţa» sau al revistei «Realitatea», de la 1936, găsite întâmplător la un anticar din Bucureşti în anul 1988”.

* Dunărea n’avea nici un pod

La 1882 o călătorie de la Bucureşti la Constanţa se făcea cu diligenţa, cu transbordare pe bărci de la Feteşti la Cernavodă, deoarece Dunărea n’avea nici un pod.

lată ce ne spune autorul Geografiei, rămas necunoscut din cauza coperţii rupte: «Fluviul este cu totul lipsit de poduri; pe timpul răsboaielor însă se aruncă adesea între râpa românească şi cea bulgărească poduri militare vremelnice»”.

La acest capitol, se pare că stăm mult mai bine în 2018. Dacă am inventariat bine, astăzi sunt 5 poduri care traversează Dunărea: podul de la Ostrovu Mare, podul Calafat – Vidin, podul Giurgiu – Ruse, Podul Anghel Saligny şi cel dintre Giugeni şi Vadul Oii.

* Bucureştii

Vă interesează să ştiţi cum erau Bucureştii la 1882?

«Bucuresci, cu aproape 250.000 locuitori, era capitala regatului, oraşul cel mai frumos al ţărei, prenumăratu chiar printre marile cetăţi europene, se află minunat zidit pe ambele maluri ale Dâmboviţei. Mai-mai fiecare cetăţean poate avea, pe lângă casă, locuri pentru grădini în multe părţi destul de vaste, deosebite, pe care se văd şi multe maidane. Din punct de vedere industrial, oraşul posedă o fonderie de fier, una de tunuri, o tipografie a statului etc. În privinţa salubrităţii oraşul lasă de dorit.»

În anul 1936, după cum vedem, în 50 de ani şi mai bine, am făcut progrese frumoase, populaţia a crescut de la 250.000 la aproape 1.000.000 de locuitori, block-housurile din ultimii ani, ridicate pe vechile maidane şi grădini ne apropie de New-York, dar nu mai avem fabrici de tunuri (e drept, de fonţi, pe roţi de lemn), iar salubritatea municipiului lasă de dorit, exact ca în vechiul oraş”.

Din 1936 şi până astăzi, populaţia Bucureştilor s-a dublat, ajungând, în 2018, la aproape 2 milioane de locuitori. Au mai apărut, e drept, câteva mii de ”block-house-uri” şi câteva bulevarde au fost retrasate. Au dispărut, în schimb, în anii comunismului, din păcate, multe dintre bisericile şi monumentele arhitectonice de valoare. Câteva cartiere ale Bucureştilor de altădată au fost rase, pentru a face loc noilor construţii. Să menţionăm, totuşi, pentru viitorime, că ”în privinţa salubrităţii, oraşul lasă de dorit” şi în anul de graţie 2018.

* Bugetul

La 1882 bugetul ţării era de 130 milioane lei. Fericite vremuri. Cu 130 milioane era bogăţie şi prosperitate. România avea însă numai 5 milioane de locuitori şi valoarea banului era de 40 ori mai mare. În anul 1936 numai 22 miliarde de lei e un buget modest”.

Bugetul de stat pentru anul 2018 a fost stabilit pentru venituri de 141.395 milioane lei; bineînţeles, şi valoarea leului este alta azi. Iar populația este de aproape 20 de milioane de locuitori.

* Agricultura

Agricultura era ca pe vremea sciţilor şi agatârşilor, mulţi plugari aveau pluguri de lemn şi 24 zile de muncă pe an ajungeau ţăranului pentru a-şi asigura existenţa, e drept, la standardul din 1882.

«Pământul Moldovei e mai bine cultivat decât al Munteniei. E foarte adevărat că 24 zile de muncă pe an ajungeau a-şi asigura existenţa sa precum şi pe aceea a animalelor sale pe timpul iernei.»

Mai aflăm că Bărăganul era, la 1882, o stepă necultivată. Azi e grânarul ţării. Clima s’a schimbat, probabil în urma începerii despăduririlor exagerate. «Pagubele ocazionate anual agriculturei de diferite accidente climatice precum: grindină, secetă, inundaţii, geruri trec peste 3 milioane de lei

Azi (notă: 1936) pagubele provocate de elementele atmosferice se cifrează la vreo 3 miliarde lei în anii normali, fără a menţiona anul 1932, când 45 la sută din recolta grâului a fost distrusă de rugină, şi de 1935, când seceta a fost un dezastru în Basarabia şi Dobrogea.

«La 1882, România avea următoarele animale: 500.000 cai, 2.000.000 boi, 1.000.000 porci, 6.000.000 oi şi 5.500.000 bivoli.»

Să fie oare o greșeală de tipar? Nu e de mirare că 5 milioane de români aveau 6 milioane de oi, preţul unei oi fiind de câţiva lei. Dar 5 milioane de bivoli, reprezintă o bogăţie europeană. Pe stepele Bărăganului păşteau turme de bivoli şi de bivoliţe fără număr.

«Abia avem 220.000 stupi » mai spune Geografia de 3 lei. Nu ştiu dacă azi la 20 milioane de locuitori avem măcar 100.000 de stupi, dar ştiu că la Bucureşti e foarte greu de găsit, în 1936, cu oricât de mulţi bani, măcar 100 de grame de miere atât de natural ca la 1882, când agricultorii, viticultorii, lăptarii şi apicultorii nu cunoşteau chimia”.

Ca să continuăm comparaţia, în 2013, Institutul Naţional de Statistică consemna că România deţinea următoarele efective de animale: 2.022.000 bovine, 5.180.000 porci şi 10.448.000 oi. Numărul de familii de albine înregistrat în România în anul 2010 a fost de 1,3 milioane. Ținând cont de creşterea populaţiei, a suprafeţelor agricole (în anul 1882, România era, totuşi, ceva mai mică) şi a progresului tehnologic – evoluţia agriculturii noastre (exceptând apicultura) pare mai degrabă o… involuţie. Tot pentru viitorime, deşi azi, în agricultură, se folosesc pe scară largă utilaje agricole mai mult sau mai puţin moderne, plugurile trase de animale moştenite de pe vremea ”sciţilor şi agatârşilor” nu au dispărut cu totul de pe ogoarele ţării. Important de menționat: din cauza defrişărilor haotice în ultimii 100 de ani şi a distrugerii sistematice a sistemelor de îmbunătăţiri funciare, ”pagubele ocazionate anual agriculturii de diferitele accidente climatice” sunt importante şi în 2018.

* Industria

”În anul 1882, industria era în faşă. Se considerau drept industrie fabricile de lumânări de seu, fabrica de chibrituri din satul Buciumi (jud. Iași), apoi fabricile de limonadă, oţet şi pastramă. Nu exista nici măcar industria tăbăcariei.

«Pieile, parte se argăsesc de tăbăcari şi se fac din ele opinci, iar parte se trec în Austria de unde ni se înnapoiază sub formă de piei pentru încălţăminte.»

Tot la capitolul industriei sunt trecute brutăriile, atât de modeste la 1882, simigeriile şi cofetăriile. Azi (notă: în 1936!) ar trebui să le trecem la capitolul laboratoarelor chimice, secţia materialelor toxice, dăunătoare sănătăţii”.

Ei, iată și un capitol la care stăm cu mult mai bine în 2018! Avem, azi, o puternică industrie extractivă (concesionată austriecilor și nemților), mari fabrici de automobile (vândute francezilor și americanilor), mari oțelării și rafinării (în proprietatea cazacilor sau a rușilor), oțelării de renume (conduse de indieni). Să ne bucurăm că le mai avem și pe astea, nu-i așa, fiindcă celelalte industrii au fost distruse în ultimele două decenii.

* Export şi import

Comerţul exterior, cifrat în 1936 în zeci de miliarde, atingea numai 250 milioane la 1882, dintre care 150 milioane la export, 100 milioane la import. Exportăm cereale, animale, fructe, vin, lemne, sare şi păcură. Ce se aducea în schimb în 1882?

«lmportul consta din lucruri ce nu se fac la noi precum: orez, cafea, ceai, zahăr, ierburi farmaceutice, ape minerale, susan, seminţe de canar, giamantane, postavuri, aţă, stambă, mobile, oglinzi, sfori, săpunuri, bureţi de mare, lăzi de Braşov, păsări cântătoare (azi aparate de radio), instrumente ştiinţifice, aparate de telegrafie etc.»

Ne oprim aci. În 1936 avem fabrici de avioane, maşini rotative pentru presă, fabrici de locomotive. La 1882 importam zahăr, geamantane, chibrituri şi umbrele. Progresul e frumos”.

Nimic de adăugat sau de comentat în privinţa importurilor. În România anului 2018, se importă aproape orice… Progresul e frumos!

SURSA: De ieri și de azi, articolul ”România acum 50 de ani”, semnat ”L. Florin”, publicat de ”Realitatea Ilustrată”, 18 martie 1936, colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.

 

Lasă un răspuns