Acasă Actual Cum poate scăpa Urban de multe datorii și poate și de insolvență

Cum poate scăpa Urban de multe datorii și poate și de insolvență

DISTRIBUIȚI

Intrată în insolvență din cauza datoriilor la bugetul local, CMI Urban, societate a municipalității, caută soluții pentru a scăpa de o parte dintre ele, dar și o posibilitate de  a achita datorii curente către Primăria Piatra Neamț. Este de notorietate că o bună perioadă de timp primăria a făcut dotări către diverse obiective precum Sala Polivalentă, Centrul Social Pietricica sau în cartierul Văleni, prin intermediul societății Urban. De exemplu, sistemul de iluminat public din Văleni este proprietatea Urban, o aberație greu de înțeles, după cum la fel stau lucrurile cu cele două ascensoare de la Căminul de Vârstnici. Și la Sala Polivalentă sunt multe dotări care există în inventarul celor de la Urban.

SALA POLIVALENTĂ

Pentru reglementarea situației executivul Primăriei vine cu un proiect de hotărâre care pune pe masa consilierilor locali trei variante de lucru. Prima, se referă la posibilitatea ca Urban să-și ia lucrurile și să se spele pe cap cu ele în insolvență, o posibilitate cel puțin greu de realizat în cazul ascensoarelor sau a sistemului de iluminat public. A doua se referă la închirierea  lor de către Primărie, lucru greu de realizat, având în vedere foamea de bani a instituției. Cea de-a treia variantă, deja folosită în alte cazuri, presupune un fel de barter denumit ”dare în plată”, o compensare a datoriei cu valoarea pe care o au respectivele bunuri. Probabil că în acest caz consilierii vor merge pe această variantă, care ar permite deblocarea situației, dar ar da și o gură de oxigen celor de la Urban.

CENTRUL SOCIAL PIETRICICA

“Pentru noi cea mai realistă variantă este cea cu numărul trei, respectivele bunuri ar trebui cumpărate de către primărie pentru că ei le folosesc. Cine este proprietarul construcției trebuie să dețină și proprietatea dotărilor. De exemplu lifturile de la Centrul Social Pietricica… Este o unitate care desfășoară activități ce țin strict de funcționarea unui UAT. La fel și instalația de iluminat public din cartierul Văleni. Este a municipalității”, a explicat Ruxandra Bosovici, administrator special CMI Urban Piatra Neamț.

Valoare bunurilor în cauză nu a fost încă stabilită pentru că CMI Urban Piatra Neamț este o societate aflată în insolvență, iar procedurile după care se fac evaluări sunt unele specifice ce țin de legile insolvenței. (V.B.)

pietricica turism

1 COMENTARIU

  1. Atâta timp cat se fura la greu din aceste societati, iar directorii numiti politic fac bani pentru ei si
    partid, cum dracu sa nu fie toate astea in insolventa? Toti locuitorii orașului suntem vinovati ca le toleram hotiile si ii lasam in pace.

Lasă un răspuns