Acasă Actual Curtea de Apel Bacău va pune director (și) la Complexul Muzeal Neamț

Curtea de Apel Bacău va pune director (și) la Complexul Muzeal Neamț

DISTRIBUIȚI

Sentința prin care Tribunalul Neamț a decis ca Iulian Ghercă să fie repus în fruntea Complexului Muzeal Județean Neamț a fost atacată, la Curtea de Apel Bacău, de ambele părți. Urmează să fie stabilit primul termen, dar având în vedere că deja cercetarea judecătorească este făcută, probabil că spre sfârșitul anului 2018 sau cel mai târziu la începutul anului viitor se va pronunța hotărârea definitivă.

Iulian Ghercă (în imagine) a fost destituit după ce o comisie extrem de exigentă și competentă i-a evaluat primele 4 luni de activitate și a decis să-i acorde nota 6,47, în condițiile în care avea nevoie de minim 7 ca să-și păstreze funcția. Comisia a fost formată din Laurențiu Dulamă – vicepreședintele CJ Neamț de la acea vreme, între timp și el în în conflict de muncă, în instantă, cu CJ Neamț, Elena Preda – inspector școlar, și Gabriela Gurău – directoarea Muzeului de Științe Naturale Bacău.

Nemulțumit de verdict, dar și de faptul că evaluarea s-a făcut doar pentru 4 luni, nu pentru un an întreg, Iulian Ghercă s-a adresat instanței. Și pe 29 martie, Tribunalul Neamț a decis: “Admite, în parte, acţiunea precizată. Anulează procesul verbal final al evaluării nr. 7394/26.04.2017, procesul – verbal nr. 7298/25.04.2017, procesul verbal nr. 8013/5–05–2017 al Consiliului Judeţean Neamţ – Comisia de soluţionare a contestaţiilor, rapoartele de evaluare a activităţii, Dispoziţia nr. 166/8–05–2017 a Preşedintelui Consiliului Judeţean şi Hotărârea Consiliului Judeţean Neamţ nr. 143/2017 Repune reclamantul în situaţia anterioară, respectiv reintegrează reclamantul pe funcţia de director manager al Director manager al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ şi obligă pârâtul Consiliul Judeţean Neamţ la plata către acesta a remuneraţiilor lunare de la momentul încetării contractului de management şi până la data repunerii efective în funcţie. Respinge cererea pentru daune morale ca neîntemeiată. Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Neamţ la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată”.

Evident, Consiliul Județean, care deja a făcut ordine la vârful Complexului Muzeal Județean, unde există o echipă de conducere din care face parte și dl. profesor Cristian Soroceanu, de la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, a contestat imediat hotărârea judecătorească.

La rândul său, Iulian Ghercă, acum angajat ca profesor de istorie, cu doctorat documentat în Arhivele Vaticanului, s-a declarat nemulțumit – singura parte în dezavantajul său fiind neacordarea daunelor morale, și a contestat sentința. Și așa s-a ajuns în situația ca instanța de la Bacău să pună director la Complexul Muzeal Județean Neamț, ceea ce, fără îndoială, multă lume așteaptă cu viu interes. (V.B.)

pietricica turism

Lasă un răspuns