Acasă Actual Război între deputatul Iulian Bulai și primarul Ionel Ciubotaru

Război între deputatul Iulian Bulai și primarul Ionel Ciubotaru

Inițiativa ”Fără penali în funcții publice” a Uniunii Salvați România a ajuns în faza în care primăriile trebuie să avizeze listele de semnături. În Neamț au fost strânse 35.000 de semnături și mai multe primării deja au atestat calitatea de alegător a semnatarilor. Deputatul USR Iulian Bulai și președintele USR Neamț, Radu Samson îl acuză pe primarul orașului Roznov, Ionel Ciubotaru, de tergiversarea procedurii de atestare a listelor de semnături acordate de roznoveni,  în cadrul inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției României cunoscută public cu denumirea „Fără penali în funcții publice”.

Comitetul de Inițiativă pentru Promovarea Propunerii Legislative a Cetățenilor de Revizuire a Constituției prin împuternicit a predat Primăriei Roznov trei dosare cuprinzând 336 de semnături de susținere ale unor cetățeni din localitate pe data de 23 august. Conform art 5 al Legii 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, primăriile au obligația de a atesta calitatea de cetățean cu drept de vot și domiciliul susținătorilor în termen de 15 zile de la data primirii dosarelor cu liste de semnături. Pe 4 septembrie, primarul orașului Roznov a transmis Comitetului de Inițiativă pentru Revizuirea Constituției o adresă prin care solicită informații și documente suplimentare aberante în raport cu prevederile legislației care arată pașii prin care cetățenii au dreptul să solicite modificarea Constituției. În adresa menționată, pe lângă temeiul legal al cererii prin care s-a solicitat atestarea listelor, edilul din Roznov a cerut Comitetului să prezinte împuterniciri de la toți localnicii de pe liste și declarații ale acestora în care își exprimă acordul ca primarul orașului Roznov să proceseze datele lor de identificare. Trebuie menționat faptul că propunerile legislative ale cetățenilor la nivel național, și nu comunitar, nu intră sub incidența prevederilor GDPR (regulamentul european privind prelucrarea datelor cu caracter personal). O astfel de solicitare, dacă nu provine dintr-o incompetență crasă a primarului orașului Roznov, este făcută cu rea credință și cu scopul de a bloca procesul de atestare a listelor de semnături care, în orice condiții, nu trebuie să dureze mai mult de 15 zile lucrătoare de la data primirii listelor. Îi fac cunoscut domnului primar faptul că toți pașii prevăzuți în legea 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni au fost respectați de Comitetul de Inițiativă, motiv pentru care îi recomand să își exercite și dumnealui atribuțiile prevăzute în actul normativ menționat. Eu sper să fie doar o coincidență faptul că singurul primar care a avut astfel de idei și interpretări ale unei proceduri clare din punct de vedere legal, în cadrul unei inițiative care urmărește eliminarea condamnaților penal de la conducerea instituțiilor publice, este, la rându-i, condamnat penal”, a declarat Iulian Bulai, deputat USR.

Începând cu data de 23 august, Comitetul de Inițiativă pentru Revizuirea Constituției a depus liste cu peste 35.000 de semnături la primăriile din județul Neamț pentru a fi atestate, iar o parte din primari au definitivat deja procedura și au returnat dosarele.

„Adresa transmisă de Primăria Roznov îmi confirmă ceea ce credeam încă din perioada în care strângeam semnături și anume că domnul primar se simte vizat de această inițiativă și încearcă prin orice mijloace să îi scadă efectele. La Zilele Roznovului, Poliția Locală a comis un abuz alungând voluntarii care strângeau semnături. Acum vine această solicitare, un alt abuz al domnului primar, prin care vrea să obțină anularea semnăturilor venite de la locuitori ai orașului pe care îl conduce. Este o atitudine de ipocrizie din partea domnului primar, care încearcă să fenteze legislația doar pentru că îi este incomod să vadă cum persoane din Roznov nu acceptă să fie conduse de condamnați penal”, a declarat Radu Samson, președintele USR Neamț. (E.C.)

Solicitarea Primăriei Roznov către USR :

 

1 COMENTARIU

  1. Asa zisul oras Roznov arata mizerabil !! Daca as fi primar mi-as da demisia dar nu este cazul lui Ciubotaru. Un oras mizerabil, fara drumuri, fara intretinere, fara curatenie ! GROAZNIC . Roznovul are nevoie de un gospodar care sa se simta in viata de zi cu zi a locuitorilor.

Lasă un răspuns