Acasă Actual Târgu-Neamţ: Consilierii locali au pus ochii pe cimitirul oraşului

Târgu-Neamţ: Consilierii locali au pus ochii pe cimitirul oraşului

DISTRIBUIȚI

O nouă tentativă de a prelua în administrare cimitirul oraşului Târgu-Neamţ are loc în aceste zile din partea consilierilor locali. Cimitirul “Eternitatea” este folosit actualmente de către parohia “Sf. Spiridon”, unde preot paroh este părintele Gheorghe Vrăjitoru. Chiar dacă cimitirul este cuprins în parohia “Sf. Spiridon”, ca urmare a unui proces verbal din 10 august 1990, încheiat între IJGCL Neamţ – secţia exploatare Târgu-Neamţ (fostul IGO) şi Protopopiatul Târgu-Neamţ, în care se specifică predarea cimitirului oraşului în proprietatea parohiei, terenul cimitirului este prins în domeniul public, prin HCL nr. 38/30.03.2012. Disputa pe administrarea cimitirului oraşului este departe a fi rezolvată, dar de data asta aleşii locali sunt dispuşi să meargă până la capăt.

“Consilierii locali mi-au solicitat să aflu dacă există vreun document oficial, cum că acest teren al cimitirului oraşului ar fi dat în administrare parohiei «Sf. Spiridon». Nu există un astfel document. Mai mult, terenul apare în domeniul public al oraşului. Există un document de la fosta societate IGO, de predare-primire, între ei şi parohie. Vor fi discuţii şi cu părintele Vrăjitoru. Dorim să facem un regulament de funcţionare şi administrare al cimitirului, pentru a face un inventar al cimitirului şi să-i facem şi o lotizare. Momentan, noi primăria nu putem investi în cimitir, pentru că e vorba de bani publici şi nu putem investi în ceva ce nu-i în administrarea noastră. Încercăm să evităm să mai existe plângeri care ajung la noi cu mizeria din cimitir sau cu plângeri din partea părintelui cu privire la unii enoriaşi care lasă gunoaie în cimitir. Toţi consilierii locali au solicitat ca cimitirul să fie în administrarea primăriei”, ne-a declarat viceprimarul Vasile Apopei.

Şi Vasile Dron este pentru preluarea cimitirului: “Uitaţi-vă cum arată cimitirul şi deja v-am dat răspunsul. Sau să se facă un sondaj de opinie în rândul cetăţenilor din oraş şi să vedem ce spun şi ei, dacă e bine sau nu ca cimitirul să fie administrat de primărie. Şi să fie întrebaţi şi dacă sunt mulţumiţi de cum arată cimitirul”.

Andrei Aciocârlănoae, consilier PNL şi şef al organizaţiei locale, este mai diplomat în declaraţii: “Trebuie purtate discuţii în cadrul Protopopiatului pe acest subiect. Sunt nişte paşi de făcut. Dacă preluarea cimitirului de către primărie sau Consiliul Local este viabilă pentru cetăţeni şi comunitate sunt de acord cu această iniţiativă. Trebuie să ne punem cu toţii la aceeaşi masă şi să găsim soluţia cea mai bună”.

Contactat telefonic, părintele Gheorghe Vrăjitoru ne-a declarat: “Nu ştiu nimic de această intenţie. Aştept să mă caute şi să discutăm. Deocamdată, nu vă pot spune nimic mai mult”.

O asemenea iniţiativă a mai avut loc pe 31 mai anul acesta, atunci când, într-o şedinţă a legislativului târgnemţean, consilierul local PNL, Maria Vrînceanu, a venit cu o propunere neașteptată, dar receptată pozitiv la nivelul organului legislativ: “Atât eu, cât şi alţi cetăţeni am observat că cimitirul oraşului nu arată deloc bine. Nu există iluminat, în primul rând. De Înviere nu se vedea pe mergi. De aceea, vin cu propunerea ca cimitirul oraşului să intre în administrarea primăriei şi Consiliului Local, care să investească în acest cimitir. Chiar dacă o să supărăm foarte tare pe cineva, mi se pare normal ca cimitirul oraşului să fie administrat de administraţia locală sau de către o societate subordonată Consiliului Local. Aşa mi s-ar părea normal. Nu vă mai spun de mizeria din cimitir şi de iarba de printre morminte, care nu a fost cosită nici până acum”.

Iată ce se scrie în prima parte a procesului verbal din 10 august 1990: “Astăzi, data de mai sus, în baza aprobării Primăriei Judeţului nr. 2086 din 7 aprilie 1990, completată cu alte precizări pe adresa noastră nr. 214 din 25 aprilie 1990, având în vedere şi temeiul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nr. 4935/1990, am procedat noi, mai jos semnaţii, recte subinginer Boroianu Constantin, tehn. Munteanu Maria, pe de o parte, şi Pr. Bistriceanu Mihai, împuternicit din partea Protopopiatului Târgu-Neamţ, cu delegaţia nr. 426/1990 pe de altă parte, la predarea şi primirea cimitirului oraşului Târgu-Neamţ, proprietatea Bisericii până în anul 1952, când a fost preluat Sfatul Popular Târgu-Neamţ. (…). Înţelegem că, odată cu predarea cimitirului, IJGCL Neamţ – secţia exploatare Târgu-Neamţ renunţă la orice pretenţii asuprav dreptului pe care le-a avut până în prezent”. (C.T. STURZU)

pietricica turism

Lasă un răspuns