Acasă Actual Tradiții de Răpciune

Tradiții de Răpciune

Despre septembrie, multe sunt de povestit. În prima zi a acestei luni, începe Anul Nou Biblic şi tot atunci e prăznuit Sfântul Simion Stâlpnicul, despre care tradiția populară ne învață că ”toată viaţa lui a stat într-un picior pe un stâlp înalt şi cu mâinile ţinea pământul să nu cadă”.

În Calendarul popular, septembrie e numită Răpciune, Brumărel sau Brumar cel Mic, denumiri prevestitoare ale frigului ce va aduna tot mai mulţi oameni în jurul sobei: ”în Răpciuni cad copiii pe tăciuni”. Alte nume, precum Vinimeriu, Viniceriu, Viniţel, sunt legate de culesul viilor şi facerea vinului.

Din Gromovnic, aflăm că lunii septembrie i se mai zice şi Cumpănă, pentru că ”Se face ziua întocmai ca noaptea. Se potrivesc zilele cu nopţile, soarele aicea stând”.

* Răpciune, septembrie de-a lungul timpului

Prin decretul dat de Mihail Comneanul în anul 1166, s-a interzis orice fel de muncă în zilele de 8, 14 și 26 septembrie. În anul 1786, Ghedeon Nichitici, episcopul Sibiului, în urma voinței împăratului Franz Iosef, a redus numărul zilelor în care nu se lucra doar la primele două dintre cele de mai sus. De menționat că, în decretul lui Mihail Comneanul, erau interzise doar unele munci; altele permise, deși nu se menționa care anume.

Pe lista sărbătorilor din septembrie, a fost alăturată și 6 septembrie, când se serbează Minunea de la Colose a Sfântului Arhanghel Mihail, crescând astfel la patru numărul zilelor în care, practic, nu se lucra.

În această zi, prin unele sate se făcea slujbă la biserică, pentru semănături. La biserică, oamenii mergeau cu ulcioare cu apă și semințe de cereale, după care stropeau cu apă sfințită boabele ce urmau a fi semănate, iar semințele sfințite le puneau printre celelalte, depozitate acasă, pentru a feri semănăturile de șoareci.

* Începutul Anului Bisericesc

Dumnezeu, Împăratul veacurilor, ce a pus vremile și anii întru a sa putere, a așezat spre slava sa și spre folosul omenirii felurite praznice. Poruncă a dat în vechiul așezământ ca să se prăznuiască într-adins luna lui septembrie la-nceputul anului, ca popoarele, îndulcindu-se de rodurile câmpului, cu mai multă dragoste să slujească bunului Dumnezeu”.

Așa se descria Începutul Anului Bisericesc în ”Viețile sfinților carii sunt prăznuiți de sfânta noastră Biserică creștină ortodoxă de răsărit”, carte tipărită în anul 1901.

Tradiția moștenită din Legea Veche afirmă că, în această zi, Dumnezeu-Tatăl a început creația lumii și, tot în această zi, și-ar fi început și Mântuitorul Iisus Hristos activitatea pe pământ, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia.

De asemenea, Sfinții Părinți Creștini prezenți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 d.H., au stabilit ca anul bisericesc să înceapă la 1 septembrie.

* Credințe și superstiții vechi de Stâlpnic

Tot pe 1 septembrie, este prăznuit Sfântul Simeon Stâlpnicul, slujitor smerit al Bisericii. Tradiția spune că, după ce a făcut multe fapte bune şi a vindecat oameni munciţi de boli şi de ispite, s-a retras în singurătate absolută, zidindu-și o chilie strâmtă în vârful unui stâlp şi petrecându-și tot restul zilelor în post şi rugăciune.

Când nu e destul de serbat de oameni, Stâlpnicul produce cutremure”, de aceea se ținea ca să nu se dărâme casele de pe temelie. ”Cine nu-l serbează îi dă stâlpul de la horn jos și cu chipul ista i se poate întâmpla mare nenorocire. Cine face treabă se face stâlp de piatră. Nu se lucrează ca să nu înțepenească picioarele, ca să nu se îmbolnăvească, să amețească sau să șchiopăteze oamenii”.

Mulți îi țineau ziua pentru a fi feriți de întâmplări primejdioase – ”E rău de lovituri”, iar femeile îl țineau ”că e rău de boale femeiești”. Se ținea și pentru a nu se naște copiii și animalele nenaturale.

Se ținea ”pentru ca gângăniile care supără pe om în casă, ploșniți, purici etc. să nu te chinuie”.

Se ținea ”pentru paza pomilor în contra omizilor”. În această zi nu se tăia, căci ”se crede că se taie spicele de la grâu”.

Se ținea pentru foc.

* Ciricul păsărilor

Numindu-l, simplu, Stâlpnicul, poporul ni-l înfățișează ca pe un adevărat erou mitic, având, însă, puține puncte comune cu personajul creștin. Legendele afirmă că el își trage numele de la faptul că toată viața și-a petrecut-o stând într-un picior, pe un stâlp înalt, ținând cu mâinile sale Pământul, pentru ca acesta să nu se prăbușească. Unele legende spun că stâlpul ar fi chiar axul care unește Cerul cu Pământul.

Ţăranii credeau că, pe 1 septembrie, vrăbiile ”merg pe măsură să-şi facă boierescul”, adică duc împărătesei lor boabele ce li se cuvin din fiecare holdă, pentru a avea provizii peste an. De aceea, ”nu vei găsi o vrabie, nici să dai un galben” în această zi.

* ”Timpul probabil” după Stâlpnicul

De va ploua au ba, de va bate vântul sau pământul se va crăpa de secetă, toate semnele vremii erau ”citite” de cunoscătorii de altădată în ziua Stâlpnicului.

Sfântul Simion ține anul”. ”Cum e ziua lui, așa e tot anul”.

Dacă dimineața e ploioasă, primăvara va fi ploioasă. Dacă e la amiază frumos, va fi anul bun. Dacă toată ziua e ploioasă sau soare, tot anul va fi ploios sau secetos. Dacă Sfântul Simion este posomorât, toamna va fi rea și oamenii n-or avea timp să-și strângă roadele”.

De insecte, se leagă o ingenioasă practică de prevedere a timpului, în funcție de dezvoltarea larvelor din mere și a viermilor din gogoșile de stejar, observație care se făcea la 1 septembrie: ”Cine știe  să caute în ziua de Simion Stâlpnicul e ca și cum ar căuta în zodie. Dacă viermele (aflat în gogoașă) va fi zburat pe această vreme, este semn că anul va fi secetos, uscăcios. Dacă viermele va fi cu aripi, anul va fi potrivit în roade. Dacă aripile nu-i vor fi crescute încă, anul viitor va fi bogat în roade”.

Această zi se ținea și pentru roada pământului și, de asemenea, pentru ca livezile să fie ferite de dăunători. Alții țineau ziua pentru protejarea caselor de cutremure sau foc și pentru protecția oamenilor de boli şi primejdii.

Lasă un răspuns