Acasă Actual CENTENAR Să nu-i uităm pe cei dinaintea noastră

CENTENAR Să nu-i uităm pe cei dinaintea noastră

”E greu să privești în urmă fără nostalgie, dar e și mai greu să privești înainte cu speranță” – Tia Șerbănescu

Pe vremea stalinismului dejist, aniversarea zilei de 1 decembrie 1918 a fost subiect tabu. Nimeni, dar absolut nimeni, n-a avut curajul să rostească niscaiva vorbe evocatoare despre Marea Adunare de la Alba Iulia, care, la 1 Decembrie 1918, a proclamat Unirea Transilvaniei cu România pentru vecie. Doar tov. Ana Pauker a organizat în Capitală o demonstrație antiunionistă, la care s-a strigat revoluționar: ”Jos România Mare!”.

Abia în ’68 a căpătat amploare 1 Decembrie, când s-a și proclamat oficial sărbătoarea Semicentenarului:

La 28 noiembrie ’68, N. Ceaușescu însuși a mers la Alba Iulia, însoțit de membri ai Comitetului Executiv al C.C. al PCR, unde a participat la festivitățile populare, la dezvelirea statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu, realizată de Oscar Han, și la deschiderea Muzeului Unirii, abia amenajat, locul unde s-a proclamat reîntregirea la 1 Decembrie 1918. Ni s-au păstrat fotografii cu mașina oficială a lui N. Ceaușescu trecând pe sub poarta Cetății Alba Iulia. Imaginea este simbolică pentru că una dintre temele preferate, istorice și artistice (agreate de propagandă) va fi asocierea liderului comunist cu personaje istorice importante, de la Mihai Viteazul care descinde în mod similar la Alba Iulia, până la memorandiști, luptători transilvăneni pentru unitatea națională. Merită să adăugăm că momentul 1 Decembrie a fost onorat și la Satu Mare, la 30 noiembrie ’68, atunci când a fost repusă pe soclu statuia lui Vasile Lucaciu, opera reputatului sculptor Cornel Medrea. Statuia fusese demontată sub presiunea hortystă în ’40 și mutată la Lugoj, apoi la Alba Iulia, de unde a fost înlăturată sub Gheorghe Gheorghiu Dej, în anul ’48. Probabil era o altă formă simbolică de delimitare a lui Ceaușescu de predecesorul său” (sursa: istoricul Cristian Vasile, articolul ”1968: Alba Iulia, Ceaușescu și Semicentenarul Unirii”, suplimentul lunar al revistei România Literară, din 6 aprilie 2018).

România ”s-a născut din bucăți”. Asta a scris Lucian Boia, în cartea ”Istoriile mele”, ed. Humanitas, București, 2012. Ce dorea să ne comunice istoricul? Un lucru simplu de tot: calendaristic, anul Centenarului României Mari a început de câteva luni. Fiecare român îl sărbătorește cum îi dictează conștiința. Dragoș Pătraru, de la ”Starea Nației”, a zis că ”Centenarul se prăbușește pe noi!”. În Iași, autoritățile locale au luat o emoționantă și meritorie inițiativă în perspectiva aniversării Centenarului Marii Uniri. Au cotrobăit prin toate cimitirele capitalei de județ, căutând mormintele basarabenilor care, în 1918, au semnat Hotărârea Sfatului Țării de Unire cu România. Ne referim la basarabenii refugiați peste Prut, care au reușit să scape cu viață după ultimatumul din vara lui ’40. Mormintele modeste, descoperite, au fost reconstituite, reinscripționate și îngrijite corespunzător. Ce a consemnat istoria despre tragicele destine ale semnatarilor de la 27 martie 1918?

Preotului basarabean Al. Baltag, chemat în fața instanțelor conduse de NKVD, i s-a adus la cunoștință: ”Sunteți acuzat că, în 1918, fiind ostil Uniunii Sovietice, ați votat dezlipirea Basarabiei de Rusia și unirea ei cu România. Recunoașteți acest fapt?”. Răspuns categoric: ”Da. Recunosc acest fapt. Recunosc!”. Basarabeanul unionist a murit în temnița de la Kazan, de… inflamație intestinală.

Pentru că a votat Unirea cu România, cunoscutul publicist Gh. Duță a fost arestat în noiembrie ’40 și a fost trimis în convoi spre Siberia ”Pahod na Sibir!”. A murit pe drum, bolnav de plămâni și miocardită. Valeriu Gafencu, fost student la Iași, distins cu cele mai înalte ordine naționale, Coroana României și Steaua României, a crezut că nu este cazul să se refugieze peste Prut, a rămas la Chișinău. A gândit prost, a fost arestat și dus în fața instanțelor sovietice. Răspunsul lui? Demn: ”Am votat pentru Unire pentru că Basarabia e pământ românesc!”. A murit într-un lagăr din Arhanghelsk. Și deputatul Ion Ignatiuc a răspuns imprudent în fața instanței sovietice. La întrebarea judecătorilor: ”Ce politică ați promovat în 1918?”, basarabeanul a dat un răspuns tranșant: ”Politica guvernului român!”. A murit, după doi ani de pușcărie, de pelagră.

Preotul Emanuel Catelly, deputat în Sfatul Țării, plănuia să plece în România, în ’40. L-au întors în Basarabia sătenii din drum. I-au zis: ”Părinte, ești dator să rămâi cu turma!”. Și a rămas. A fost împușcat.

Deși Ion Inculeț odihnește la Bârnova, în biserica ctitorită de familie, nu a scăpat de ”potera bolșevică”. Doi trimiși ai Moscovei au venit în miez de noapte, au deschis capacul de la sicriu, să se convingă că răposatul din cripta bisericii ”Sf. Ioan Botezătorul” este, într-adevăr, fostul președinte al Sfatului Țării. A fost dorința tătucului Stalin.

O listă cu personalitățile politice marcante care au lucrat pentru Marea Unire din 1918 nu s-a întocmit. Nici nu este posibil așa ceva, sunt extrem de multe. În fond, tot românul patriot dorea să joace Hora Unirii, în toate provinciile istorice românești. De aceea vom prezenta doar câțiva ”oameni mari” care s-au sacrificat pentru Unire:

  • Iuliu Maniu (1873-1953)

A organizat și participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a proclamat, la 1 Decembrie 1918, Unirea Transilvaniei cu România. A fost ales apoi președinte al Consiliului Dirigent, fruntaș al Partidului Național Român, președinte al Partidului Național Țărănesc, președinte al Consiliului de Miniștri… Între ’38-’44, s-a manifestat ca opozant ferm față de regimurile de esență totalitată ce s-au succedat în fruntea țării: autoritarismul carlist, legionarismul și dictatura militară a lui Antonescu…

În etate de 75 de ani, a fost arestat și, la 11 noiembrie ’47, condamnat la temniță grea pe viață, pentru ”înaltă trădare și spionaj în favoarea anglo-americanilor”. Și-a terminat viața în ’51, la Sighet, într-o groapă comună anonimă.

Discursul lui Iuliu Maniu, rostit la 1 Decembrie 1918, se aude și astăzi:

Istoria ne-a învățat că nu trebuie să așteptăm nimic de la împărații străini și de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzește acum e singura noastră forță care ne poate ține în viitor, e aceea provenită din unitatea tuturor românilor… Cine poate să conteste ființei noastre naționale dreptul de a-și croi singură soarta, de a se conduce ea însăși și de a-și constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur și întreg?”.

Știți, domnilor politicieni de astăzi, cum gândeau înaintașii dvs. din secolul trecut? De ce dvs. sunteți permanent neuniți și puși pe harță? De ce faceți temenele în fața tuturor străinilor? Câte decenii vă trebuie să vă treziți la realitate, că deja au trecut câteva?

  • Patriarhul Miron Cristea

A ținut și el un discurs consemnat cu litere majuscule în cartea neamului:

Idealul fiecărui popor ce locuiește pe un teritoriu compact trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii dacă, în situația de azi, am avea alte dorințe. Numai din unirea tuturor românilor de pretutindeni vor putea răzbi astfel de producte și manifestațiuni ale geniului nostru național, care prin însușirile lor specifice românești să contribuie la progresul omenirii… Oricât de tare a fost zidul Carpaților, care până acum ne-a despărțit de frații noștri – totuși azi și aici – în atmosfera tradițiunilor lui Mihai Viteazul – nu pot decât să exprim împreună cu scriitorul Rădulescu Niger: «Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare,/ De care timpul râde/ Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare,/ Când ele s-ar deschide./ Ceasul deschiderii a sosit!»”.

  • Iuliu Hossu (1855-1970)

A fost episcop greco-catolic de Gherla, apoi militant pentru Unire. El a citit, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, ”Proclamația de Unire cu Țara”. Membru al Consiliului Dirigent, a făcut parte din delegația care a prezentat Regelui Ferdinand Hotărârea de Unire, la București. A fost senator de drept în Parlamentul României. Arestat la 28 octombrie ’48, avea să fie privat de libertate 20 de ani. Între mai ’50 și 4 ianuarie ’55, a fost închis, cu alți 50 de preoți și episcopi greco și romano-catolici, în penitenciarul Sighet… Cităm un fragment rostit de Hossu, la Marea Adunare de la Alba Iulia:

Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii în România”.

Pe parcursul Anului Centenar 2018, la Muzeul Memorialului Victimele Comunismului și al Rezistenței de la Sighet poate fi vizitată Expoziția ”Generația Unirii, victimă a represiunii comuniste”.

Pe cele 28 de panouri ale expoziției, sunt prezentate, în română și engleză, 45 de personalități marcante pentru procesul de unificare a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat, personalități care, apoi, au fost victime ale regimului comunist. Au ajuns după gratii toți românii care au rostit cuvântul ”Unire”. Că, astăzi, suntem dezuniți cum n-am mai fost niciodată, asta e deja altă poveste. Pe panourile de la Sighet pot fi văzuți fiii neînfricați ai poporului român din veacul trecut. Numele lor sunt greu de consemnat într-o singură pagină, dar ei sunt trecuți deja în cartea istoriei României mari. Eroi au fost, eroi sunt încă…

Prof. Dumitru RUSU

Lasă un răspuns