Acasă Actual Control la Spitalul de Urgență Neamț? DVC zice că da, Tărăntuș...

Control la Spitalul de Urgență Neamț? DVC zice că da, Tărăntuș că nu!

A trebuit să apară o problemă despre care să se discute la nivel național și chiar internațional pentru ca cineva din Ministerul Sănătății să se gândească la un control la nivelul Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Cazul lui Alexandru Băieșu i-ar fi convins pe cei din minister să viziteze Piatra Neamț. Toată lumea discută pe la colțuri, echipa de control era așteptată chiar de azi, potrivit răspândacilor interesați să pună (și) mai multă presiune pe noul manager. Cu toate acestea, astăzi, 6 noiembrie, nici o echipă de la București nu a poposit la Piatra Neamț. Și nici vreo adresă oficială care să anunțe controlul, perioada de derulare și scopul verificărilor nu a ajuns, astăzi, la spitalul județean.

Managerul spitalului confirmă iminența controlului, dar nu are, în acest moment, alte certitudini: „Nu a venit astăzi nimeni în control. Probabil că după toate discuțiile care au fost în legătură cu pacientul ars (n.n. – Alexandru Băiașu, victima exploziei din 31 octombrie), va veni. Nu ne-au anunțat nici tematica, știu că de obicei anunță. Mie domnul Dan Vasile Constantin mi-a spus că vin, domnul Bărbuleț mi-a spus că nu vin. Noi îi așteptăm. O adresă oficială nu am primit, astăzi. Am plecat târziu (n.n. – din spital), mapa am văzut-o cu atenție. În adresele de ieri nu știu, eu nu am fost. Dar, mă anunțau și directorul medical, și secretara, și directorul de îngrijiri”, declară dr. Codruț Munteanu.

Sursele invocate de managerul Munteanu sunt oficiale, dar locale: primul, Dan Vasile Constantin este consilierul pe probleme de sănătate al președintelui Consiliului Județean Neamț și Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș este tot consilier al președintelui CJ și, în plus, președintele Consiliului de Administrație al spitalului județean. Probabil interesele celor doi sunt deosebite.

Dacă tot va veni corpul de control, le sugerăm să se cazeze într-o rezervă de la Pediatrie, secție care funcționează parțial fără documente legale, sau să ceară relații despre profesionalismul unor medici de la soțul Geaninei Sechel, de la a cărei moarte se împlinește un an, fără ca cineva să răspundă la o întrebare simplă: pe baza căror protocoale a fost ținută o bolnavă cu puls 212 câteva ore, fără să o vadă un cardiolog, sub supravegherea indolentă a unui ginecolog . În felul acesta chiar ar putea fi o excursie instructivă .

(C.I.)

Lasă un răspuns