Acasă Actual L4&L5 Ultimele meciuri oficiale din acest an

L4&L5 Ultimele meciuri oficiale din acest an

Duminică, 11 noiembrie, de la ora 11:00, se dispută ultimele meciuri oficiale din acest an în fotbalul judeţean. În Liga a IV-a, este programată etapa a X-a, cea mai importantă partidă a rundei, prin prisma modificărilor pe care le poate aduce clasamentului, fiind Ozana Târgu Neamţ-Speranţa Răuceşti. Meciul se va disputa pe stadionul “Cetatea”.

“Sperăm să fie spectacol, iar noi să cucerim cele trei puncte. Avem moral foarte bun, venim după o victorie în deplasare şi avem şi ascendent faţă de ei, după victoria din tur. Va fi însă şi un meci infernal, pentru că ei vin după o perioadă mai puţin fastă şi speră să îşi refacă moralul cu noi. Personal urmăresc doar victoria, având şi şansa de a-i depăşi în clasament şi de a ne menţine la 3 puncte de Bradu Borca. Vom intra în cantonament, ca şi la meciul din tur, şi vom avea un antrenament sâmbătă, la ora 15:00”, a declarat Victor Andrei Isache, preşedintele Ozanei Târgu Neamţ.

“Meciul de duminică va fi, cu siguranţă, un joc de nivelul Ligii a III-a, având în vedere că sunt jucători valoroși la ambele echipe. În acelaşi timp, pot să-l remarc şi ca pe un meci al unor orgolii exagerate, care nu-şi au rostul. Vom sta şi în cantonament înaintea meciului, pentru a fi apţi din toate punctele de vedere la ora partidei. Dacă vom avea dăruire, ambiţie şi vom respecta sarcinile de joc, sigur va veni şi rezultatul pe care îl dorim”, a precizat Daniel Zavate, antrenor-jucător al formaţiei Speranţa Răuceşti.

Etapa programează şi meciurile: Bradu Borca-Moldova Cordun şi Energia Pângăraţi-Victoria Horia.

CLASAMENT

1 BRADU BORCA 9 7 1 1 43-18 22
2 Speranţa Răuceşti 9 7 0 2 34-15 21
3 Ozana Târgu Neamţ 9 6 1 2 27-14 19
4 Victoria Horia 9 3 2 4 18-22 11
5 Moldova Cordun 9 2 0 7 21-29 6
6 Energia Pângăraţi 9 0 0 9 5-50 0

Ultima etapă a turului se desfăşoară tot duminică şi în Seria A a Ligii a V-a. Programul partidelor este următorul: Vulturul Costişa-ASF Girov, AS Grumăzeşti-Bravo Bodeşti, Voinţa Dochia-Viitorul Podoleni, Stejarul Ţibucani-Flacăra Brusturi şi Ozana Timişeşti-Zorile Urecheni.

CLASAMENT

1 VULTURUL COSTIŞA 8 7 1 0 33-9 22
2 BRAVO BODEŞTI 8 7 1 0 30-17 22
3 Voinţa Dochia 8 5 0 3 25-20 15
4 Stejarul Ţibucani 8 3 1 4 22-17 10
5 ASF Girov 8 2 4 2 20-17 10
6 Flacăra Brusturi 8 3 1 4 18-27 10
7 Ozana Timişeşti 8 2 2 4 16-14 8
8 Zorile Urecheni 8 2 2 4 14-24 8
9 Viitorul Podoleni 8 2 1 5 18-27 7
10 AS Grumăzeşti 8 0 1 7 6-30 1

Ultima etapă în Seria B a Ligii a V-a a avut loc duminică, 28 octombrie. În toate cele trei competiţii, meciurile oficiale vor fi reluate în primăvara anului 2019. (M. CONSTANTINESCU)

Lasă un răspuns