Acasă Actual Magie în ajunul Sfântului Andrei – cum îşi află fetele ursitul şi...

Magie în ajunul Sfântului Andrei – cum îşi află fetele ursitul şi cum se alungă strigoii

Despre noaptea de ajun a Sfântului Andrei se crede că ar fi vrăjită şi – ca în toate nopţile vrăjite de peste an – cerul se deschide, animalele grăiesc, spiritele morţilor se întorc acasă, strigoii hălăduiesc şi se adună în cete, vrăjitoarele au puteri de nestăvilit. Sântandreiul este considerat ”cap de iarnă” şi, ca orice zi hotar care aduce cu sine moartea unui anotimp şi renaşterea altuia nou, este guvernat de amintirea haosul primordial. Din această cauză, actele magice sunt la loc de cinste. Mai mult, etnologul Ion Ghinoiu susţine, perfect argumentat de altfel, că ”sărbătoarea de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic”. Tot el avansează teoria potrivit căreia Sântandrei este o străveche divinitate geto-dacă, al cărui nume s-a pierdut în timp, peste care s-a suprapus Sfântul Apostol Andrei. Astfel se explică reminiscenţa unor practici străvechi de aflare a sorţii, a ursitei, a rodului noului an, multe dintre acestea mai putând fi încă întâlnite prin satele noastre uitate de vreme.

* Farmece şi practici magice

Cele mai bune păstrătoare ale actului magic se pare că au fost, de astă dată, tinerele fete, care dintotdeauna încearcă să dezlege misterul ursitului lor. Pentru asta, în noaptea premergătoare sărbătorii, coboarau o verighetă şi o lumânare în fântână, până în dreptul găleţii, pentru a-i vedea chipul oglindit, îşi puneau grâu sub pernă pentru a-l visa, citeau urmele făcute de vânt în zăpadă… Iar dacă nu erau mulţumite de semnele arătate, mergeau la femeile bătrâne. pentru a le face farmece de ursită, de peţire, de dragoste sau de despărţire. Unul dintre cele mai interesante ”scenarii” de aflare a ursitului este consemnat de Tudor Pamfile, la începutul secolului trecut: ”Fetele mari, care se adună la casa uneia pentru facerea turtei de Andrei, aduc apă cu gura, apă neîncepută. La turtă se pun în aceeaşi măsură apă, sare şi făină, măsurându-le cu o coajă de nucă. Fiecare fată îşi coace turta sa pe vatră şi apoi o mănâncă, aşteptând peste noapte voinicul care va veni în vis să-i dea apă pentru astâmpărarea setei ce-i pricinuieşte turta”.

* ”Noaptea strigoilor” şi ”păzitul usturoiului”

În noaptea de Sântandrei, toţi oamenii sunt vigilenţi, se ştie de când lumea că e noaptea în care bântuie strigoii, se bat între ei şi încearcă să pătrundă în case. Acolo unde dau de usturoiul pus în locurile de trecere, rătăcitoarele spirite malefice caută să-i cheme afară pe cei aflaţi înăuntru sau măcar să intre în vorbă cu ei. ”Ai mâncat usturoi? – Dacă omul răspunde, îl muţeşte, iar dacă tace, se îndepărtează”, consemna Tudor Pamfile, în lucrarea ”Sărbătorile la români”.

Până la începutul secolului trecut, în Moldova se organizau petreceri de veghe rituală, asemănătoare revelionului, ce purtau numele de ”Păzitul Usturoiului”, fiind singurele manifestări de acest gen îngăduite de postul Crăciunului. Usturoiul era adus de fete în ”Noaptea Strigoilor”, depus într-o covată de lemn şi păzit de o bătrână la lumina unei lumânări. A doua zi, dimineaţa, tinerii scoteau usturoiul în curte, jucau cu el în mijlocul horei, apoi îl împărţeau tuturor celor prezenţi. Femeile îl păstrau la icoană şi îl considerau un leac preţios la toate bolile de peste an, iar descântătoarele îl foloseau la farmece şi dezlegări.

* Prevestiri de vremuri noi

În vechime nu-i lipseau acestei zile nici prevestirile meteorologice şi astrologice. ”Cetitorii în stele” vedeau întregul an ce urma să vină pe cerul nopţii de Sântandrei, interpretau semne numai de ei ştiute şi le spuneau oamenilor dacă va fi sterp ori roditor, dacă va aduce războaie sau va pune pace între împărăţii. Din Gromovnic, aflăm că ”În ziua de Sfântul Andrei, adică la 30 ale lunii noiembrie, se umple un vas cu apă şi se pune pe masă sau pe un alt loc neted ca să nu se clătească nici într-un chip şi, dacă apa singură din vas se varsă, închipuie anul ploios; iar dacă apa din vas nu se varsă, ci stă în ce chip s-a pus, arată anul secetos”.

Unele practici de ghicire a belşugului noului an s-au păstrat până în zilele noastre chiar şi în mediul urban – încolţirea grâului semănat într-o oală cu pământ în ajunul sărbătorii sau înflorirea crenguţei unui pom fructifer pus, tot atunci, într-o cană cu apă.

* Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României

Despre Sfântul Andrei se povesteşte că fost stăpânul animalelor sălbatice, că a fost cioban şi că de turma lui nu s-a atins niciun lup. Se spune că Dumnezeu l-a învoit să dea hrană lupilor şi, în ajunul praznicului său, să le îngăduie să mănânce animalele celor care ”n-au păzit sărbătoarea”. I se mai zice şi Andrei Pescarul, pentru că ”după cuvântul lui, nişte oameni care se necăjeau cu pescuitul au tras cu voloacele şi au prins peşte mult”. Se mai spune că Sfântul Andrei l-a urmat cu tot sufletul pe Mântuitorul Iisus Hristos, că a fost primul dintre apostoli chemat la învăţătura lui, fiind numit ”Întâiul chemat”, şi că a primit puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. Sfântul Andrei, cel care i-a creştinat pe vechii traci, este considerat ocrotitorul României.

SURSA: Calendarul popular al românilor

Lasă un răspuns