Acasă Actual Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț în sărbătoare

Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț în sărbătoare

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale nr. 5 Piatra Neamț au sărbătorit pe 6 decembrie ziua școlii. Cei 44 de ani de existență au fost marcati printr-o multitudine de manifestări, emomnte festive, concursuri de șah, întreceri sportive, cântece, concursuri de cultură generală. Cu o zi înainte a fost oficiată și o  slujbă de sfințire a școlii, oficiată de preoții Bisericii „Cuvioasa Parascheva”.

Invitații de onaore au fost, ca și în anii trecuți, profesori și directori ai școlii, care au răspuns invitației actualei conduceri. Prof. Carmen Munteanu, directoarea școlii și prof. Cristina Letos, directoarea adjunctă, i-au întâmpinat cu pâine și sare pe foștii dascăli, a căror activitate este continuată cu suuces și de actuala echipă de cadre didactice.

După păstrarea unui moment de reculegere în memoria profesorilor care s-au stins, elevii școlii au oferit oaspeților un moment artistic deosebit și emoționant.

 

Activitățile aniversare au continuat cu o masă festivă, prilej pentru foștii și actualii dascăli de aduceri aminte, dar și pentru prezentarea rezultatelor din ultimul an școlar. Conducerea școlii a oferit fiecărui fost profesor o diplomă de recunoștință și un trandafir alb.

(C.I.)

 

Lasă un răspuns