Acasă Actual Târgu Neamț exportă (și) șefi în poliție

Târgu Neamț exportă (și) șefi în poliție

După ce a dat șefi cam în toate descentralizatele unde se puteau face schimbări, de la învățămînt până la sănătate, orașul Târgu Neamț exportă și șefi în Poliția județului. Un secret pe care-l știa toată lumea, că șeful poliției de pe malul Ozanei va ajunge în echipa de conducere a județului, a fost confirmat astăzi, 5 decembrie, ca un fel de cadou de Moș Neculai. Cadoul l-a primit Victor Costinel Vlad, cu ajutorul unei comisii de concurs de la București, care l-a executat pe singurul concurent pe post, comisarul șef Neculai Catană. Noul adjunct a ocolit, elegant concursul, ca să nu trezească resentimentele celui care era de la început respins, și s-a trezit împuternicit pe post prin ordin al șefului Poliției Române.

Cum de Moș Neculai se vine și cu vărguța, ea este arătată lui Paul Tablan, încă la comanda Inspectoratului, din moment ce se vorbește deschis și despre un al doilea adjunct în persoana comisarului șef Constantin Scutaru, și el în cărți la bursa zvonurilor de vreo cîteva luni. Și el cu legături în zona Târgu Neamț.

Evident că instalarea noilor adjuncți este un pas spre primenire echipei de conducere, dar satisfacția nu va fi deplină decât în momentul în care pe postul de comandant va fi instalată altă persoană.  Că tot este luna cadourilor, iar valoarea trebuie ăntotdeauana promovată, chiar și numai prin împuterniciri.  (V.B.)

Lasă un răspuns