Acasă Actual VIDEO Mesagerii Cerului au colindat la Piatra Neamţ

VIDEO Mesagerii Cerului au colindat la Piatra Neamţ

Corala Armonia, consacrată în această vară, încă o dată, drept cel mai bun cor bărbătesc din lume, a deschis practic sezonul sărbătorilor de iarnă, în Piatra Neamţ. S-a întâmplat marţi seară, la Cinematograful Dacia, cu prilejul unui concert de colinde oferit de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” al CJ Neamţ, semn că se mai întâmplă şi minuni pe acest pământ chinuit al Neamţului.

La Jocurile Mondiale Corale, desfăşurate la Tshwane, în Africa de Sud (4-14 iulie 2018), corala care activează sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului (altă minune! – n.a.) şi singura care a reprezentat România a participat la trei secţiuni – Cor bărbătesc, Muzică sacră a cappella şi Folclor a cappella – şi a câştigat de fapt două medalii de aur (la primele două categorii) şi una de argint. În competiţie au fost înscrise peste 300 de coruri din 62 de ţări.

Nu este singura performanţă de răsunet mondial pentru Armonia, ansamblu vocal înfiinţat în 2001, la Seminarul teologic Tulcea, unde a şi funcţionat până în 2004. În 2012, la Jocurile Mondiale Corale din SUA a câştigat două medalii de aur. Un an mai târziu, la Graz, Austria, câştigă Marele Premiu la la secţiunea Cor bărbătesc, două medalii de aur (Folclor şi Cor bărbătesc) şi una de argint (Muzică sacră), cu ocazia Campionatului European al Corurilor. În 2014, la la Jocurile Mondiale de la Riga, Letonia, adaugă un aur la Artă sacră, încă unul şi Marele Premiu la Cor bărbătesc de cameră. 2015 aduce noi străluciri de aur – la categoria Coruri de cameră – de la jocurile europene şi Marele Premiu al Naţiunilor, ţinute la Magdeburg, Germania, iar anul următor consemnează alte două medalii de aur, pentru Cor bărbătesc de cameră şi Muzică sacră a cappella, câştigate la jocurile mondiale de la Soci, Federaţia Rusă. În fine, dar nu în final, Armonia participă ca invitată de onoare la cel mai cunoscut festival de Gospel din Israel.

În prezent, corala dirijată de arhidiaconul dr. Ion Iulian Dumitru este formată din preoţi, diaconi şi studenţi ai Facultăţii de Teologie de la Universitatea Ovidius, Constanţa. Abordează un reportoriu complex, compus din piese religioase, folclor românesc, colinde româneşti şi străine, piese din repertoriul clasic universal.

De-a lungul anilor, a susţinut concerte de mare succes şi în afara ţării: Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Roma, Bari, Madrid, Castellon, Ierusalim, Tel-Aviv, Haifa, turneu prepascal în Elveţia, Dublin, Londra, Strasbourg, Nurnberg, Lisabona, Barcelona, Paris ş.a. La Piatra Neamţ au concertat pentru a doua oară în acest an. Marţi seară, Armonia ne-a uns sufletele cu sclipiri de perfecţiune. (Viorel COSMA)

P.S. Deja acordurile colindului „Ce bucurie ar fi”, poate emblema cea mai cunoscută a coralei, răsună şi din înregistrările făcute în sală (video: DOXOLOGIA):

Lasă un răspuns