Andrei Dăscălescu este un tip îndrăzneț, ceea ce e de admirat. În America s-ar presupune că mai întîi a visat frumos și apoi a vrut. Scurt-metrajul, ca miez al festivalului, nu este nici pe departe o temă de larg interes public. Nicăieri în lume. Poate deveni însă o splendoare de nișă de succes, la fel ca în multe locuri deja consacrate din lume. Cu răbdare, profesionalism și – în primul rînd – onestitate.
Despre prima ediție a festivalului se vorbea de la sfîrșitul anului 2008. Apărea atunci pe firmament „Filmlab”, afacerea personală a lui Andrei Dăscălescu. Ne agresa pe toți eternul pretext pisălog cu promovarea orașului și județului. Despre insulta cu promovarea am tot scris – prea puțini înțeleg însă că decidenții politic și administrativ nu vor renunța de bunăvoie la acest canal de tocat bani publici. Cînd am citit-o și pe-aia cu „festivalul este esențial pentru crearea identității culturale a orașului Piatra Neamț”, m-am prăpădit de rîs. Bani să fie, nene… Se mai spunea, prin vocea Nicoletei Husaru (purtător de cuvînt al primăriei pietrene la acea vreme – n.a.) că perioada aleasă (7-11 ianuarie 2009) „este menită să promoveze Piatra Neamț ca destinație turistică de iarnă, mai ales că avem pîrtia de schi, telescaunul și telegondola”. Să te iei cu mîinile de cap și să verifici încasările de la telegondolă, nu alta. Nu s-a luat cu mîinile de cap prezidentul județului, Vasile Pruteanu, care a pompat 100.000 de lei (adică 1 miliard de lei vechi – n.a) în conturile lui Dăscălescu. Pentru festival, desigur.
În 2010, festivalul devine neconvențional. Bună încadrare! Se ține în perioada 24-26 septembrie. Programul ales e un ”best of all Animest, un program de filme islandeze, dar și filmele cîstigătoare la prima ediție a Filmului de Piatra”, după cum declara Dăscălescu pentru un cotidian local. Și adăuga: „Filmul de Piatra e conceput ca o competiție națională a filmului scurt, tînăr. Deși prima ediție a avut un succes enorm, din motive financiare, nu am fi putut organiza anul acesta o a doua ediție care să se ridice la nivelul așteptărilor create de succesul de la debut. Am decis să nu acceptăm compromisul, să amînăm a doua ediție, dar să organizăm o ediție intermediară, cu buget redus, pe care am numit-o «1.5» și am dedicat-o în întregime publicului. Fiind obligați să începem proiecțiile după ce se întunecă, am tot venit cu idei: piese de teatru, spectacole multimedia, concerte, care să umple după-amiezele și să transforme această ediție mini într-o sărbătoare maxi”.
Urma entry call-ul pentru ediția 2.0, programată pentru ianuarie 2011. În numele acțiunii „Filmul de Piatra”, Dăscălescu uita atunci să precizeze sprijinul primit de la Consiliul Național al Cinematografiei (CNC), instituție nu doar controversată, cît hulită. Ce face acolo boss-ul Eugen Șerbănescu, cu finanțările acordate inexplicabil unor risipitori abonați la lung-metraje fără spectatori, spun marii regizori de film ai României pe toate canalele de comunicare acceptabile. Află cine vrea. Fără efort, am aflat că Dăscălescu a primit 28.750 lei de la CNC în 2010. În 2011, a tras încă 20.125 lei, pentru ediția de iarnă, cea promovată agresiv în Gara de Nord, în București, cu „un hectar” de sponsori pictați pe un afiș necunoscut la Piatra Neamț. La telefon, regizorul pietrean înjură la greu pe binefăcătorii săi de la CNC. Încurcă rău de tot parteneriatele și jignește acțiuni comparabile – și perfect onorabile – de la Chitila sau Mediaș. Luni – 29 august, l-a dat tupeul afară din educație și a început să dea lecții despre ce trebuie scris la ziar în favoarea sa. Să scrie slugile risipei de bani publici… L-am întrebat și cît a încasat de la Primărie pentru jobul din 6-9 ianuarie a.c. 40.000 de lei, a zis. A mințit, cu naturalețea șmecherilor de bulevard – alocația a fost de 55.000 lei, solicitarea inițială fiind de 75.000. Rețin și „gluma” apărută în presa locală pe 22 decembrie, anul trecut: „Filmul de Piatra se adresează tinerilor cineaști din România și Moldova și este structurat pe mai multe secțiuni – ficțiune, documentar, animație, experimental și videoclip muzical, toate cu durata între un minut și 30 minute”. În adresa către primărie, tînărul care scoate festival de film din piatră seacă mai spunea: „Festivalul este de anvergură națională și internațională și promovează atît viața culturală a orașului, cît și potentialul turistic, mai ales ca stațiune de sporturi de iarnă. Sigla este un schior cu o cameră de filmat, iar în elementele grafice apar numeroase trimiteri la sporturile de iarnă. Pentru ediția din ianuarie s-au înscris peste 200 de cineaști români și vom colabora cu numeroase festivaluri internaționale pentru a obține filme cu un palmares deosebit“. Patologia minciunii nu are frontiere. Iar despre succese fantastice și recunoaștere internațională lași pe alții calificați să vorbească, nu te lauzi tu, doar nu ești la alegeri.
Faima locală pe care Dăscălescu și-a construit-o cu abilitate și profit – protejat și finanțat de Vasile Pruteanu cu 1 miliard de lei vechi încă de la debut – induce ideea că el ar avea cotă națională. Ceva-ceva se leagă, ca dovadă susținerea de la CNC. Nu este clar dacă difuzarea scurt-metrajului „Constantin și Elena” la unele televiziuni e făcută din respect pentru vîrsta bunicilor săi (protagoniștii filmului) ori din rațiuni legate de valoarea artistică.
Pe de altă parte, există încă o neclaritate: de cînd e Dăscălescu mare regizor de film? Dacă e doar organizator de festival, discuțiile și abordările se schimbă radical. Pentru că prost nu e cine cere, ci cel care dă bani publici cu nemiluita. Cînd rețeta se repetă, cu unul și același abonat, suspiciunile și îndoielile sînt naturale. Rămînînd pe ideea că avem de-a face cu un organizator de festival, mai intervine o problemă: ori e jucărie personală și n-are decît s-o strice, ori e de interes public și atunci vrem comunicare de calitate. Dăscălescu a găsit formula lui, ca la Piatra Neamț. Festivalul de-a dreptul unicat, cu două ediții într-un an, e o jucărie personală ascunsă sub pretexte. O dovadă clară a superficialității, a neseriozității e faza cu documentarul care închide manifestările din aceste zile. Noaptea, după ora 22:00, în vîrful Cozlei va fi proiectat filmul „Life in a Day” regizat de Kevin Macdonald. Adică trebuie să iei gondola aeriană ca s-ajungi acolo. Noroc că e gratis, ceea ce e o contradicție în termeni, fiindcă nu înțeleg ce venituri se mai realizează pe seama valurilor de turiști ce vor asalta urbea noastră pe durata festivalului de film scurt. În fine, reținem filmul. Dăscălescu a omis să ne comunice cîteva amănunte. Filmul abia ce-a fost lansat în luna iulie și e mai mult decît bine primit de critică. Scoțianul Kevin Macdonald e nimeni altul decît regizorul capodoperei „The Last King of Scotland”, cu Forest Whitaker în rolul lui Idi Amin Dada. Cît privește producătorul (de fapt, producătorii) Ridley și Tony Scott, îl aștept pe tînărul nostru să ne spună dacă numele lor îi spun ceva.
Pînă Dăscălescu va descoperi filme precum „Gladiatorul”, „Thelma și Louise”, „Enemy of the State” sau „Top Gun”, avem o certitudine: cel mai valoros tînăr regizor pietrean de film e altul. Se numește Daniel Sandu și e născut în 1977. În 2002 a absolvit facultatea de Regie film din cadrul Universității Media. Din 2003 lucrează ca scenarist și regizor la seriale de comedie („La Bloc”, „La servici”, „Fete cu lipici” – Pro TV, „Gașca” – Kanal D, „Nimeni nu-i perfect” – Prima TV). La sfîrșitul anului trecut a scris și regizat scurt-metrajul „Numărătoarea manuală”, produs de Ada Solomon. Imaginea este semnată de George Dăscălescu, soțul Medeei Marinescu. Filmul circulă în festivaluri și a avut premiera în competiția de scurt-metraje a Festivalui de la Sarajevo. Datorită lui Sandu am aflat despre Festivalul degustătorilor de film și artă culinară de la Cetate, patronat de Mircea Dinescu, dar și despre cum e să participi la un Cambridge Film Fest. Între timp, pregătește primul său lung metraj de ficțiune, cu al cărui scenariu a fost selecționat la Cinelink Sarajevo 2008 și la Ekran Andrej Wajda School Varșovia 2010. Cu eleganță, despre festivalul lui Dăscălescu spune doar atît: „Mă încîntă ideea că se face un festival de film la Piatra Neamț. Nu aș putea să vă spun eu prea multe, pentru că nu am suficiente informații. Dar, dacă e adevărat că se încearcă o a doua ediție a aceluiași festival în același an… sună destul de românește. Cred că e exagerat în primul rînd, pentru că în acest fel NU se poate construi o tradiție a festivalului. Dacă există bugete pentru două ediții, ele ar trebui comasate într-o singură ediție reușită”.
Dacă nici acuma nu se prinde lumea de șmecheria cu două ediții de festival într-un an, mai citez din prea-elegantul Daniel Sandu: „Asta nu înseamnă că e un lucru rău că se încearcă«cultivarea» unui astfel de festival. Dar necesită mult timp, răbdare și mai ales oameni inteligenți, motivați și cu dăruire. Dacă interesele din spatele cortinei sînt de altă natură… cred ca va fi sortit eșecului și e păcat”.
UPDATE: Dăscălescu, dealul, filmul
Ceva tot i-a scăpat! Regizorul Kevin Macdonald are și un Oscar personal, cîștigat în 2000, pentru documentarul de lung-metraj “O zi din septembrie”. Ceva cu Munchen, 1972, Jocuri Olimpice și teroriști. Ce să faci, e greu tare cînd îți pui camera de filmat pe schiuri și o iei la deal, la început de toamnă!…
(Viorel COSMA)
