În frumoasa și bogata noastră limbă, cuvântul pompieristic nu mai ține demult cu pompierii. Sensul de bombastic sau pompos predomină până aproape de acaparare, dar lăsă loc unei nuanțe demne de consacrarea incapacității. Suntem agasați și agresați de valuri de manifestări publice, care mai de care cu titluri colorate, cu parteneri fuduli, pe urma cărora rămânem cu poze, diplome, dedicații și comentarii pseudoboeme. Se întâmplă curent la Piatra Neamț, ba chiar se permanentizează. Ultimul târg de carte o dovedește.
Degeaba iese în prim-plan, la bătaie, un inimos demn de toată lauda precum Cristian Livescu. Degeaba ține spatele de influență un „fabricant” de poezie ca Mihai Hanganu, consilier personal al prezidentului de județ. Totul se duce de râpă sau, în funcție de percepție, sare în aer prin implicarea unui abuziv neica-nimeni aflat pe statul de plată al Camerei de Comerț și Industrie, organizație cu rol de partener neabătut unde are și n-are ce căuta peste nivelul de închiriere al țarcurilor penibile. La târgul de carte, neica-nimeni ăsta, ținut în brațe la nesfârșit de președintele Mihai Apopii, a răspuns și de gestionarea participării lui Horațiu Mălăele. Inițial a fost vorba de joi, unii știau că vine sâmbătă, de fapt era vineri. Prins într-un program infernal, iubitul fost actor al Teatrului Tineretului a ajuns cu o întârziere nepermisă față de ora anunțată și asumată de organizatori. Se știa precis că programul e înghesuit, publicul cinstit putea fi prevenit, dar neicușorul protejat de Apopii, care ținea legătura cu invitatul, avea alte preocupări bombastice și pompoase. Mai era cunoscut că Mălăele, cu inima sa mare și sensibilă, salutase de la Chicago proiecția filmului „Funeralii fericite” la Piatra Neamț și era loc de dezvoltarea subiectului. Se știa și că pleacă repede, dovadă că n-a avut timp să discute cu un cunoscut om de afaceri, bun și vechi prieten din tinerețile comune, cumătru pe deasupra. Atunci, de ce l-ai mai adus? Pentru palmares? Să te dai șmecher? Pentru o poză în raportul de activitate? Lumea aștepta să stea cu el de vorbă, să-l atingă, să se bucure, să depene amintiri. Ba și Teatrul Tineretului îl aștepta, cu personalizarea de rigoare, pentru o fotografie pe scena regăsită.
Într-un perfect stil pompieristic, personajul nostru a îmbârligat întrega manifestare pe tot parcursul ei. Că a emanat și păreri cu preț de judecată de valoare la adresa cui n-are dreptul să-i treacă prin față decât în pas defilare, ține deja de aroganța șmecherilor locali care „se implică” mereu unde nu le fierbe oala. Compromit orice lucrare publică. Nu-i recomandă absolut nimic în afara unei susțineri durabile. Nu pricep, nu se uită la vecini, nu acceptă sfaturi. Regulile unei acțiuni serioase, demne de a consolida un prestigiu, le sunt perfect străine.
La cât de puțini bani se strâng pentru acțiuni importante, e de-a dreptul dureros să evoci vremurile când la Piatra Neamț se întâmpla ce nu se întâmpla în România. Împletirea evenimentelor era firească, naturală. Așa s-a întâmplat, ca de-un exemplu defel întâmplător, pe la începutul lui 1992. Horațiu Mălăele fusese invitat de doi tineri oameni de afaceri (Liviu Tudor și Iulian Țocu), asociați pe atunci, să susțină un recital și să facă parte din juriul unui concurs de Miss organizat de ei. Era-ntr-o sâmbătă ca de poveste. La Teatrul Tineretului se juca „O scrisoare pierdută”, în regia lui Niki Scarlat, cu o distribuție iatorică. E suficient de amintit că Liviu Timuș era Tipătescu, Cornel Nicoară un minunat Nae Cațavencu, iar regretatul Ion Muscă îl juca pe Ghiță Pristanda. Aflând de spectacol, Mălăele s-a dus pur și simplu la teatru în vizită neanunțată. Actorii și publicul s-au trezit cu el pe scenă. Vocifera acolo, ca figurant, ca reprezentant al poporului. Mare noroc că implementarea descinderii lui n-a căzut în sarcina vreunui de-ăsta de la Camera de Comerț și Industrie – nu mai aveam ce povesti cu inimă bună. Numele individului? N-are importanță din moment ce caravana pompieristică le merge, netulburată, mai departe.
Viorel COSMA