Aşa cum a devenit o adevărată tradiţie şi în acest final de an clasele Şcolii de Artă din cadrul Centrului…
Browsing: Mos Craciun
Poate există un sâmbure de adevăr, poate nu, dar, în Ajunul Ignatului de altădată, umbla vorba că, ”în această noapte,…
Suntem în pragul Sărbătorilor Crăciunului. Nu peste mult timp, vom primi copiii cu colinda. Mai au, oare, aceste zile de…
Într-o lumea agitată, care trăiește în viteză, a uitat să se bucure și, mai ales, a uitat să dăruiască, o…
– Doamnă primar, iată, au trecut câteva luni de când sunteți edil al comunei Tașca… Așa este și am plecat…
Raportând strict la situația financiară a Asociației Salvatorul Neamțean, concluzia vine firesc: un model de asociație care a știut să…
Cristian Petrescu este unul dintre cei mai timizi oameni pe care i-ai putea întâlni. Nu-i place să vorbească despre el,…
Am decolat spre Aspen. Ah, cît am așteptat să ajung aici! Fapt admis despre Aspen: este localitatea cu cele mai…
Spitalul Județean Neamț este singura instituție din Neamț unde Moș Crăciun nu trebuie să vină să aducă nimic. Din contră,…
Adrian Mititelu, fostul patron al Universităţii Craiova, l-a ameninţat pe Dumitru Dragomir, şeful Ligii Profesioniste, cu judecata. El a…