Nu știm dacă știți, dar noi (și-n special ăsta den dreapta) știm de ce nu merg treburile la telegondola de…
Browsing: perla invest
Numele de Silviu Decebal Draghiș nu spune multe omului de rând din Piatra Neamț. Poate doar celor ahtiați după sporturi…
CMI Urban, societatea a municipiului Piatra Neamț, din punct de vedere juridic, se află într-o binecuvântată insolvență, fiind condusă de…
Înainte de a intra în amănunte privind afacerile din Ștrandul Municipal din Piatra Neamț – sezonul este abia la început…
Cuvinte frumoase, precum ”revitalizarea turismului nemțean” sau ”Piatra Neamț – Perla Moldovei”, nu au putut ascunde o realitate cruntă: marota…
Potrivit legii, consilierii locali ai unei comunități sunt obligați să depună, anual, un raport de activitate, iar acesta trebuie făcut…
Compania Municipală de Investiții Urban SA, a municipiului Piatra Neamț, a fost considerată, pe bună dreptate, o gaură neagră a…
Bugetele societăților în care municipiul Piatra Neamț este acționar, care trebuie aprobate prin hotărâre a Consiliului Local, au fost mult…
Pârtia de schi de pe dealul Cozla din Piatra Neamț nu este practicabilă momentan pentru cei care iubesc sporturilor de…
Am obosit de când tot scriem și demonstrăm că orașul Piatra Neamț a fost jefuit, la propriu, prin intermediul unor…