Salariații din administrația publică locală se pregătesc de grevă generală, primul pas pentru sistarea activității fiind o grevă de avertismnt…
Browsing: Stefan cel Mare
”Învinșilor nu li se ridică statui, nici busturi” – Nicolae IORGA Rândurile de față sunt stârnite de un fapt real,…
Mănăstirea Neamţ are în istoria şi cultura românilor o importanţă deosebită, căci este o străveche lavră a monahismului din Moldova,…
În data de 2 iulie, întreaga lume creștină ar trebui să-l pomenească pe Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare. Să ne…
A fost ziua a doua a sărbătorii de la Târgu-Neamț cu Ștefan cel Mare și oștenii lui, domnițe mândre de…
Dacă tot suntem supuși informării cu toate bazaconiile de pe lume, una m‐a făcut să‐i uit pentru câteva momente pe…
Proiectul cu finanţare europeană prin Regio, derulat prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, prin care se restaurează ansamblul mănăstiresc, ctitorie…
Prima parte o puteți citi aici. Continuăm breviarul nostru ostăşesc romanţat cu epoca primilor muşatini până la Ştefan cel Mare,…
Despre Ştefan cel Mare s-a scris mult. Nu e de mirare, căci a fost considerat „cel mai mare român” (deşi…
Un proiect de asociere model, care poate sta la baza unor alte initiative de acest gen la nivel județean, în…