Zeci de liceeni și profesori de la mai multe instituții de învățământ din toată țara, au participat sâmbătă, 20 aprilie,…
Browsing: viceprimarul Vasile Apopei
Pe fondul ninsorii și viscolului din această seară, 8 ianuarie, conducerea primăriei Târgu-Neamt a luat decizia restricționării traficului rutier pe…
O dată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, Sala de ședințe a Consiliului Local Târgu-Neamț a fost gazda colindătorilor și urătorilor…
Miercuri, 22 noiembrie, în sala de ședințe a primăriei orașului Târgu-Neamț a avut loc o dezbatere publică, cu privire la…
De mai bine de o lună, mai multe cabluri stau atârnate pe podul Ozana. Pe unul din sensurile pe care…
Marți, 28 februarie, la Primăria Târgu Neamț, a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului pentru…
Chiar dacă această întâlnire ar fi trebuit să aibă loc la sediul primăriei Vânători-Neamț, marți, 14 februarie, în sala de…
Iarna și-a intrat în drepturi și în orașul Târgu Neamț. Peste tot se circulă în condiții de iarnă, iar viscolul…
În prezența primarului Daniel Harpa, viceprimarului Vasile Apopei și a constructorilor, marți, 31 ianuarie, una dintre lucrările de investiții situate…
Joi, 3 noiembrie, la Târgu Neamț într-un cadru festiv a fost marcată Ziua Vânătorilor de Munte. Începând cu ora 12,…