Cine este Dragobete? Romulus Vulcănescu, în „Mitologia română” (din 1985), îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tînăr, voinic, frumos și bun”.
Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901), a scris că ”în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul, din 24 februarie, ”se numește Dragobete”. El a afirmat că, după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează.
„Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”. ”Băieții și fetele au, deci, credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”.
Legenda Dragobetelui. Amintim o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia. Autorul l-a descris ca fiind ”o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sîntoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”.
A fost prezentat în lucrarea ”Sărbătorile la români” și ca zeu al dragostei și al bunei dispoziții. De ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet”.
Florile ”magice” ale iubirii. Viorelele și tămîioarele erau păstrate pînă de Sînziene, pe 24 iunie. Atunci erau aruncate într-o apă curgătoare. Se zicea că fetele care nu făceau acest lucru rămîneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: ”Dragobetele sărută fetele!”
Zăpada zînelor. Fetele mari strîngeau, în seara de 23 februarie, ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zînelor. Apa topită din omăt o foloseau pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descîntece de dragoste.
În alte zone ale țării, în dimineața zilei de Dragobete, fetele și femeile tinere se spălau cu apa astfel obținută pe cap. În acest fel dădeau o strălucire aparte părului și tenului, făcîndu-le deosebit de plăcute admiratorilor.
Tradiții în ziua de Dragobete
În această zi, oamenii mai în vîrstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Dacă în această zi nu se va fi întîlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.
Superstiții de Dragobete
În această zi, nu se coase și nu se lucrează la cîmp , dar se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pămînt rădăcina de spînz, cu multiple utilizări în medicina populară.
Sîmbăta Ursului sau Sîmbăta Albă
Această zi era ținută de bunicii noștri, mereu în Săptămîna Brînzei. Spun bătrînii că Lazăr a mîncat plăcinte și a fost mîncat de urs. Lazăr era un om bubos. De aceea, superstițioșii credeau că cine face treabă se va umple de bube. Interesante și pline de farmec sînt asocierile populare. Sf. Lazăr are darul de a tămădui de bube. Sf. Lazăr e patronul țiganilor, de aceea pe mulți îi cheamă Lăzurică, Lăzărică.
Tradiții creștine în Sîmbăta Ursului
Se împart colăcei și colivă cu lumînărele mici. Femeile fac plăcinte și dau de pomană.
Tot atunci fetele aduc cîte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană, ca să aibă izvor în cealaltă lume.
Nu exista comentarii...Fii primul care comenteaza !