CINEMATOGRAFUL „DRAGA OLTEANU – MATEI”
În cadrul conferinţei de presă prilejuită de ediţia a IX-a a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii şi Tineret „Punguţa cu doi bani”, organizatorii au anunţat că, după găzduirea Festivalului, actualul cinematograf „Dacia-Panoramic” va intra într-un program guvernamental de reabilitare totală, proces care este proiectat a se întinde pe parcursul a nouăzeci de zile. Cinematograful urmează să fie redeschis purtând o nouă titulatură – Cinematograful „Draga Olteanu – Matei”! Este un gest de omagiu şi apreciere adus pentru eforturile şi strădaniile de promovare a oraşului ale acestei personalităţi a teatrului şi filmului românesc.
Valentin Andrei