IPOCHIMENII
Luni după-amiază, la sala Teatrului de joacă din cadrul Bibliotecii judeţene „G. T. Kirileanu” a avut loc tragerea cortinei peste activitatea grupei mari (elevi de gimnaziu şi liceu) a cursului de actorie de la Şcoala Populară de Arte.
Aşa cum îi este felul, neobosită şi mereu în căutare de activităţi noi, profesoara Maria Hibovschi, deşi cu o trupă neomogenă din punct de vedere al anilor de studiu – în această grupă s-au întâlnit începători, cursanţi ai primului an, dar şi elevi cu doi sau chiar trei ani vechime – a găsit un text potrivit, o provocare pentru această trupă. Este vorba de un text pretext – Ipochimenii – scris de profesorul ieşean Bogadan Ulmu, adaptare după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă, Prostia omenească.
Publicul a fost avertizat de la început că cele patruzeci de minute care au urmat însemnau mai mult o joacă de-a teatrul. Senzaţie neconfirmată după ce am urmărit captivat jocul aspiranţilor la gloria scenei. Fiecare dintre cei care au ieşit pe scenă şi-a jucat rolul cu convingere, astfel că aplauzele de la final nu au fost deloc de complezenţă. Ele au răsplătit truda, transpiraţia, implicarea copiilor, care, timp de nouă luni de zile au avut de mers la două şcoli, cea de actorie nefiind lăsată pe plan secund. Distribuţia i-a cuprins pe Ilinca Ţăpuc, Bianca Iorga, Dan Baltag, Andra Creangă, Ştefana Ilaş, Mihnea Obrocea, Bianca Grama, Anais Pribeagu, Teodora Mireanu, Sabina Nica şi Georgiana Sava.
După florile şi felicitările de rigoare am încercat să intru – la figurat – în culisele cursului de actorie. A fost ocazia de a afla cu oarecare surprindere că motivele pentru care tinerii pe care-i aveam în faţă au căutat acest curs sunt variate şi glisează de la „recitam pe dinafară versuri toată ziua, aşa că părinţii m-au şi văzut pe scenă” şi până la „copilul meu era tare timid. Nu ştiam ce să mă mai fac cu el. O colegă de serviciu mi-a sugerat acest curs. I-am urmat sfatul şi nu regret. Dar cel mai tare se bucură fiica mea. Atmosfera de la curs, cunoştinţele noi făcute printre copii i-au schimbat starea. Nu mai e aşa de timidă.”
Cum spuneam, Maria Hibovschi e o fiinţă care nu stă nici o clipă. Dovada? La doar douăzeci şi patru de ore de la intrarea în vacanţă a grupei mari, e rândul celor mai mici actori ai Şcolii Populare de Artă să iasă la rampă cu spectacolul lor de gală.
Astfel, marţi, 21 iunie, de la ora 1700, în acelaşi loc, Teatrul de joacă de la Bibliotecă, va fi pusă în scenă piesa Moştenirea din America, piesă a cărei protagonişti vor fi Armand Popa, Matei Irimia şi Octavian Grumăzescu. Piesa va fi urmată de o alta, Extratereştrii din pernă, un text al Dianei Manole, care îi are în distribuţie pe Diana Irimia, Raul Măzăreanu, Alexandra Ionescu, Andreea Bucur, Alexandru Şerban, Teodora Răucă, Ana-Maria Trenchea, Cristina Costea, Mircea Creţu, Lorena Milea, George Coşuba, Luca Pribeagu, Anastasia Pribeagu şi Valentina Rîpanu.