Girov – “atentat asupra comunității”
* dialog cu Vasile OLARU, ex-primarul comunei Girov
– Domnule Olaru, care au fost autorii suspendării dvs. din funcția de primar al comunei Girov?
– În spatele acestei măgării stă fostul viceprimar Vasile Guriuc, apoi consilierii Vasile Enache și Valeriu Andrieș. Ei sunt autorii. În spatele lor mai sunt și alții, despre care, deocamdată, nu pot să spun nimic, pentru că nu am dovezile necesare. Unii sunt chiar salariați ai primăriei. În momentul în care o să am datele exacte ale problemei, o să îi nominalizez și pe ei.
– De ce vă acuză?
– Mă acuză de tot felul de minuni. De concesionări de terenuri, de materiale folosite la baza sportivă. Mai clar, ei nu au nici o bază legală și nici o dovadă la afirmațiile pe care le fac. Asta pentru că la Primăria Girov, în urmă cu o lună și jumătate, a fost control din partea Curții de Conturi și neregulile constatate nu au fost din vina mea. În urma controlului au apărut unele devize umflate, însă banii au fost recuperați imediat de la constructori și nimenii nu a intrat sub incidența legii. Mă refer la baza sportivă. Ca atare, s-au recuperat cele peste 300 milioane lei vechi, s-a acoperit cauza pe loc, în acest fel stingându-se litigiul. Din păcate, ei nu înțeleg anumite lucruri. Nu eu sunt acela care semnează anumite acte. Eu semnez pentru plată, eu semnez contractele. Dar există diriginte de șantier, există comisii de recepție. Președintele comisiei de recepție era chiar fostul viceprimar. El ar fi trebuit să știe ce lucrări s-au făcut, ce nu s-a făcut, etc. Probabil, din cauza necunoașterii și nepriceperii sale s-a ajuns la ceea ce s-a ajuns. Dacă în aceste condiții se poate interpreta că Olaru fura, atunci, când am putut să fur? Eu știu că, de atâția ani de când sunt primar și ordonator de credite, nu lucrez cu bani cash, ci cu hârtii. Primesc bani de la Guvernul României sau de la Uniunea Europeană sub formă de hârtii. Și tot sub această formă pleacă din bancă.
– Ați fost vreodată acuzat de deturnare de fonduri?
– Nu, niciodată!
– Ați fost acuzat, în tot acest taifun, de alte trăsnăi?
– Nu! Eu nu cunosc, în toți acești ani, să fi făcut vreo tâmpenie. În primul rând, nu am avut pentru ce să mă pătez. Nu am avut nici un interes să fac vreo măgărie sau vreo greșeală vădit intenționat. Dacă aș fi făcut, toate acuzațiile din dosarele penale pe care le-am avut în mandatul trecut, al căror număr nici măcar nu îl mai știu, s-ar fi dovedit. Cred că n-a fost nici o altă primărie din țară verificată și răsverificată precum cea de la Girov. Aceste controale mi-au prins bine, pentru că în acest fel aveam o situație exactă a ceea ce este legat de investiții și de întreaga parte financiară. Din experiața pe care o am, în momentul în care un primar încearcă să facă ceva pentru comunitate, imediat apare și partea adversă și, vezi Doamne, încă de la prima investiție, se fură. În momentul în care ai investiții în derulare, ai fonduri și vrei să faci ceva, automat furi. Evident, în opinia unora. Revin și spun, nu ai cum fura un bănuț, pentru că se lucrează cu hârtii și nu cu cash. Nu ai cum să faci nici un pas greșit. Prin buget, banii sunt repartizați pe capitole, iar dacă aceștia se duc alăturea, automat, e vorba de deturnare de fonduri, deci, caz penal.
– Apropo, aveți, într-adevăr, domiciliul în Piatra Neamț?
– Nu!
– Puteți dovedi acest lucru?
– Am făcut asta, în instanță.
– Atunci, cum de v-a suspendat prefectul?
– Am să vă spun exact cum a fost: a trebuit să fac un credit în bancă la BCR, în calitate de coplătitor, alături de soția mea, pentru fiica noastră. Este vorba despre un credit ipotecar pentru un apartament prin ANL. Eu având adresa în Girov, iar soția mea în Piatra Neamț, banca ne-a refuzat acordarea creditului. Se considera că suntem despărțiți sau cine mai știe ce. Motiv pentru care mi-am făcut o mutație pe Piatra Neamț, pentru o perioadă de trei zile. După asta, mi-am făcut imediat buletin de Girov, pentru că și așa trebuia să îl schimb. Acesta este adevărul. Culmea este că adresa care s-a dus către prefect corespunde exact cu data eliberării cărții mele de identitate. În mod normal, această suspendare nici nu trebuia să se dea. În aceeași idee, cei de la Evidența populației au eliberat, la cererea Instituției Pefectului, adeverința cu domiciliul meu. Nu știu de ce am apărut cu adresa pe Piatra Neamț și nu pe Girov. Aici a fost o întreagă nebuloasă.
– Care au fost persoanele din primărie care au știut de acest lucru?
– Au știut cei de la Registrul agricol, dar și domnul viceprimar. A pus mâna pe hârtie și a dus-o mai departe. Acum, noul viceprimar a preluat toate atribuțiile mele, eu i-am predat tot, pornind de la ștampile și ajungând la mașină. Eu intru acum în primărie ca un simplu cetățean al comunei. Totuși, trebuie să remarc, avem în derulare proiecte pe care le-am demarat încă din 2004- 2005. Din lipsa fondurilor, unele investiții au fost blocate. Acum, însă, toate acestea s-au blocat de tot. Asta pentru că el nu știe de unde să le ia și unde să le pună. Adevărul este că activitatea comunei Girov este blocată din toate punctele de vedere.
– Considerați că tot ceea ce se întâmplâ este un atentat la interesele comunității?
– Este, într-adevăr, un atentat la interesele comunității, din moment ce s-a blocat toată activitatea din primărie. Eu nemaifiind acolo, nu are cine să meargă mai departe. Oricât s-ar strădui noul viceprimar să facă față, nu reușește. Trebuie să mă sune, să merg peste tot cu el.
– Credeți că toată tevatura are și un substrat politic?
– Da, categoric da!
– Și cine ar fi în spate?
– Cine altcineva decât domnii de la PNL, care m-au și exclus din partid? Trebuie să rețineți, în 2004, comuna Girov era pesedistă în proporție de sută la sută. Și eu eram la PSD în acea vreme. Dacă atunci a fost o neînțelegere între mine și fostul primar de la acea vreme, Dumnezeu să-l odihnească, am fost nevoit să plec de la PSD și să candidez la PNL. Inițial, eu mi-am depus candidature la Partidul Umanist Român, ulterior fiind contactat de liberali să candidez din partea partidului lor. Am candidat și am fost ales primar. Am luat viceprimar tot de la PNL și, iată, am avut ghinion. Dacă în prima fază m-am înțeles foarte bine cu doi dintre ei, după o perioadă, au început să mă acuze de tot felul de minuni. Revenind la situația actuală, din câte știu, cei trei mi-au făcut reclamație și la DNA. Eu aștept controalele și nu mă simt vinovat cu nimic. Toată problema asta pleacă de la unele sondaje care s-au făcut pe raza comunei, în urma cărora am obținut un procentaj foarte mare. Persoanele respective – care sunt parvenite în comună, nici una fiind născută sau crescută în Girov – au considerat că nu au nici o altă soluție împotriva mea decât să îmi găsească o chichiță penală sau problema legată de mutație, pentru a mă înlătura. Chiar de se va întâmpla să pierd în instanță, eu voi candida în 2012. Atunci vor vedea ei pe cine doresc oamenii în fruntea comunei. Vă spun sincer, lumea este foarte supărată pe ei, nu pe mine! Toți oamenii vin, mă caută, mă îmbărbătează și mă întăresc să nu cedez psihic sau fizic, ei cunoscând problemele de sănătate pe care le am. Rezultatul muncii mele se va vedea la alegerile de anul viitor. Spun asta, pentru că electoratul este șeful meu. Dacă alegătorii vor considera că eu nu am făcut nimic în toată perioada asta, nu mă vor mai vota. Nu este nici un fel de problemă. Voi rămâne consilier, voi sta liniștit și îmi voi vedea de pensie.
– Ați fost acuzat de tangaj cu PD-L-ul…
– Să vă spun un lucru: un primar care are atâtea proiecte în derulare și care are nevoie de susținere financiară, pentru a le putea continua, trebuie să colaboreze cu cei de la guvernare, indiferent despre cine este vorba, indiferent de ce culoare politică are primarul respectiv. Eu am fost, însă, membru PNL în tot acest timp, până în momentul în care am fost exclus. Deocamdată, nu am mers la nici un alt partid. Mai trebuie să remarc faptul că respectivii au beneficiat de unele avantaje de când sunt consilieri și, respectiv, viceprimar. De exemplu, domnul Enache a primit 32 de hectare de pășune în concesiune la Turturești, lucru pe care nu avea voie să îl obțină, în calitate de consilier. Domnul Guriuc a beneficiat de terenuri în concesiune, pe care și-a făcut iaz. Apoi a vândut iazul și a încasat mii de euro. După aceea, i s-a aprobat altă concesiune, pe altă suprafață de teren, pe care și-a amenajat un alt iaz, pe care îl are și acum. Și unuia dintre băieții lui i s-a concesionat un teren de casă, în satul Turturești, la poziție frumoasă, în apropierea orașului Piatra Neamț. Se pune întrebarea: “Cine a beneficiat de avantajele primăriei? Eu sau ei?” De asemenea, și domnul Andrieș a beneficiat de sprijin și o întreagă serie de avantaje. Ei urmăresc și acum să pună mâna pe primărie, ca să aibă unele avantaje personale. Ei urmăresc, deci, înlăturarea mea, pentru interesele lor personale, nu pentru interesele comunității. Mai mult, de pe data de 1 iunie 2011 și până pe data de 6 iunie, viceprimarul nou ales nu a avut birou, nici ștampila primăriei, fiind faultat sistematic. Asta, pentru că fostul viceprimar nu a vrut să vină și să i le predea. Însă, în urma unui referat întocmit de noul viceprimar, s-au luat măsuri abia pe data de 6 iunie, dar tot cu amenințări, cum că domnul Guriuc ar fi depus dosare peste tot. Sunt chestiuni care nu au nici o bază legală. Eu, Vasile Olaru, l-am dat în judecată și n-o să-l iert pentru nimic în lume. L-am dat în judecată împreună cu soția mea. Rețineți: i-am făcut și dosar civil, și dosar penal, care merg în paralel. O să-mi plătească pentru tot ce mi-a făcut mie și familiei mele. Și nu numai el, toți trei: Andrieș Valeriu, Enache Vasile și Guriuc Vasile.
(D.P.)
Un comentariu
ceia ce olaru vasile neaga ete cu totul omincina domnia sa avea doua buletine cu doua adrese diferite una pe girov si una pe piatra neamt’,iar cu abuz in servicu si fraude domnia sa are 8 dosare ,singura lui scapare esta p d l pentu ca acolo este cuibul hotilor (am tote argumentele)