Vă prezentăm comunicatul de presă de la Consiliul Judeţean privind turismul ecumenic. Conferinţa de presă s-a dovedit a fi un precum o mare de cuvinte într-un pustiu de idei. Să reţinem ce e important, vor fi multe albume pe care nu le va număra nimeni, pliante la fel, hărţi şi multă fericire pentru cine le face. Promitem, dacă vom fi chemaţi să asistăm la numărare. Oricum, vom cere oficial costurile exacte pe proiect, cu facturile aferente .
PREZENTARE PROIECT – PROMOVAREA TURISMULUI ECUMENIC DIN JUDEŢUL NEAMŢ
Judeţul Neamţ, prin Consiliul Judeţean Neamţ a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului contractul nr. 1262 din 07.03.2011, pentru acordarea finanţării nerambursabile în vederea implementării proiectului PROMOVAREA TURISMULUI ECUMENIC DIN JUDEŢUL NEAMŢ, cod SMIS 17934
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“, Domeniul major de intervenţie 5.3. – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică“, Operaţiunea Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice.
Valoarea totală a proiectului este de 1.034.198,00 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 800.000,00 lei (valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR 680.000,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 104.000,00 lei şi co-finanţarea eligibilă a Beneficiarului 16.000,00 lei).
Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni.
Obiectivul general al proiectului
Transformarea judeţului Neamţ într-o destinaţie turistică de calitate conform standardelor de dezvoltare durabilă ale Uniunii Europene
Indicatorii de impact corespunzători obiectivului general al proiectului
1 produs turistic: “turism ecumenic în judeţul Neamţ”, promovat până la finalul implementării proiectului
Obiectiv specific
Creşterea atractivităţii turistice a judeţului Neamţ prin dezvoltarea produsului turistic-turism ecumenic în judeţul Neamţ
Activităţile proiectului
Realizarea a :
- 2000 albume de promovare a produsului turistic;
- 48000 pliante (3000 de seturi a câte 16 pliante fiecare set);
- 3000 hărţi;
- 1 spot de prezentare a produsului turistic;
- 1 film de prezentare de 45 min ;
- audit ;
- publicitate proiect.
Distribuirea materialelor de promovare se va realiza prin participarea la 2 târguri de turism al României, la fiecare obiectiv în parte, manifestări şi evenimente de gen. Deasemenea se vor distribui reprezentanţilor administraţiilor publice locale din judeţul Neamţ, ONG-urilor şi organismelor care activează în domeniul turistic.
Grupul ţintă al proiectului „Promovarea turismului ecumenic din judeţul Neamţ” este reprezentat de turiştii români şi străini.
Materialele publicitare care vor fi realizate prin proiectul „Promovarea turismului ecumenic din judeţul Neamţ” vor fi axate pe promovarea lăcaşurilor de cult considerate reprezentative pentru judeţul Neamţ, conform clasificării din lista monumentelor istorice şi de arhitectură şi în funcţie de importanţa acestora.
Implementarea proiectului „Promovarea turismului ecumenic din judeţul Neamţ” va contribui la dezvoltarea durabilă a zonei prin:
– creşterea numărului de turişti în zonă care conduce la dezvoltarea infrastucturii turistice;
– îmbunătăţirea imaginii judeţului şi implicit atragerea de investitori
– îmbunătăţirea mediului de afaceri, creşterea competitivităţii IMM-urilor, creşterea numărului locurilor de muncă în judeţ, reducerea ratei şomajului;
– conservarea patrimoniului cultural-religios existent în judeţul Neamţ;
– îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.
Pe termen lung, implementarea proiectului „Promovarea turismului ecumenic din judeţul Neamţ” va contribui la creşterea calitativă la standarde europene, a ansamblului condiţiilor de practicare a turismului, cu impact direct asupra creşterii cererii de turism pentru România, ca destinaţie turistică naţională şi europeană.
Un comentariu
Din partea mea sa cereti licentele pentru hartile folosite caci am o vaga impresie ca noi privatii platim ca nebunii licente ca sa folosim orice petec de harta dar faimoasa firma ce va edita harta o va lua de pe undeva fara nici o licenta .