Mâine, 6 iulie , o delegație compusa din reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, reprezentanții Consiliului Județean Neamț și cei ai Casei de Asigurări de Sănătate Neamț, se va prezenta la Casa Națională pentru a negocia bugetul spitalului.
După cum știm deja, doamna manager interimar, economist Gabriela Zamfir, nu a acceptat bugetul propus de fostul ei șef, domnul jurist Frățilă., încă președinte al Casei Neamț. Conform procedurii în astfel de situații, medierea se va face la București de către reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De obicei aceștia nu sunt deloc fericiți când reprezentanții lor din teritoriu nu reușesc să rezolve astfel de probleme.
Întâlnirea va avea loc începând cu ora 16, la sediul CNAS. La precedenta întâlnire a cărei protagoniști au fost dr. Petrovici și dr. Ciobanu, delegeția nemțeană a reușit să obțină o creștere a finanțării, chiar dacă insuficientă. De rezultatele acestei întâlniri depinde la propriu viitorul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț așa că le urmăm succes. Poate nu ar strica să întrebe cineva pe cei de la București cam ce ar trebui să facă spitalul cu datoriile rămase neplătite în ciuda prevederilor legale.