Examenul de bacalaureat, ediția 2011, este în esență examenul generației post-revoluție, crescută și educată în anii democrației. Rezultatele obținute trebuie analizate prin prisma reformelor sau pseudo-reformelor care au vizat educația, învățămîntul în cei 20 de ani.
Eșecul a fost suportat, în primul rînd, de cei care au devenit prizonierii unor astfel de reforme. Sînt mulți care s-au îndepărtat de tradiția, vocația, spiritul învățămîntului românesc, învățămînt care, într-un fel sau altul, a performat înainte de 1990.
Pentru „Petru Rareș”, bacalaureatul asigura înainte de 1990 admiterea în procent de aproape 100% în învățămîntul superior. Nu întîmplător, în complexul studențesc „Tudor Vladimirescu” din Iași, „Rareșul” era considerat fabrica de studenți a Moldovei. Sub semnul tradiției și continuității, absolvenții – în anii libertății, complacerii și compromisului, uneori tacit, alteori exersat – au reușit să rămână la ieșirea din liceu, prin rezultatele de la examenele finale, vectori de imagine, promotori ai valorilor induse și acceptate pe parcursul școlii. Drept argument, reușita la examenul de bacalaureat în procent de aproximativ 100%, admiterea in-corpore în instituțiile de învățămînt superior, chiar mai mult – prezența acestora în spațiul public românesc, european, mondial.
Rețeta rezultatelor deosebite de la examen, dar și a performanței de nivel înalt, nu este de natură ezoterică. La ea au acces cei din interiorul cetății, din interiorul școlii, dar o pot percepe cu ușurință și cei de dincolo de ziduri. Iată cîteva elemente ale rețetei noastre:
– O școală atractivă prin poziția cîștigată în timp, prin raportare la istorie și tradiție.
– O școală cu profesioniști din totdeauna, fie că este vorba de profesori sau de conducători ai școlii.
– O bun selecție a elevilor, la intrare, cu o implicare susținută a părinților în viața școlii. Părinții au asigurat întotdeauna drumul către reușită, nu numai material, financiar, ci și prin prezența lor în viața școlii.
– Exigența și autoexigența, uneori supradimensionate, dar cine nu visa să absolve „Rareșul” cu 7 și să intre fără griji la facultate?
– De foarte mulți ani, disciplinele opționale studiate în școala noastră nu mai sunt stabilite în cabinetul directorului, în scopul de a asigura norme didactice, ci sînt expresia intereselor elevilor și părinților pentru asigurarea unui parcurs școlar individualizat, personalizat.
– Mediul școlar care, prin solidaritate și cultul valorilor, a atras elevi foarte buni indiferent de mediul social de origine.
– Dezvoltarea abilităților pentru lectură și studiu fac ca „Rareșul” să fie mai mult decît un liceu, anume o instituție de cultură.
– Etica relațiilor din școală nu a lăsat și nu lasă loc compromisului și compromiterii. Singurul „furt” admis și exersat an de an îl reprezintă modelele oferite de slujitorii școlii.
– Întoarcerea în permanență la reperele școlii: profesori și absolvenți, marea familie a „Rareșului”.
Accesul la o asmenea rețetă, în condițiile examenului de bacalaureat din 2011, nu poate fi găsit doar prin analiza efectelor, disociate însă de cauze. Iar cauzele trebuie căutate la nivelul managementului suprastructurii sistemului de învățămînt.
Poate fi școala mai bună decît societatea în care există? Nu! Cauzele sînt și de ordin social, și din sistem. Cele de ordin social vizează, cel puțin în ultimul timp, o slabă preocupare a părinților față de educația copiilor, școala nemaireprezentînd astăzi – potrivit unor percepții – garanția pentru realizare profesională și socială. Astfel, școala nu mai este atractivă, pentru mulți devenind chiar o povară. Cauzele legate de sistem țin, în principal, de planurile de învățămînt, de programele pentru examene, de transformarea bacalaureatului într-un examen național care nu ia în considerare diferențele specifice legate de profilul și specializarea absolvite. Sistemul este cel ce-a generat și profesori care, prin pregătire, atitudine nu sînt artizani ai lucrului bine-făcut. ~n școlile cu rezultate slabe asistăm la o degradare vizibilă, determinată de acceptarea mediului nefavorabil, atît de către elevi, cît și de profesori. Ei nu reușesc să aibă un comportament pro-activ, resemnîndu-se în fața inactivității.
Profesor Mihai Obreja,
Director Colegiul Național „Petru Rareș”
