Cît mai e de ingrat, aiurit și uituc dragul de român!… Cînd Ion Iliescu s-a grăbit să semneze un Tratat de Bază cu Uniunea Sovietică aflată în plin proces de disoluție, l-am blestemat iute și în restul țării pe cel căruia bucureștenii îi strigau deja în față: „Iliescu – KGB, du-te în URSS!” și „Cine-a stat 5 ani la ruși, nu poate gîndi ca Bush!”. Neratificarea documentului, în sinistra adunare botezată Bîrlament, a fost una dintre puținele bile albe acordate aleșilor neamului din vremea libertății surîzătoare și a democrației timpurii. Apoi, puciul de la Moscova, din august 1991, ne-a arătat din nou un Iliescu prizonier al trecutului. Puțin i-a lipsit să se pupe de la distanță cu puciștii, spre disperarea pro-occidentalului Petre Roman. Românii? S-avem pardon, abia evoluau de la stadiul „Noi muncim, nu gîndim” și „Moarte intelectualilor!” la antena parobolică pusă în balcon sau pe acoperișul casei, să-l vadă pe Iliescu povestind britanicilor, la Sky News, ce legătură avem noi cu rațele din camioane. (Exact așa a spus: „Our ancestors, the ducks from the trucks”. De parcă păsa cuiva de daci și traci…)
Pe scurt, în contradicție cu tătuca de la Palatul unde cînta cucuveaua, pe român îl cam mînca pielea să se zbîrlească, de fapt, la ruși. Că nu-i stătea lui mintea la Uniunea Sovietică, acolo, cu Uzbekistan, Tadjikistan și Kîrghistan cu tot. Formarea Comunității Statelor Independente a fost tratată în derizoriu. Dovadă stă și incapacitatea de a înțelege pînă azi că războiul civil din Republica Moldova s-a încheiat datorită generalului de aviație Alexandr Lebed, cel cu Armata a XIV-a de la Tiraspol, pe nedrept zugrăvit drept terorist. Mai vreți o poveste spusă rar, una cu neamurile partenere la aruncarea de flori în Prut? Vine, e cu zișii patrioți din „Lotul Ilașcu”. La Chișinău nu s-a pus niciodată problema vinovăției sau a nevinovăției lor, ci doar a nerecunoașterii autorităților de la Tiraspol, care i-au judecat și condamnat. În mediile nepătimașe se știe că „Lotul Ilașcu” ar fi fost condamnat și la Chișinău.
Iar acuma ne dăm tulburați de declarațiile jucătorului, antrenorului și arbitrului de la Cotroceni care irită Moscova? În loc să ne bucurăm că, după 20 de ani, avem pe-unul de cursă lungă, cu sînge știți voi unde, îi dăm la cap?… Cam așa par ar sta lucrurile, dar eroarea e deplină. În ultimii 20 de ani, Rusia s-a prăbușit și a renăscut. A tras profit din toate momentele importante, de la unificarea Germaniei, trecînd prin invazia Afganistanului și oprindu-ne, pentru o vreme, la „agresiunea” economică a Chinei asupra SUA. Liderii de la Kremlin, în aceiași 20 de ani, n-au dat două ruble pe valorile și tradițiile Occidentale decît în măsura în care le-au consolodat puterea și au generat profit, cît mai mult profit. Franța și Germania, cele atît de focoase și mofturoase față de fudula Românie, sînt cele mai frumoase exemple de parteneriat cu Rusia. Pe unde sîntem noi? Pe nicăieri. Oare nemții și franțujii s-au ținut tot timpul de neamuri strategice cu rușii? Nicidecum! Doar că ei au avut o politică față de Moscova. Bună sau rea, cu suișuri sau coborîșuri, a existat. Noi n-am avut decît reacții. Pe reacții nu se clădește în veci o relație. De-asta spun că Moscova nu ne tratează cu ostilitate sau dispreț – Moscova, pur și simplu, se uită la regimul de la București de parcă n-ar exista. Nu are nici măcar grija firmelor intrate la noi pe ușa din dos a marilor privatizări. Știe că, indiferent ce slobozesc pe gură, sub diverse imbolduri și presiuni, guvernanții noștri își pun preventiv pamperși dacă un industriaș sau un furnizor rus de materii prime se încurcă în zecimalele românești. Cu scutul antirachetă e și mai distractiv. Pe de o parte, rușii știu foarte bine că vor căpăta ceva la schimb – dacă nu de la NATO, sigur de la România. Pe de alta, spre distracția militarilor ruși, dragii noștri de la capătul axei ce trece prin Londra au încă probleme cu nimerirea rachetelor – abia le iese, cînd și cînd, cu alea trase tot de ei….
Dacă peste noapte, printr-un miracol, conducătorii noștri ar dezvolta un dialog coerent, corect și reciproc avantajos cu Moscova, mă tem că aceștia ar trebui să aibă o perseverență și o rezistență greu de imaginat la români. Mai întîi fiindcă li se va pune eticheta de trădători. Apoi pentru că peste noapte nu se pot urni relații înțepenite de 20 de ani. Nu mai spun ce ambasadori prăpădiți am trimis noi la Moscova și ce diplomați de carieră a acreditat Rusia în România, că o luăm de la capăt… (Viorel COSMA)
