Reporterii noștri, prezenți la Girov, au avut ocazia să-l vadă azi pe consilierul Guriuc, care nu părea deloc bătut. Poate doar de soartă. Sătenii sînt convinși că totul este o făcătură pentru ca să se justifice debarcarea primarului Vasile Olaru. Aceeași părere o are actualul primar, care susține sus și tare, că nimeni nu a fost bătut, că există interese importante pentru ca Vasile Olaru să nu fie la primărie în următoarele luni. Dacă se adeverește că cei doi nu sînt bătuți și că Olaru este cercetat, pe bune, de la începutul lunii iulie pentru că s-ar fi pregătit să-i bată pe cei doi, vă propunem următorul scenariu:
Olaru, supărat, chiar se gîndește să pună pe cineva să le corecteze atitudinea celor doi. Poliția sau serviciile află, prin ”mijloace specifice” (sau metode). Tot prin mijloace și metode specifice, informația ajunge la unul din cei doi (sau la ambii) din cei vizați spre cotonogeală. În mintea lor sau a celor care au scăpat informația se naște o idee – ”hai să ne dăm bătuți”. Informația ajunge la presă. Presa scrie. Poliția se autosesizează, că altfel de unde motiv de percheziție și de chemare la cercetări a lui Olaru. Olaru este cercetat. Olaru devine ”oaia neagră” a Girovului și astfel se justifică debarcarea debarcarea din funcția de primar. Este, recunoaștem, doar un scenariu , dar pare să se apropie periculos de realitate.
Scandalul de la Girov, amploarea lui, neimplicarea directă a niciunui politician, ridică serioase probleme cu privire la fondul problemelor din zonă. Pe cine a supărat Olaru dintre mărimile zilei, ce afaceri se pregătesc , cu care acesta nu a fost de acord, sau dacă nu cumva scandalul este pornit din cauza afacerilor conexe gropii de gunoi care va să se construiască?
(D.O., V.B.)