Conferinţa de presă organizată de către conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ în legătură cu decesul unei paciente la naştere, Cătălina Oglinzanu, nu a reuşit să răspundă clar la întrebarea dacă se pune sau nu problema unei culpe medicale. Ce am aflat: că s-a făcut tot ce se putea pentru salvarea femeii, că s-a format o comisie pentru cercetarea exactă a cauzelor şi că, cel puţin la nivel formal, nimeni nu a greşit. Medic de gardă la etajul 5 era doctoriţa Margine, la 4 era doctoriţa Ionescu. După naştere, la ora 6,45, doctoriţa Ionescu a spus că a stat de vorba cu mama, care era îngrijorată că nu şi-a auzit copilul plîngînd. Pînă atunci, pe perioada travaliului, pacienta a fost asistată de moaşă. După naştere, femeii i s-a făcut rău, la 7 a fost consultată de un medic de la terapie intensivă şi apoi de un cardiolog. La 7.40 femeia era pregătită pentru operaţie, de faţă fiind cele două doctoriţe , plus doamna doctor Vintea, chemată de acasă. A fost chemat şi medicul chirurg Manea, care a solicitat prezenţa unui al doilea medic. Totul a durat vreo oră jumătate şi la 10.40 pacienta a fost transportată la terapie Intensivă, iar la 11.20 s-a constat decesul, prin “stop cardio-respirator datorat şocului traumatic şi hemoragic”. Punct.
Nu încercăm să tragem noi concluzii. Cel puţin deocamdată. Singurul semn de întrebare este dacă vreun medic a trecut prin secţie în cele 6 ore de travaliu. Am auzit teoria că moaşa trebuia să anunţe dacă se întîmpla ceva neprevăzut. E o teorie, bazată pe un protocol intern, probabil. Care nu răspunde la întrebarea firescă, vreun medic a trecut să o vadă pe viitoarea victimă? Răspunsul sec şi tehnic l-am primit: nu a fost solicitat medicul! Probabil, că nu intră în fişa postului o vizită pe timpul gărzii prin sala de naştere. Cel puţin în cazul uneia dintre doctoriţe, cea care a asistat-o şi în particular, benevol și gratis, probabil. Nouă lucrurile ni se par la Marginea legii! Cel puţin a legilor morale.
Nu am sesizat, pînă acum, vreo poziţie oficială a proprietarului spitalului, Consiliul Judeţean Neamţ, obişnuit să clameze mari rezultate în domeniul întrecerii capitaliste, cum să flituieşti bani, fără să construiești nimic. Acum, e mai greu şi mai delicat, nu e vorba de voturi.
Vă lăsăm să audiaţi conferinţa.
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Pentru a asculta conferința aveți nevoie de acest codec.
4 comentarii
Si iar va fi gasita vinovata asistenta medicala! Pentru ca nu a chemat medicul de garda! Pentru ca , de regula, medicul trebuie chemat doar daca sunt probleme.Altfel, nu trebuie deranjat si acest lucru e bine cunoscut. De regula orice gravida isi alege un medic care sa o urmareasca pe tot timpul sarcinii si apoi sa o asiste la nastere. Consultatiile periodice se fac de regula la cabinetul privat, pe bani desigur, iar medicul iti promite ca te va asista la nastere, evident tot pe bani.Daca iti vine sorocul intr_un moment nepotrivit, adica medicul tau sa nu fie de garda sau sa nu poata veni de acasa, s_ar putea sa ai surpriza ca medicul de garda sa nu se uite la tine pentru ca te_ai adresat altui doctor. Acesta nu va veni la sala de nasteri decat daca sunt probleme. Daca femeia decedata a fost pacienta uneia din doctoritele de garda,este cu atat mai grav faptul ca nu a fost asistata pe perioada travaliului si imediat dupa nastere.
Aș putea paria că nu va fi nimeni vinovat.
Radu N.
“Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ a fost înregistrat, la data de 11.07.2011, un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dosarul a fost constituit în urma denunţului formulat de numitul B.I.C., prin care solicita să fie efectuate cercetări cu privire la serviciile medicale acordate fiicei sale, O.I.C., decedată la data de 09.07.2011, în urma unei naşteri naturale. În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a intervenit decesul victimei”
stiti cu totii de doctorita Cozma din Tg Neamt specializata in avorturi si o groaza de morti si copii cu probleme la nasteri, a luat cineva act?