Ce-a fost mai întîi: ideea de a dezvolta o afacere, urmînd să vedeți apoi ce v-ar avantaja, ce ar fi pe profilul Dvs. sau ați avut de la început produsul și în jurul lui ați dezvoltat o afacere durabilă?
În primul rînd a fost necesitatea găsirii unei activități care să genereze o plus-valoare, care să se suprapună peste pregătirea pe care o aveam, de inginer constructor de nave. Am identificat-o ca fiind fabricația de vopsele, deoarece în România acelor ani (n.a. – primii ani după 1989) produsele ambalate la cutii lipseau destul de mult. Cele 4 fabrici mari produceau la butoaie, bidoane, în volume mari. Tot timpul pe mine m-a direcționat principiul că trebuie să fac ceea ce mă pricep mai bine și am încercat să investesc toate cunoștințele pe care le aveam – și cele tehnice, și cele manageriale, învățate la cursurile de Economie și Organizarea Producției pe care le-ați făcut și voi… Oricum, așa, un fir un conducător în activitatea mea de la început pînă azi și pînă mă voi pensiona e că foarte important este să faci ceea ce te pricepi și să cauți să aprofundezi.
Kőber a rămas o afacere de familie.
A rămas și, probabil, va rămîne o afacere de familie.
Regretați? V-a fost mai ușor? V-a fost mai greu? Unii, știți asta, au deschis firmele spre un asociat sau altul, în funcție de regim…
Nu, profilul meu, trăsăturile mele de caracter sînt…
Mai ferme?
Nu, eu-s mai singuratic, îmi place să lucrez de unul singur. Nu că nu mi-ar plăcea echipa – îmi place echipa, dar să o conduc, nu să fac parte din ea. Un asociat prezintă din punctul meu de vedere, la afacerea pe care o am eu, mai multe dezavantaje decît avantaje.
Există o practică, afară cel puțin, în ceea ce privește echipa de top-management, anume cedarea de acțiuni pe durata contractului.
Da, practicăm și noi această metodă. Este o metodă destul de bună în România pentru a nu pune în pericol funcționarea firmei transferînd acțiuni pe care nu știi dacă le mai poți recupera vreodată. Sînt niște drepturi cedate, de fapt, pe perioada cît se lucrează în firmă, pentru rezultatele obținute. Dar totul e cu o ierarhie foarte precisă: acționarul, administratorul, care sînt eu, stabilește liniile și activitățile principale, iar ei trebuie să le execute în mod onest, cu multă implicare.
Sînt unii care spun și astăzi că perioada cea mai bună pentru dezvoltarea afacerilor a fost, după 1990, în timpul lui Petre Roman. Și-atunci a fost, totuși, un fel de criză.
În vremuri de criză sînt oportunități multe.
Detaliați, vă rog!
În orice situație de criză, orice schimbare de sistem, de regim, există un cost, se fac sacrificii. Dar, pentru echilibru, există și oportunități. Oportunitățile care existau în România în anii ‘90 erau pentru investitorul român sărac. Erau mult mai mari decît pentru potențialul investitor din anul 2010 sau 2011. Principalii producători, principalele entități europene au deja filiale aici, piața este reglată. O investiție, să spunem așa, începînd cu cel mai simplu domeniu – activitatea comercială – din punctul de vedere al capitalului investit, nu mai aduce ratele de profit pe care le aducea în anii ‘90, cînd principalii retaileri nu existau aici. Dar, oportunități rămîn în România și acestea se mută de la activități de tip comercial către activități de tip producție și spre activități de tip concepție.
Puteți concretiza mai clar? Nu auzi azi pe foarte mulți industriași care să spună că se descurcă.
Da, eu pot spune treaba aceasta. Mă pot descurca bine pe vopsele și mă pot descurca satisfăcător pe centrale termice. Dacă sînt de 10 ani pe piața centralelor termice, înseamnă că se poate! Înseamnă că se poate în măsura în care tratezi la modul foarte serios această problemă: cum să implementezi, cum să montezi, cum să sădești mai bine un produs fabricat în România avînd în vedere că grădina asta e populată cu foarte mulți copaci deja crescuți. Cum să crești tu printre ei, la statura lor, în România?… Sigur, ne putem gîndi la statura lor regională, dar șansele pentru un investitor din România, cu capital românesc și evoluînd în legislația românească, sînt atît de mici încît face fantezistă ideea aceasta (n.a. – de afacere regională). Dar, pentru România putem avea producătorii noștri. Care ar fi domeniile acelea? Ar putea fi orice domeniu, dacă Guvernul ar înțelege această chestiune și ar duce o politică nu de protecție, dar prin care să fie mult mai apropiat de industria românească.
Nu e suficient să vă lase în pace?
De lăsat, ne lasă în pace. Ne mai pune o piedică din cînd în cînd, dar nu asta deranjează atît de mult. Deranjează foarte mult cabotinismul, deranjează faptul că nu au strategie, că nu au o viziune care să fie urmărită an de an, cel puțin 20-30 de ani. Asta deranjează cel mai mult. Bani? Bani găsim. Piață? Piață este în România, dar Guvernul ar trebuie să înțeleagă că multe din produsele care se importă în România sînt produse de dumping. Sînt produse cu o calitate declarată bună, dar în realitate inferioară, care le permite concurenților de afară să aibă prețuri mai mici decît producătorii autohtoni. Guvernul ar trebui să aibă o activitate de planificare, ar trebui să licențieze activități.
Dacă e să vorbim despre produse care ajung pe piața noastră în condiții dubioase, ne putem uita și la contrabanda cu flori, fructe, legume. Dvs., cu ce produceți, aveți probleme cu contrabanda? Sau cu no-name-urile?
E o practică – și la vopsele, și la centrale. O entitate productivă din Germania sau din Italia, la centrale termice, de exemplu, poate să producă 1 milion de unități la ea în țară și diferența de, să spunem, 100.000 de unități, pe care o poate produce la prețuri foarte mici pentru că e un capăt de producție, să o verse în România la prețuri cu 20, cu 30 la sută mai mici decît o vinde în Germania sau în Italia. Eu n-am aici posibilitatea să apelez la un serviciu al statului român, să îi dau în judecată, să îi acuz de dumping și să sper că voi cîștiga. Eu n-am bani pentru așa-ceva, dar statul ar putea face niște reguli prin care să înăsprească accesul acestora pe piața noastră.
Patronatele?
Patronatele nu există!
M-aș opri asupra crizei actuale. Unii au închis porțile, dvs. ați continuat investițiile.
Chiar le-am crescut. Am o obsesie și nu trece un an fără să fac nimic în termeni de investiții – fie că-i vorba de software, de niște instalații, de reparații. Noi nu facem reparații de mîntuială. Lăsăm instalația 3-4 ani, apoi cheltui 30.000 de euro cu ea. N-o vopsim doar, intrăm și în interior. Investițiile sînt cu o revenire foarte bună, și pentru costuri, și pentru moralul colectivului. În costuri e ceva paradoxal: în anul cînd ai făcut investiții, îți merge mai bine. Nu pot să spun de ce, este o observație personală.
Suferiți de singurătate în condițiile astea, cînd vedeți că alții se plîng?
Nu, dar cînd îi văd cum se plîng și mă uit cît au investit în firma lor… În general, nu depășește 20-25% din profit, restul își iau acasă și se plîng. N-au dreptul să se plîngă, nu sînt onești.
După atîția ani putem vorbi despre un sistem Kober?
Cred ca da, avînd în vedere notorietatea mărcii în țară.
Și de un standard, dacă ne gîndim că un fost salariat poate folosi Kober drept o referință pentru viitoarea activitate?
Din punctul acesta de vedere, oricine a lucrat la noi în firmă, chiar fără recomandare de la mine sau de la un șef de serviciu, s-a angajat fără probleme și a dat rezultate foarte bune cam oriunde s-a angajat. Mă refer în special la personalul cu studii superioare.
De unde luați oamenii calificați? Vînătoarea de capete, cum i se spune, a ajuns o afacere bună în România. Ați început să urmăriți viitori specialiști din facultate?
Am avut o politică foarte bine structurată începînd cu 1994, cînd am angajat primii 10 absolvenți de la Facultatea de Chimie din Iași. Au rămas numai vreo 4, ceilalți au plecat și în SUA, și în Japonia, și în Canada. Stau bine și fac ce au făcut la mine în firmă. După aceea, s-au și tras unii pe alții. Primii care au venit au văzut că era un colectiv bun, colectivul și-a sfințit locul. Asta le-a plăcut. Ce e demn de remarcat este că, din structura noastră de specialiști, cei care ocupă funcțiile cele mai importante au terminat Liceul „Petru Rareș” și facultatea la Iași. Sîntem destul de bine ancorați în Moldova. Pentru mine este o mîndrie chestiunea aceasta!
Județul Neamț este un județ dezindustrializat. Nu mai spun de Piatra Neamț și ce-a fost odinioară pe-aici mîndria chimiei românești. Nici în acest context, ca industriaș, nu suferiți de singurătate?
De-asta există capacitatea de producție de la Vaduri (n.a. – unde se realizează centralele termice „Motan”). Aici a fost atelierul de reparații și autodotare pentru fabrica de la Turturești. Cînd am văzut cum cresc costurile, pentru că eu am nevoie de reparații numai 6 luni pe an, m-am gîndit la modul foarte serios ce am putea face ca să asigurăm o „plută”, ca oamenii aceștia să aibă o activitate productivă, cu vînzare, timp de 12 luni, iar dintre ei să extrag cînd am nevoie oameni care să facă lucrări specifice pentru fabrica de vopsele. În conceptul acesta se merge. Conceptul de externalizare îl consider foarte perdant pentru cineva din Moldova. Poate fi utilizat pentru mici firme de prin București, în care accesul la servicii este facil și oferta lor este la un preț mic. În Piatra Neamț, oriunde te-ai duce, sînt prețuri foarte mari pentru că n-au piață. Atunci ești obligat nu să-ți externalizezi, ci să-ți internalizezi cît mai mult o activitate. La Vaduri este internalizarea activității electromecanice necesare pentru fabrica de la Turturești și, acum, pentru fabrica de la Săvinești.
În următorii 5-10 ani ar mai putea apărea ceva nou pe piața industriei în Neamț?
E și o caracteristică a zonei ăsteia. Nu îmi permit eu să o judec, că nu sînt de aici – nu-mi permit eu să îi judec pe aceia din Turnu-Severin, unde sînt născut… Dar nu prea sînt antreprenori! Sau, dacă sînt, sînt antreprenori de activități în general comerciale. Antreprenori de activități productive nu prea sînt, din păcate. Ce-ar putea să fie în viitor? Cred că s-ar putea resădi activitățile productive, dacă conducerea județului și, mai ales, a orașului ar schimba accentul de pe turism și distracție pe producție și muncă. Cum munca ne face oameni…
Concret, cum ar putea schimba acest accent? Nu vreau un sfat, o recomandare. Aveți o soluție?
Mai întîi să vorbească, să se exprime prin cuvinte. Să declare deschis această opțiune și să înceapă să construiască după un plan. Să pronunțe întîi acele cuvinte în care ar trebui să creadă. Nu are valoare dacă le exprimi ca primar sau ca președinte de consiliu județean și nu crezi în ele. Dacă tu nu crezi în ele, nu are valoare, nu se va întîmpla nimic, degeaba le pronunți. Dar dacă tu crezi și îți place, ca primar, ca din urbea ta să plece trenuri cu mărfuri, să plece servicii în exterior și să se întoarcă bani, se va întîmpla treaba aceasta. Trebuie să îți placă întîi…
(a consemnat Viorel COSMA)
