Ediţia de toamnă a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” se încheie duminică, la Fălticeni. Juriul a fost prezidat de Draga Olteanu Matei, care îl consideră pe actorul originar din Fălticeni mai mare decît Louis de Funes. „Pentru mine maestrul Grigore Vasiliu Birlic a fost o stea, nu cred că există termeni de calificare a unui asemenea actor. Face parte din cei mai mari actori ai României. El a fost un actor mai mare decât Louis de Funes. Dar acest actor s-a bucurat de mai mult sprijin financiar, de condiţii mai bune. Şi maestrul Grigore Vasiliu Birlic a avut condiţii, până la un moment dat. Comuniştii au ştiut să-l respecte, au ştiut să-l preţuiască, dar nu a avut sprijinul lui Louis de Funes”, declara nu demult doamna teatrului românesc pentru un cotidian sucevean.
Sîmbătă seara, începînd cu ora 19:00, la Casa de Cultură din Fălticeni, este programat un spectacol de gală cu „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, prezentat de Teatrul Vostru al Companiei de Teatru „Draga Olteanu Matei” – Piatra Neamţ. (V. COSMA)