La întrebarea din titlu răspund direct, clar și fără ezitare: nu cred.
Ați aflat mai devreme din ediția on-line a Mesageruluicum legea a dat de pămînt cu Chebac, Pruteanu, Ignatovici și gașca lor. Decizia 4094 din 14 septembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, prin care se certifică definitv incompatibilitatea consilierului județean Chebac, nu mă impresionează în nici un fel. Atenție maximă la ce spune președintele Pruteanu un pic mai încolo: ”Consiliul Județean va respecta decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar trebuie ca această decizie să ajungă la noi. În momentul în care o vom primi, dl. Chebac va fi înlocuit cu unul dintre următorii din lista de supleanți”. Țîlică nu e prost și se agață de știe el ce. Ce știe? Știe că transmiterea unei asemenea decizii poate dura cît vor șmecherii de la Putere. După care se va aștepta motivarea deciziei, ca în binecunoscutul caz Ilie Ciutea – Piscicola, caz în care dreptatea făcută nu mai repară nimic. Cu o leacă de strădanie, găsiți voi detalii în presa nemțeană, dacă au pus articolele pe net. După care problema tot nu e rezolvată cît timp Țîli-Bacs și Die Kreisfuhrerin rămîn pe funcții. Puțintică răbdare, vă lămurește Mesagerul joi.
Pînă atunci, poate vă găsiți timp să (re)vizionați filmul Osînda, un fel de condamnare la viață, fără vreo legătură cu Depardieu și Keitel, fără aluzie la osînda nemțenilor. Filmul ăsta cred că este unul dintre cele mai bune făcute vreodată în România. Amza Pellea și Cristian Șofron au fost acolo, în film vreau să spun. (Viorel COSMA)