UPDATE 2: Oamenii reclamă că apa de la pompă e ”murdară, plină de gîngănii și pietriș”. Cîrcotași. Apa Serv zice că ”e aceeași apă din rețea, nu are cum să fie aăa cum zic ei”.
UPDATE 1: Liber la pompa lui Ignatovici
Compania Județeană Apa Serv înștiințează că apa consumată la pompa blocului 18 de pe Dacia este suportată de ea însăși. ”Verticala de acolo a fost pusă ca să asigurăm apă locatarilor. Consumul care va fi înregistrat la apometru va fi suportat de compania noastră integral”, declară Liliana Moldovan din partea Apa Serv.
Undă verde, cum s-ar zice, la aprovizionat cu apă, direct de la pompa doamnei secretar. Ne așteptîm la o afluire (ne scuzați de expresie) de pietreni dornici de apă gratuită.
Ca să se bucure din nou de servicii facturate din partea Apa Serv, locatarii de la bl. 18 trebuie să achite 30% din debitul pe care-l au (adică din vreo 24.000 de lei) plus cheltuielile cu debranșarea/ rebranșarea (care pot fi între 93 și 521 de lei, în funcție de apometru și cheful de muncă al echipei de intervenție). Aferim!
Măsurile punitive ale Apa Serv împotriva clienților au început de sus în jos. Și pentru că trebuia dat un exemplu, conducerea executivă a companiei s-a gîndit să înceapă cu un bloc de oameni onorabili, distinși membri ai comunității locale. Au început cu scara de bloc a distinsei doamne Mihaela Ignatovici Lazăr, MIL pentru apropiați, secretar de județ. În rezumat, pornind de la o datorie de 24.000 de lei, de la scările A și B, din care s-a achitat deja 15%, s-a oprit apa. Dacă se mai achită 15, se dă drumul la apă. Încă nu e cazul. Toate eforturile de rebrenduire a companiei județene își arată totuși roadele: cu gîndul, probabil, la înalta funcție a înaltului funcționar public MIL, Apa Serv s-a gîndit să rezolve problema și a instalat o țeavă. Cu un pic de brainstorming, o putem numi cișmea. Practic, s-a pus furtun la apometrul blocului și s-a dat liber locatarilor să se aprovizioneze cu bidonul. Am putea încerca un exercițiu de imaginație și să ne-o închipuim pe Die Kreisfuhrerin Mihaela cărînd lichidul vieții cu găleata, pînă la înaltele etaje la care domiciliază, pentru a-și acoperi necesitățile de bucătărie și, pardon, de budă.
Am puteam, dar n-0 să facem asta. Ne permitem o sugestie către distinșii locatari, o soluție care i-ar scoate din belea de tot: să convoace în ședință extraordinară comitetul de scară și s-o aleagă pe dna Ignatovici șef de scară (oricum e singura funcție care-i mai lipsește). Indemnizația de ședință va fi donație din partea Mesagerului.
Despre efectele lipsei de minimă igienă ne-a povestit un reputat specialist dermato-venerolog, dr. Stelian Popescu, întîmplător vecin cu ”Fraulein”.
Alți colocatari au fost mai vehemenți în reacții, de la ”Îmi vine să-njur” și ”Trăim mai rău ca în Evul Mediu; ne întoarcem la saca” pînă la ”Vreau să văd că vecina mea de la Consiliu vine să ia apă cu bidonul; aia ar fi poza anului”.
(D.O.)