Land of choice, imnul turistic al României, ar putea tradus mai anapoda ca “Tărîmul alegerilor”. În România ai tot timpul de ales între cîteva lucruri.
Am avut de ales între comunism și capitalism, am ales cripto-comunismul în care coabităm și cu marinelul de dreapta Băse.
Am avut de ales între respectarea legii și anarhie, trăim într-o anarhie perfectă legalizată, în care un ou furat este pedesit mai tare decît devalizarea a jumătate din economia unui județ de un preacinstit deputat.
Am avut de ales între un sistem de sănătate învechit, dar încă funcțional și unul modern, iar noi am închis spitalele ca să ne aliniem standardelor europene.
Am avut de ales între educația de pe timpul lui Ceaușescu, am trecut prin reforma Marga, Andronescu și l-am ales pe imberbul Funeriu, care demult a ales altceva decît România.
Am avut de ales între tradiție, valori naționale și un agresiv curent integrator americano-europen gen “politically correct”. Am ales să ne rupem cu totul de istoria noastră. Ștefan nu mai este Mare, ci curvar, Mihai nu mai este Viteaz, ci aventurier, Iancu nu mai e Craiul Munților, ci un biet nebun, Antonescu nu mai este erou național, ci un criminal internațional.
Avem de ales între o Europă care nu ne vrea și o țară sărăcită, coruptă, care nu ne mai vrea nici ea. De aceea am adoptat poziția președintelui care-i șoptea cu buzele licuriciului: “ei nu ne vor, noi le mai ardem o felație, ei iar nu ne vor, noi continuăm, pînă totul devine obișnuință”.
În curînd o să ne merităm cu adevărat numele de țară a alegerilor. Vom avea de ales între Albă ca Zăpada și Felix Motanul. Albă ca Zăpada lui Piticu’ Boc, piticul Becali, piticul Diaconescu, unepereul pitic și penecedeul și mai mic, cu udemereul care mai scade un pic, totul într-un basm feeric, cu Cocoși, Ilene de Pleșcoi și cu multe personaje noi, toate pure și imaculate, că doar zăpada le curăță pe toate. De cealaltă parte, Motanul Voiculescu, securist ca și Băselu, mai rupe o coaliție ca să-i facă iar jocul “dușmanului” de moarte, cu condiția să mai prindă vreo 2 ministere în viitorul guvern. Cu cine s-o face el, nu contează. Pe lîngă ei Chip Ponta și Dale Antonescu încercă să culeagă ceva alune electorale ca să mai poată rezista 4 ani în opoziție. Land of choice. România.
(Valentin BĂLĂNESCU)