Patru milioane de români au ales calea străinătății ca să facă rost de bani pentru traiul zilnic. În urma lor au rămas sate goale, apartamente fețuite cu ultimele răcnete în materie de gresie și faianță, dar în care nu stă nimeni. Au rămas părinți care vorbesc despre grijile bătrîneții cu copiii lor doar o dată pe săptămînă, 30 de minute, cît ține o cartelă telefonică. Au rămas aproape 500.000 de copii fără mamă, fără tată. Cu părinți la distanță. Fenomenul este mai pregnant în Moldova. Copiii au fost lăsați în grija bunicilor sau neamurilor apropiate.
Emigrarea a atins cote alarmante. Lipsurile finaciare duc la un exod al românilor spre diferite colțuri ale Europei, dar cu precădere în Italia, Spania, Anglia, Germania, Franța. Pînă la urmă, orice țară care oferă șansa unui trai mai bun. Mulți din cei care pleacă sînt tineri ce încearcă să-și clădească un viitor mai bun. Dar și mai mulți sînt părinți. Oameni copleșiți de datorii sau de gîndurile negre, de faptul că nu au ce le pune mîine în farfurie copiilor.
Banii sau familia
Nici un părinte nu-și lasă copilul singur acasă de prea mult bine. Situația financiară, perspectivele sumbre Șși dorința de a le oferi un viitor mai bun copiilor îi îndeamnă la emigrare. Cu salariile de nimic din țară, abia îi pot ține în școală, chiar dacă lucrează ambii părinți. Așa că, la prima ofertă, și-au făcut bagajele și au plecat pentru a-și putea întreține familiile. Aleg binele financiar în detrimentul uniunii familiale.
Inițial pentru o perioadă scurtă. Care în timp se transformă în ani.
Este, pînă la urmă, un semi-abandon. Ce lasă în urmă? În primul rînd consecințe psihologice grave pentru copii. Din momentul nașterii, copilul observă ca există două persoane în jurul lui cu roluri diferite. Împreună, părinții îndeplinesc toate funcțiile familiale. Funcția instrumentală este legată mai mult de tată, iar cea afectivă de mamă. Așa apare identificarea băiatului cu tatăl, iar a fetei cu mama. Așa se construiește identitatea de sine a copilului. Cînd nu există ambele figuri ale părținților în tabloul de familie, identitatea copilului are de suferit.
Copiii învață să accepte limitele Și disciplina pe care părinții le impun. Cînd acestea nu sînt, copilul se simte puternic, are impresia că poate să facă orice. Cînd nu reușește să facă față problemelor intervine dezamăgirea și frustrarea. Plecarea unuia dintre părinți sau a ambilor, conduce la un sentiment de abandon. Repercutează asupra personalității. Astfel fiecare despărțire pe parcursul vieții lor va fi traumatică și accentuată.
Intervine și lipsa atașamentului care nu poate fi compensată în nici un alt fel. Nici de ultimele tipuri de telefoane, calculatoare sau alte minuni tehnologice, nici de bani. Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli nejustificate și prin imaginea afișată. Însă banii nu pot compensa lipsa părinților și rolul lor în dezvoltarea copilului, în viața de zi cu zi.
Absența părinților duce la probleme la școală: copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniștit, abandonează școala uneori. Scapă de sub control, treptat sau deodată. Din lipsa limitelor, copilul începe să aibă probleme de disciplină. Fenomenul îi afectează pe toți copiii. Medicii spun că sentimentul de abandon este, de cele mai multe ori, mai puternic și cu implicații mai grave chiar decît abuzul sexual.
Potrivit studiului “Efectele migrației: copiii rămași acasă”, realizat de Fundația Soros, aproximativ 170.000 de elevi de gimnaziu au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dintre aceștia, 80.000 au doar tatăl plecat, 55.000 doar mama, iar în cazul a 35.000 dintre ei, atît mama, cît și tatăl sînt la lucru peste graniță.
Suferințe inexplicabile
Legea din România îi obligă pe părinți să declare autorităților locale în grija cui își lasă copiii pe perioada absenței lor din țară. Potrivit unor statistici realizate de organizații nonguvernamentale, doar 7% dintre ei au făcut aceste declarații. Cei mai mulți dintre copiii rămași acasă nu au un tutore legal.
“La Camera de Gardă ne confruntăm aproape zilnic cu astfel de copii, care sînt fie în grija bunicilor, fie au părinții divorțați și unul dintre ei este plecat în străinătate. Fenomenul a început în anii ’90, dar pe zi ce trece se accentuează. Vin la noi cu diferite probleme de sănătate – dureri de stomac, vărsături, suferințe inexplicabile” , declară Suzana Constantinescu, șeful secției Pediatrie din spitalul județean.
Bunicii au o răspundere prea mare, căreia nu-i mai pot face față. Sînt bătrîni, au propriile probleme de sănătate. Nu au autoritate în fața nepotului. Ori un copil consumă foarte multă energie și bunicii se simt copleșiți. Nu mai au răbdare.
Supărarea din suflet se răsfrînge asupra corpului
“Toți părinții au plecat de nevoie, dar ar trebui să cîntărească foarte bine situația înainte de a lua o astfel de decizie. Pe de o parte există riscul de a-și găsi copilul tulburat, cu probleme de comportament aproape ireversibile. Pe de altă parte există varianta de a veni cu niște bani pe care îi dau, mai devreme sau mai tîrziu, la doctori, avocați sau procese. Acestea sînt singurele variante. Ori, ori. Fiind august, luna de reîntoarcere a părinților, au venit la Pediatrie cu copiii. Din analize nu rezultă nimic fizic. Asta înseamnă că suferința lor este de natură psihologică. Întrebînd, am realizat că situația este aceeași: părinți plecați. Lucrurile sînt chiar foarte serioase! Stau de multe ori și mă întreb cum au curajul să-și lase copiii singuri. Un copil în absența părinților are mari șanse să nu fie un copil normal”, spune Suzana Constantinescu.
Copii fără copilărie
Adolescența, prin ea, însăși este o perioadă dificilă.Bombardat din toate părțile de o multitudine de probleme “existențiale” – coșuri, lipsa prietenilor, hormonii care tropăie, respingerea marii iubiri, profesorul care nu îl înțelege, mama căreia nu-i poate spune necazurile pentru că nu este lîngă el – tînărul puber are nevoie de un suport familial. Și nu-l găsește, pentru că părinții sînt absenți. Așa ajunge pe drumul pierzaniei – tutun, alcool, etnobotanice, anturaje nepotrivite, chiar tentative de sinucidere, unele chiar finalizate.
Alt fenomen al singurătății de acasă este responsabilizarea dusă la extrem. Copii, aflați la vîrsta la care ar trebui să se întîlnească cu prietenii Și să discute ultimele noutăți în materie de muzică sau filme, se trezesc peste noapte puși în rolul de părinți. Mama și tata au plecat, cineva trebuie să aibă grijă de frații mai mici. Este și cazul Mihaelei, tînără din Borlești, acum ajunsă la frumoasa vîrstă de 17 ani. Ea n-o simte însă frumoasă.
Adolescența pentru ea a fost o luptă pentru supraviețuire. Părinții i-au plecat în Italia, a stat singură cu cei doi frați mai mici, le-a devenit, fără să o întrebe nimeni, și mamă, și tată. Responsabilitățile au copleșit-o în cele din urmă. Este un copil îmbătrînit înainte de vreme.
Copii cu copii
Adina a pățit cam același lucru. Lăsată în grija bunicilor încă de la grădiniță – întîi a plecat tata în Italia, apoi mama -, a fost copil de nota 10 în primele clase. Odată cu avansarea la gimnaziu, a lăsat încet-încet cartea deoparte. Liceul l-a făcut pînă-n clasa a X-a, cînd s-a lăsat de tot de școală și a fugit de acasă. În brațele unui bărbat mai mare cu 10 ani ca ea. A fost suficient de grav cît s-o facă pe mamă să revină acasă, în țară, dar deja era tîrziu pentru Adina: era însărcinată. Avea doar 16 ani.
“Mama este universul familiei, cea care aduce echilibrul! Absența ei (motivată de lipsuri) are un mare semn de întrebare. Din fericire sau din păcate, mamele își dau seama de efectul plecării lor, dar nu au încotro. Chiar dacă au confirmarea medicului că absența ei este o problemă și riscă să aibă un copil depresiv, ele aleg tot străinătatea și stabilitatea financiară. Banii cîștigați, cu sacrificii ce-i drept, nu suplinesc prezența părinților! Vedem case construindu-se, dar dacă intri în ele sînt numai tragedii și lacrimi! Dorul față de mamă este un sentiment foarte puternic peste care nu se poate trece. Nici noi, ca adulți, nu putem trece, ce să mai spunem de un copil. O soluție ar fi să-și ia copiii cu ele. Și asta afectează, dar mai puțin. Și cu cît sînt mai mici, cu atît se adaptează mai ușor”, conchide Suzana Constantinescu, șef secției Pediatrie a SJ Neamț.
Se pot pune, deci, în balanță viața și sănătatea unui copil cu lipsurile financiare sau datoriile? Dacă nu, atunci de ce balanța pare să se încline în detrimentul copiilor?
(Oana IOSUB-TOMA)
