Stelian Bursuc, (49 de ani) seniorul și Rita Bursuc, soția (48 de ani), sînt profesori de handbal la Liceul cu Program Sportiv din 2001, exact din momentul în care au îmbrățișat cariera de antrenori. În zece ani de activitate au cucerit cinci titluri naționale și de alte trei ori au urcat pe podium cu echipele de juniori. Anii de grație pentru soții Bursuc au fost 2004 și 2010, cînd ambele echipe cu care s-au calificat la turneele finale au intrat în primele trei echipe de juniori ale României. În 2004 a fost un event cu grupele de juniori I și II, iar în 2010 un titlu național cu juniorii III și un titlu de vicecampioni cu juniorii IV. Anul trecut, după ce cuplul Rita – Stelian Bursuc a cucerit trofeul “Viorel Roșioru”, acordat de Direcția pentru Sport a Județului Neamț pentru cel mai bun antrenor de juniori, Stelian Bursuc a semnat pentru un an cu Universitatea Bucovina Suceava. Acolo a făcut cuplu cu Leonard Bibirig, pînă în acest an, cînd fostul inter al legendarei Fibrex a fost numit tehnician la naționalei României de tineret. În acest an, echipa de juniori II a devenit campioana națională la Făgăraș. Și povestea continuă…
– Domnule Stelian Bursuc, ați început să antrenați împreună cu soția, chiar în anul cînd ați fost numit secund al lui Aihan Omer la Fibrex. Ce v-a atras la juniori?
În chiar primii ani de liceu am fost selecționat la Piatra Neamț în echipa tehnicianului Otto Hell. Dînsul mi-a cultivat pasiunea pentru handbal și am vrut tot timpul să fiu ca dînsul. Îmi amintesc cu plăcere de titlul de campion național din 1985. După ce am terminat IEFS-ul m-am întors acasă cu licență într-o mînă și cu soția mea de braț. Am jucat la Fibrex sub comanda aceluiași Otto Hell, cu care am ocupat un loc doi în 1996.
– Apoi?
Apoi am devenit secundul lui Aihan Omer, tehnician cu care am conlucrat la cîștigarea a două titluri naționale, trei Cupe ale României și o participare în Champions League.
– Ați ajuns în Champions League după o dublă cu Partizan Belgrad în care ați fost antrenor principal în retur…
Da. Aihan Omer s-a simțit rău și am condus echipa de pe margine împreună cu președintele Petre Paleu, într-un meci pe care n-o să-l uit toată viața mea.
– A fost greu să struniți atîtea personalități la Fibrex, sau e mai greu cu juniorii?
E mai greu cu juniorii pentru că ei sînt în formare și n-au experiență. Îi selectam pentru handbal încă de la vîrsta de 7 ani, iar fiecare are cîte două grupe pe două categorii de vîrstă, concepția de pregătire și joc fiind unică. Fiecare echipă participă în campionat, în principal, la categoria lui de vîrstă, dar și la o treaptă superioară, aici neavînd un obiectiv impus, pentru acumulare de experiență.
– Bucovina Suceava reprezintă o provocare sau vă e dor de performanță la seniori?
Este o mare realizare, avînd în vedere că la Suceava mi-am încheiat activitatea ca jucător, iar ca antrenor am satisfacția de a fi debutat cu medalia de bronz, în ediția trecută.
– Vă considerați un om împlinit?
Cel mai mult ne-am bucurat de succesul din 2010, cînd am trăit o finală cu adevărat dramatică, la Cluj, pe care am cîștigat-o cu juniorii III, în fața gazdelor de la Transilvania, cu 38-37, după prelungiri.
– Dacă ar fi să formați o echipă la Piatra Neamț, v-ați bate la titlu cu jucătorii formați de familia Bursuc?
Nu cred că ne-am bate la titlu, dar cred că ne-am clasa în primele cinci. Fiul meu, Cristian Bursuc, împreună cu Andrei Spiridon sînt la Bucovina Suceava, Marius Ignat a ajuns la Poli Timișoara, Florin Dospinescu este la Știința Bacău și mai sînt…
* Rita Bursuc s-a specializat în handbal cu “legenda” Ioan Kunst Ghermănescu
– E greu să fii soția lui Stelian Bursuc?
E plăcut. Pe Stelian îl știam din taberele de la juniori și de la loturi. S-a întîmplat să ne întîlnim la București, la facultate și la finalul studiilor l-am urmat ca soție la Piatra Neamț. Avem doi copii: Ioana a jucat și ea handbal pînă a absovit Facultatea de Educație Fizică și Sport Bacău, ajungînd kinetoterapeut în echipa noastră. A participat, ca junioară, la două turnee finale, unde a obținut titlul de golgheteră. Din păcate, o accidentare i-a pus capăt carierei de handbalistă. Cristi joacă la Bucovina Suceava și se pregătește pentru un Masterat în handbal.
– În general oamenii pleacă spre vest. Dumneavoastră ați cotit-o spre estul țării…
Da. De loc sînt din Timișoara, oraș unde am început să joc handbal sub comanda profesorilor Angela Williams și Cristian Dieter. Apoi am jucat la Universitatea Timișoara, cînd orașul avea echipa feminină, iar antrenor era Constantin Lache, împreună cu Petruța Cojocaru, Lidia Stan, Terezia Popa.
– Și specializarea?
Specializarea a trebuit s-o fac la București, la IEFS, cu profesorul Ioan Kunst Ghermănescu.
– Altă legendă a handbalului românesc…
Un om deosebit. Pe atunci românii dădeau lecții de handbal celor care astăzi domină handbalul mondial.
– Unde sau cînd vreți să vă opriți?
Cînd simțim că nu vom mai putea munci. Pînă atunci ne facem meseria, iar în familie e totul mai ușor. Sarcinile se împart și ne completăm unii pe alții.
Familia Bursuc îi mai cuprinde pe Cristinel Bursuc (44 de ani), fratele lui Stelian, fost și el jucător la Fibrex, actualmente antrenor la Clubul Sportiv Școlar Tîrgu Neamț, unde pregătește o echipă de junioare II cu care și-a propus calificarea la turneul final. Fiul său, Rareș, a îmbrățișat tot handbalul, fiind elev al unchiului, Stelian, în echipa de juniori II a LPS Piatra Neamț, campioana națională în 2010 și anul trecut. Interesant este faptul că toți “Bursucii”, cu excepția lui Rareș, au evoluat în echipele reprezentative ale României:
Stelian Bursuc: 32 de jocuri – 64 de goluri, pentru echipele de juniori, tineret și seniori B;
Rita Bursuc (cunoscută ca jucătoare sub numele de Popăilă): 6 jocuri – 15 goluri, pentru naționala de tineret;
Cristinel Bursuc: 48 de jocuri – 176 de goluri, pentru naționalele de juniori și tineret;
Cristian Bursuc: 26 de jocuri – 72 de goluri marcate pînă în 2010 pentru naționalele de juniori și tineret.
(Cristi SOROCEANU)
