Am citit pe undeva, într-un ghid National Geographic sau Cosmopolitan, că un oraș e ca un bărbat: ori te cucerește din prima, ori nu te mai cucerește deloc! Continuînd pe aceeași logică, aș spune, cu toată stînjeneala, că relația mea cu Barcelona s-ar rezuma la “one night stand”. Ca orice relație, a început, evident, la o cafea. Și unde altundeva decît la Hard Rock Café, că deh, dacă e îndeajuns de bună pentru Shakira, o fi și pentru mine! M-am înșelat. N-a fost. Într-o vreme era plăcut, chiar exclusivist să-ți bei cafeaua aici. Acum, frumos brandul, de la intrare, ok muzica, impresionantă lista cu cei care și-au făcut veacul pe aici, dar eu n-am reușit să scap de senzația de poleială care acoperă materiale ieftinuțe pentru un efect de “aspect scump”. Dar, ca să nu uităm de ce-am venit, cafeaua e ok!
Aer… prețios
Barcelona e o destinație potrivită dacă doriți o vacanță activă. Nu e loc de odihnă. Sînt multe locuri cool de văzut, dar și lucruri neplăcute care vă izbesc. De exemplu, oameni care o se bagă în față la mijloacele de transport, vînzători, chelneri, barmani, taximetriști plictisiți. O să aveți mult de-a face și cu tot soiul de mirosuri neplăcute. De peste tot: canale, guri de aerisire, Grădinile lui Fleming!!! (apropos, nicăieri n-am simțit un miros mai puternic de urină decît în celebrele grădini), și, ca suferința mea să fie maximă, nici oameni care să-mi stîrnească curiozitatea ca vreun parfum frumos n-am întîlnit! Lista cu dezamăgiri continuă: mîncarea e total aiurea! N-am mîncat nimic bun acolo, iar eu sînt un om care mănîncă des! Nu gătesc bine mîncărurile etnice, mîncăruri specifice Spaniei nu sînt, așa că… vă recomand să vă plimbați mai mult. Credeți-mă, aveți unde!
Parcuri
Barcelona are peste 60 de parcuri municipale din care 12 sînt parcuri istorice, 5 sînt botanice și mai sînt vreo 6 păduri. Dintre toate, Montjuic este cel mai întins (peste 200 ha, pe muntele cu același nume). De fapt, Montjuic nu e un munte – și nu înțeleg de se încăpățînează să-i spună așa- ci un deal. Farmecul lui e că se află chiar la marginea părții vechi a orașului. Poți ajunge în Montjuic cu metroul sau chiar cu funicularul. Puteți admira grădinile, un castel, satul olimpic al Olimpiadei din 1992, Palau Nacional (transformat în Muzeul Național de Artă Catalană). Și dacă tot sînteți aici, puteți vedea Fontana Magica (oricum toată lumea vă va întreba acasă cît de faină e). A, trebuie să fiți acolo măcar cu 2-3 ore înainte de ora 21. Și numai joia, vinerea, sîmbăta și duminica. Spectacolul în sine e ok, dar dacă vreți să păstrați impresiile, evitați să mergeți în timpul zilei.
Următorul pe listă e celebrul Parc Guell, proiectat de Antoni Gaudi. Are vreo 17 hectare. Amenajarea parcului i-a fost dată lui Gaudi de către Eusebi Guell care a dorit un parc plin de stil pentru aristocrația Barcelonei, un loc unde oamenii cu bani să se plimbe fără stresul plebei. Veți găsi aici structuri de piatră interesante, un soi de căsuțe parcă din turtă dulce, dar cel mai grozav aici e însuși amplasamentul. În varful dealului e o terasă cu băncuțe din mozaic de unde poți vedea întreg orașul lui Gaudi.
Casa oaselor
Dacă tot vorbeam despre Gaudi, musai trebuie să vedeți casa Batllo, undeva în cartierul Eixample (cartier de homosexuali). Mie mi-a atras atenția denumirea sub care e cunoscută clădirea – Casa Oaselor sau Casa tibiei atrofiate. Păi, cum să nu vrei să vezi așa ceva?! Trecînd peste ironia de prost gust, eu n-am înțeles nimic din casă. Tibie… mie mi-a adus a maxilar. Și părea toată curgînd. În fine, pentru amatorii de aer organic și visceral, ăsta-i locul!
Păstrîndu-ne în zona de sinceritate, recunosc că mie Sagrada Familia mi-a părut o urîțenie de construcție. Știam că se făceau sculpturi pe biserici nu numai din motive de estetică, ci și pentru că nu toată lumea știa să citească, nu toți aveau acces la cultură. Era un mod de ilustrare a Bibliei, ca religia să ajungă la tot poporul. La Sagrada Familia însă ai parte de atîtea înflorituri, că-ți trebuie un ochi tare ager să deslușești statuile și ce reprezintă ele. De exemplu, pe una din fațadele finalizate ale bisericii (nu cea a lui Gaudi) se găsește o reprezentare a lui Iisus Hristos răstignit. Gol! Recunosc că mi-a luat cîteva minute bune să observ asta din cauza încărcării excesive a fațadei.
Sfînta Eulalia și gîștele
Dacă sînteți tare grăbiți și n-aveți timp decît pentru un singur obiectiv, care vreți musai să fie biserică, vă recomand La Seu, o catedrală gotică a cărei piatră de temelie a fost pusă încă din secolul al 13-lea, fiind finalizată abia pe la începuturile sec. 20. Numele ei oficial este Catedral de la Santa Creu i Santa Eulalia, după sfînta care patronează Barcelona, dar în limbajul comun a intrat ca La Seu, datorită statutului bisericii de scaun al diocezei. În apropiere e și o mănăstire din secolul al 14-lea, care are în permanență 13 gîște. Fiecare gîscă reprezintă un an din viața sfintei martire Eulalia, tînără fată torturată pînă la moarte pentru credința sa.
Tot în partea veche o Barcelonei se găsește celebra La Rambla. Toate ghidurile mi-o recomandau ca fiind cea mai extravagantă zonă din Europa. Nici pomeneală! Am găsit un bulevard cu chioșcuri de ziare, standuri cu flori, înghețată și magneți de frigider.
La Rambla se întinde de la Placa de Catalunya pînă la statuia lui Columb, monument construit în 1888 în onoarea celebrului descoperitor al Americii, amplasat în locul în care Cristofor Columb a revenit în 1493 după ce a descoperit America cu un an înainte, dar, într-un mod bizar, brațul nu este îndreptat spre lumea nouă pe care a descoperit-o.
În concluzie, Barcelona este un oraș atractiv, o destinație potrivită dacă nu dispuneți de un buget prea mare de vacanță. Dacă bugetul nu reprezintă o problemă v-aș recomanda cu căldură cel puțin cinci, șase alte orașe europene unde v-ați putea cheltui banii.
(N.H.)
