La poalele unui deal, într-un sat din Neamț, o uliță dă și acum fiori trecătorilor. Nu mulți se încumetă să-și poarte pașii pe acolo, chiar dacă e o scurtătură spre biserica din sat. Poate doar tinerii, avîntați de vîrsta fragedă și neștiință. Bătrînii satului își fac cruce de trei ori și se întorc din drum. La capătul uliței blestemate își duce bătrînețile o femeie de 80 de ani. Ușa casei i se deschide foarte rar și atunci doar de fiica ei. E toată familia care i-a mai rămas în viață. Nimeni altcineva nu îndrăznește să-i tulbure liniștea. Oamenii abia se-ndură să povestească ce știu despre locul acela. Cînd o fac, aprind o lumînare și murmură o rugăciune, în speranța ca vor aduce liniște unui suflet chinuit.
Romanță cu copil
Povestea culeasă din spusele sătenilor începe acum 24 de ani, cînd pe ulița cu pricina trăiau puține familii. Iar cîte erau, se înțelegeau bine. Două din ele, care stăteau una peste drum de cealaltă, stîrneau invidie tocmai pentru că se înțelegeau atît de bine. Nesfîrșitele petreceri care țineau pînă-n zori, date cînd la una, cînd la alta în ogradă, au rămas de pomină. Nimeni nu bănuia ce avea să urmeze.
O vecină și- amintește că petrecerile s-au sfîrșit brusc. În locul lor, au început să apară certuri și cuvinte de ocară aruncate peste gard. Maria, doamna uneia din gospodării, a devenit brusc geloasă pe Sevastița, doamna de peste drum. Cîntărea destul de greu și faptul că Maria nu putea avea copii. Treburi femeiești, de sănătate. Sevastița, în schimb, tocmai ce născuse al doilea copil. Pe Gheorghiță. Băiatul atrăgea privirile și răutățile vecinilor prin asemănarea izbitoare cu Dragomir, soțul Mariei. Gura satului a avut multe de tocat mai ales după cumetria băiatului, cînd Dragomir a băut peste măsură și s-a lăudat că feciorul este al lui.
Asemănarea lui Gheorghiță cu Dragomir a devenit mai evidentă cu trecerea anilor. De cînd se născuse copilul, singurele vorbe care mai încăpeau între cele două familii erau batjocuri la Sevastiței. Ea și Dragomir erau sub ocara adulterului. Numai Maria făcea asta, pentru că Vasile, bărbatul Sevastiței, nu lua seamă la gura lumii. Gheorghiță în schimb, flăcău ajuns aproape de majorat, era tare necăjit din pricina vorbelor grele ale Mariei. Într-o bună zi, băiatul s-a înfuriat și a bătut-o pe Maria. Zdravăn. Pentru că nici el și nici mama lui nu mai aveau liniște atunci cînd mergeau pe drum. Gestul neinspirat i-a fost taxat pe loc de Maria, care i-a dat în judecată toată familia. Se dusese deja vorba în sat despre bătaie, așa încît Mariei nu i-a fost greu să adune martori în favoarea ei. A plusat, tot ca dovadă, cu vînătăile de pe față. Cu martorii la primărie, că așa era pe atunci, Sevastița o amenință pe Maria. “Pentru ce mi-ai făcut, nu vei mai călca pe iarbă verde”, și-amintesc bătrînii vorbele. Bătaia l-a costat pe Gheorghiță doar o amendă, că era minor. Dar amenințarea Sevastiței a stăruit mult timp în memoria celor care au fost acolo.
* Complici de trei
Pe Maria o bătea gîndul să se lase de Dragomir, că nu mai suporta bătăile. Apoi s-a răzgîndit și s-a decis să-și vadă de bătrîneți cu Dragomir. La cîteva luni însă, o vecină s-a dus la Maria. În vizită. Maria nu era. Nu era azi, nu era mîine și în toate zilele ce urmau să vină. Dragomir spunea tuturor că nevasta l-a părăsit. Că într-o zi femeia lui a băut peste măsură și a plecat cu primul bărbat găsit în cale. Asta le-a dat de gîndit vecinilor, că Maria nu obișnuia să bea peste limită. {i nici nu era femeia care să-și lase casa pentru alt bărbat. Apoi, Dragomir a venit cu altă poveste: că femeia și-ar fi găsit de lucru în oraș, la niște doctori foarte bogați, și nu se mai întoarce acasă pentru că o duce foarte bine. Surorile Mariei au intrat la bănuieli: dacă ar fi plecat de acasă, le-ar fi spus măcar lor. Au început să dea pomelnice la biserici. Vecinii se rugau să fie găsită. Timpul trecea, iar de la femeie nici un semn. A început să fie tot mai clar că Maria n-a plecat de bună voie de acasă.
Mihai, nepot de-al Sevastiței, s-a dus la ea prin luna lui decembrie 1987. Să-i ceară niște cartofi, povestește el. În beci, Sevastița i-a zis să ia “din locul ăla, nu altul”, chiar dacă acolo cartofii erau mai mici ca-n colțul opus. Scotocind printre grămada arătată de Sevastița, Mihai spera că va găsi cartofi mai buni. A găsit un pantof. S-a speriat și a fugit, spune el. Împins de curiozitate, a revenit după ceva timp. Să ia niște vin. Ceva nu-i dădea pace în beciul ăla. De data asta a auzit un scîncet, spune el. Dar Sevastița i-a spus că are o pisică în beci care caută șoareci de zor, așa că n-a mai insistat. A luat vinul și-a plecat. Între timp, Dragomir a început să umble tot mai supărat și îngrijorat. Iar vecinii îl vedeau în miez de noapte șușotind cu Sevastița pe la fîntînă, pe furiș. De cîteva ori, o mașină mare venea pe uliță. Mereu la ore tîrzii. {i mereu făcea cale-ntoarsă, din cauza unui pîrdalnic de bec ce lumina al naibii de tare dintr-o curte alăturată.
* Îngropată sub căpiță
Pe la începutul lui martie, în Postul Paștelui, după ce au fost bătute de trei ori clopotele bisericii în miez de noapte, Maria a fost găsită. Moartă și îngropată sub o căpiță de coceni din curtea Sevastiței. A găsit-o chiar stăpînul casei, Vasile, soțul Sevastiței, pe cînd făcea curățenie în grădină. A chemat Miliția imediat.
Lumea spune că avea fața legată în cîrpe, iar peste cîrpe o pungă. Că a fost chinuită trei luni de zile în beciul Sevastiței și lăsată să moară. Dragomir a declarat Miliției că n-a omorît-o el. S-au certat foarte tare într-o seară, iar ea s-a repezit la el cu o sticlă. Dragomir a împins-o și femeia a căzut cu capul de plita sobei. {i acolo a rămas, fără suflare. N-a spus nimănui nimic de frică. Avea de gînd să o arunce în Bistriță, cum auzise el o altă poveste de dispariție. În 1988 a fost arestat și condamnat la 20 de ani de pușcărie. În ’89 a venit Revoluția și l-a salvat. I-a venit grațierea și, cu toată buna purtare, a făcut doi ani de închisoare. S-a întors acasă. Dar nu s-a bucurat prea mult, că nu i-a mai ajuns viața.
Bănuiala satului a stat deasupra lui Gheorghiță și a Sevastiței. Complici. Chiar dacă au scăpat basma curată din investigație. Lumea spune că au mituit procurorii și criminaliștii din acea vreme pentru că aveau foarte mulți bani. N-au lăsat să le fie pătată imaginea familiei. Blestemele însă i-au ajuns. Gheorghiță a murit tînăr într-un accident, iar trupul nu a mai ajuns acasă. Vasile s-a prăpădit și el la scurt timp după moartea fiului, intrînd într-o depresie puternică. Sevastița a rămas să-și poarte singură bătrînețile. Din cînd în cînd îi calcă pragul singurul copil care i-a rămas, fiica ei.
Am pășit pragul casei de care toată lumea se ferește. Casa Sevastiței. E o femeie gîrbovită de ani, dar cu minte ageră. Nu s-a ferit să vorbească despre cele întîmplate. Ne povestește că Dragomir era un bărbat foarte bun și nu i-a venit să creadă cele auzite. {tie că toată lumea o bănuiește pe ea și fiul ei, dar spune că ei nu au fost implicați. Mărturie stă faptul că nu i-au condamnat. Zice cam aceleași lucruri de care zic și vecinii. Mai puțin cum a ajuns cadavrul în curtea ei. Nu știe.
* “Dacă aș fi săpat mai adînc, n-o mai găsea nimeni”
Dosarul crimei din arhiva tribunalului penal este foarte stufos. Investigațiile au durat din aprilie pînă în august 1988, cînd s-a dat sentința. În declarațiile date, Dragomir recunoaște că și-a lovit nevasta, ea a căzut pe spate, peste un scaun răsturnat, și s-a lovit la cap. Recunoaște și că a ascuns cadavrul ca să aibă timp să-și rezolve problemele casei și animalele. N-a putut săpa groapa mai adînc de 40 cm pentru că rădăcinile mărului erau prea mari și era muncă anevoiasă care ar fi durat multe ore. Iar el nu avea timp, risca să fie descoperit. “Dacă aș fi săpat-o mai adinc, n-o mai găsea nimeni”, declara el, acum 24 de ani. Spune că a fost “o întîmplare nefericită, chiar dacă avea gura mare”. Nu a adus probe în apărarea lui pentru că se considera vinovat.
Ce mai recunoaște Dragomir în declarație? Că, într-adevăr, avea relații extraconjugale cu vecina. {i că înțelegea gelozia soției. Același dosar conține și declarația Sevastiței, în care neagă relația cu Dragomir. {i atît. Asupra ei nu s-au făcut nici un fel de investigații.
Fapta a fost încadrată la omor calificat. Dragmir a stat în arest pe tot parcursul procesului, dar nu numai în închisoare, ci și la secția psihiatrie a Penitenciarului Bacău.
Legiștii au constatat că moartea Mariei a venit după un “traumatism cranio-cerebral produs în urma lovirii în față și căderii inevitabile a victimei pe o suprafață dură. Între lovire și cădere este o cauzalitate inevitabilă, lovirea avînd drept urmare căderea și sumîndu-și efectele în rezultatul produs: moartea”. Certificatul medico-legal vorbește și de 2,4 la mie, alcoolul în sîngele Mariei la momentul morții.
În august ’88 Dragomir a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și 10 ani de interzicerea drepturilor. A fost obligat și să plătească surorilor decedatei cheltuielile de înmormîntare și cheltuielile judiciare.
Toate acestea s-au întîmplat acum 24 de ani. Pare poveste inspirată din romane, dar e realitate. Cu chipuri, cu drame, cu vieți. Ce s-a întîmplat și cine or fi vinovații… pînă la urmă doar Dumnezeu știe. După legea oamenilor, a plătit cine trebuia. După Lege, au plătit toți.
(Oana IOSUB-TOMA)
