– Vă aflați într-o situație extrem de interesantă: PSD vă vrea, PDL n-ar zice nu, păreți a fi cîștigător sigur la Consiliul Județean. Puteți dezvolta?
– Nu atît de interesantă pe cît de delicată, deoarece asocierea numelui meu la oricare dintre partide nu-mi aduce decît neplăceri. Întotdeauna cînd se vorbește despre întoarcerea mea în PSD, imediat apar contestatarii, ce-i drept, puțini la număr și, cel mai adesea, împinși de la spate de către alții. Mai există și o parte dintre nemulțumiții de decizii politice mai vechi, fiind vorba aici de cei care sperau să devină șefi ai unor servicii deconcentrate și care nu și-au văzut visul împlinit.
Ceea ce pot spune cu deplină convingere și fără falsă modestie e faptul că mi-au rămas foarte mulți prieteni în PSD Neamț, oameni care mi-au fost alături la bine și la greu de-a lungul atîtor ani de zile. Orice s-ar spune, PSD a însemnat mult pentru mine și nu pot uita aceest lucru. Cît despre afirmația că „PDL nu ar zice nu”, cu toate că am răspuns de mai multe ori la această întrebare, voi repeta cele spuse, din respect pentru cititorii nemțeni: rămîn un om de stînga și nu intenționez să mă înscriu în vreun alt partid politic. De altfel,din data de 15 iunie 2010, atunci cînd am fost exclus din UNPR pentru că am votat împotriva tăierii pensiilor, a salariilor și a indemnizațiilor sociale, am decis să fiu independent și să-mi construiesc un viitor politic propriu, fără afiliere la vreun alt partid. Din această postură, aș accepta susținerea oricărei formațiuni politice, fie ea mai mare sau mai mică.
Despre candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț și despre șansele mele reale vom discuta după ce se va clarifica problema reorganizării administrative a țării. Pot doar să vă spun că, la această dată, în sondajele efectuate am un scor bun, care îmi dă încredere în reușita mea la alegerile din 2012. Voi reveni asupra acestui subiect la momentul potrivit.
– Cît de mult vă simțiți PSD-ist, avînd în vedere faptul că se discută la toate ședintele PSD despre dvs, și cît de mult vă simțiți PDL-ist, avînd în vedere că l-ați sprijinit pe Adrian Rădulescu, viitorul ministru al Agriculturii?
– În continuarea celor spuse, vreau să mărturisesc că mă bucură faptul că tot se mai vorbește despre mine la ședințele PSD. Este dovada faptului că tot mai mulți dintre colegi și-au dat seama că am făcut treabă destul de bună ca președinte al organizației județene și că am asigurat climatul de înțelegere care acum nu mai există.
Nu mă simt PDL-ist pentru că l-am susținut pe Adrian Rădulescu în campania electorală pentru ocuparea locului de deputat din colegiul 6. Am spus deja că și eu l-am convins pe Adrian Rădulescu să candideze, deoarece mi s-a părut a fi omul cel mai potrivit, dintre cei doi, pentru acest colegiu din mediul rural. El este cel care vorbește limba oamenilor de la țară, care le înțelege problemele, lucru demonstrat prin voturile primite.
– Liviu Dragnea vorbea despre PSD Neamț ca fiind “partid dat în leasing”. Cum comentați acest lucru?
– Nu știu ce a gîndit Liviu Dragnea atunci cînd a făcut această apreciere. Este, poate, o nuanță care mie îmi scapă. Dar, dacă se referă la faptul că atît eu, cît și domnul Culiță Tărăță avem o bună relație cu cei din PSD Neamț, atunci totul e în regulă. Iar dacă e vorba de sprijinul concret pe care noi l-am dat primarilor, atunci e și mai bine. De altfel, nu m-a deranjat deloc afirmația lui.
– Primarii PSD au vorbit despre sprijinul constant primit din partea dvs și a deputatului Culiță Tărăță. Acest sprijin îi condiționează să vă ajute?
– Nu-i un secret pentru nimeni că, ori de cîte ori a fost nevoie și mi s-a cerut ajutor, nu i-am refuzat pe cei care au apelat la mine, fie că a fost vorba de probleme de administrație, familiale, de serviciu ori de altă natură. În ultimii trei ani, atît eu, cît și domnul deputat Tărâță ne-am străduit, în limita posibilităților, ca primarii PSD să nu se simtă neglijați și lipsiți de orice susținere. Astfel, ei au putut să beneficieze de proiecte, de programe europene și guvernamentale, ceea ce nu e deloc simplu atunci cînd te afli în opoziție.
Deși anii aceștia de colaborare au cimentat prietenia dintre noi, nu consider că ajutorul acordat ar trebui să condiționeze sprijinul din partea lor în campania electorală din 2012. De altfel, atît eu ,cît și colegul meu, sîntem într-o perioadă de clarificări în legătură cu viitorul nostru politic.
În altă ordine de idei, fiecare politician este preocupat să obțină votul unui număr cît mai mare de alegători și atunci face lucruri care să fie apreciate și să-i determine pe cetățeni să-l realeagă. Din această perspectivă, pot spune că mă aștept la votul electoratului din comunitățile locale în Neamț, fie că au primari PSD, PDL sau PNL, ca garanție a bunei noastre colaborări.
– Sînteți de acord să sprijiniți o inițiativă parlamentară prin care să se ceară Corpului de Control al Primului Ministru să inițieze un control amănunțit la Consiliul Județean Neamț, în problema licitațiilor de la această instituție și de la direcțiile subordonate, unde există un adevărat haos instituționalizat?
– Regret, dar nu se pot face inițiative parlamentare de acest fel. În schimb, se poate adresa o interpelare Primului Ministru, în care să fie semnalate o serie de încălcări ale legilor legate de modul în care s-au efectuat licitațiile la Consiliul Județean Neamț. Îmi trebuie cîteva date concrete și voi formula eu această interpelare.
(V.B.)
5 comentarii
Dl. Ioan Munteanu este un om cu expertiză parlamentară, mult prea plimbat pe la posturile de televiziune portocalii locale. Poate fi bănuit că i s-a lipit ceva moale şi maaroniu de talpă, dar nu-i miroase, deocamdată. Titlul articolului este greşit în mod voit, sau e vorba de publicitatea unui candidat cu aspiraţii înalte, la o demnitate recomandată de edilul-microbist, Gigi, alias Pinalti. Problema este alta: de unde ştie Gigi că nu i s-a pregătit tocmai lui o “CHIFTEA” extrem de fierbinte? Sau poate că ştie, dar nu crede… Atât în politică, dar şi în fotbal, balonul rămâne rotund. Poate că Gigi îl vede pătrat, dar asta nu se mai pune, mai ales că izmenele se uzează şi pe scaunul de primar. Se uzează de toate, nici o grijă! În privinţa d-lui Munteanu, ceea ce se vehiculează prin oraş, nu seamănă cu titlul articolului. Dar nici nu seamănă, nici nu răsare.
Vreau sa vad ziua in care un politician are curajul sa mearga la poligraf si sa spuna din tot sufletul cum este el independent .
ionica de la ujcap a ramas acelasi trombonist dar acum o da pe omul serios si plin de talent in ale politicii.pana in 1989 era un chibit politic ce respecta regulile jocului.de aceea il iubea maria gheorghe.daca aveai o vrajeala ce te punea in pericol si urma ca mg sa se zburleasca la tine mergeai la vicepresedintele ujcap ionica fara frica si se rezolva.si mihaela mocanu fosta sefa de cabinet a lui cozmanca a apreciat vrajeala lui ionica si a staruit sa devina inspector guvernamental.dar acum ionica este caraghios fiindca vrea sa dea om serios cu multa experienta in politica.sa nu-i sara penele de paun
sunteti un liberschimbist ordinar care nu recunoasteti absolut deloc acum ca,fara a fi membru al psd , nu a-ti fi existat ca si politician in ROMANIA “DUPA 1989″….tovarase Munteanu….
Ve-ti avea voturile din sondajele fiicatii;;(marea sondoare……….)
multa ….pentru tradare!!!!TOV MUNTEANU