PSDR plus PDSR egal love. Și ce mai love a fost! A rezultat PSD, partidul-stat, într-o vreme, partid care a inventat termenul de “caracatiță” după ce, timp de patru ani și un pic și-a întins sforile în tot ce însemna structură de stat, de la banala administrație locală pînă la vîrful Cotrocenilor. Controla totul. Pericolul, șoptit pe la uși și-n colțurile tenebroase ale întîlnirilor politice de taină, era ca Partidul-stat să ajungă să acapareze biata țărișoară de tot. Nu s-a întîmplat asta. Și nu pentru că ar fi făcut cineva eforturi deosebite, ci pentru că, într-un anumit moment, P plus S plus D n-a mai dat love. Talentul deosebit al partidului de a-și da singur cu șutul în părțile sensibile pînă le face moi de tot a făcut inutilă intervenția opoziției de dreapta de atunci. PSD a pierdut puterea, deși a cîștigat alegerile. De atunci și pînă-n zilele noastre n-a trecut mult timp. Suficient însă ca partidul să se ducă naibii. Măcinat de interese personale, de orgolii și vise de mărire care au apărut în mințile unor lideri pînă atunci necunoscuți sau recunoscuți doar prin prisma culorii roșii de pe afișele electorale, PSD este astăzi, la Neamț, un partid mic. Cu mulți oameni mici pe funcții mari. Intrarea la apă este continuă. În condițiile în care harta meteorologică a județului Neamț vorbește despre un fief PDL, o moșie a nu-știu-cărui baron, singura grijă pe care o au pesediștii este să se șunteze între ei. PDL – inamicul comun, de clasă?! Aiurea! Despre ce vorbim? Vorbim despre un Munteanu, șef de organizație, care a început să aibă succes abia după ce a aplicat în partid principiile de conducere ale Ăluilalt. Și care Munteanu, de fiecare dată cînd a luat-o peste ochi, și-a dat o mulțime de demisii, care nu i-au fost acceptate și mereu a fost reales. Și n-a luat-o peste ochi de la Ălălalt, ci chiar de la ai lui (n-a fost primul, răposatul Bobeanu ar avea multe de spus). Vorbim despre un Antochi, adus pe prima pagină în virtutea tinereții și a marotei de a promova tineri, de a face altă politică. Aiurea! Alegerea lui a fost decisă tot în culise, tot de granguri, fapt care îl ajunge acum din urmă și îl pune în situația de a dansa bambilici cu proteste de primari și pretenții din Kiseleff, un Antochi căruia, deși nu și-a dat nici o demisie, i-au fost acceptate toate. Vorbim de un Chelaru, a cărui singură calitate politică este, după toate aparențele, că poate fi, oricînd și în orice condiții, președinte interimar. Nici nu-i trebuie șefie “plină” din moment ce, oricum, fotoliul de prezident la “cel mai mare partid de opoziție” pare a fi de fapt un scaun electric.
PNL reloaded. Hrănit cu mitul liberal de la 1800 toamna, Partidul Național Liberal s-a zbătut în chinurile facerii post-decembriste preț de mulți ani, o Convenție Democrată și mai multe aripi, tinere, garoafe sau săgeți aruncate aiurea. Odată stabilizat la trei inițiale, P plus N plus L n-a mai dat nici el cu love. Pe harta meteo a județului nici nu există: are zece primari în acte, vreo doi-trei în realitate. Liderii s-au tocit în bătăi interne, puținii oameni pentru care s-au purtat negocieri de numire în administrație s-au împrăștiat ca potîrnichile, sub acuzația sau revelația proprie a altor credințe politice. O mînă de oameni (într-o vreme chiar puteai să-i numeri pe degetele de la o singură mînă). Acum, PNL îl are pe Ursărescu. Scuturat de haina grea a afacerilor cu Ălălalt, domnul Ursărescu are toate șansele să rămînă singur în partid pentru că… cine nu-i cu el, e împotriva lui. Împotriva cui o fi el nu se știe, n-am reușit să ne dumirim. Ardoarea cu care își execută puținii liberali pe care-i mai are statistica partidului este demnă de o cauză mai bună, dar nu-l învățăm noi pe dl. Ursărescu să facă politică. Este evidentă însă lipsa. Lipsa membrilor, lipsa liderilor, lipsa coloanei vertebrale pînă la urmă, pentru că, deși clamează principii și doctrine, liberalii și-au dovedit slăbiciunile în fața unor contracte, a unor funcții, a unor posturi atașate pe lîngă cabinete europarlamentare.
Prin primăvară, deși nu era love nici într-unul, nici într-altul, PNL și PSD au hotărît că se iubesc. Două minusuri au decis că matematica e valabilă și-n politică și va da cu plus sigur. N-a dat. Variabila neluată în calcul a fost PDL. Partid mare, de asemenea măcinat de orgolii și interese, partid-stat care a reinventat termenul de “caracatiță”. PDL nu este un partid puternic, dar este ascultător. Este dezorganizat și buimac dacă e lăsat de capul lui. Dar nu este lăsat de capul lui încă. Este un copac încă în picioare pentru că pădurarul s-a luat cu cafele, n-a avut timp să-l taie. Iar în umbra lui nu crește nimic, nu pentru că ar fi el grozav, ci pentru că, pur și simplu, iarba este prea mică și proastă ca să mai răsară.
(Dana Ostahie)
