Începînd cu 1 noiembrie, Neculai Ivanov este noul county-manager pe Neamț, în traducere neaoșă administrează județul cu competențe primite și delegate de la incompatibilul Vasile Pruteanu. Proaspătul administrator de județ ne-a declarat că a ajuns acolo pe filiera unui concurs public, care s-a organizat, la care s-a dus și pe care l-a luat. Cum, cînd, ce și mai ales DE CE, asta nici măcar n-am avut curaj să întrebăm.
Probabil de acum încolo vor fi mai puține greșeli la Consiliul Județean, iar cele care, Doamne-feri, se vor mai strecura, vor avea cu siguranță mai multe semnături de răspundere ca pînă acum. Apariția unui administrator de județ demonstrează încrederea de care se (mai) bucură Vasile Pruteanu printre ai lui în ultimele luni de mandat, faptul că PDL s-a gîndit la o tranziție cît mai finuță de la mandatul lui Pruteanu la unul interimar (al cui o fi, al cui s-o nimeri) ne arată că decizia ANI stă să pice. Așteptăm cu interes numele noului director interimar al Apa Serv.
Update: Dughir sună bine? Noi zicem că da!
Update 2: Avem și declarație oficială de la președintele CJ Neamț. În mare, dl. Pruteanu zice cam așa: anunțul pentru organizarea concursului a fost ”legal întocmit” și ”publicat în termenul legal”, adică, explică tot domnia sa, ”a fost afișat la avizierul Consiliului Județean Neamț, unde toată lumea a avut acces”. Dl Pruteanu ne mai spune și că Neculai Ivanov ”a fost singurul care a participat la concurs și singurul care a cîștigat”. Ar fi fost de-a dreptul antologic ca domnul Ivanov să concureze de unul singur și să iasă pe locul II.
Remarcăm cu aceeași seninătate faptul că instituția care gestionează/ administrează/ stăpînește județul face angajări pe funcții deosebit de importante pe bază de anunțuri lipite la avizier, întocmai ca panourile de onoare din căminele studențești unde găsești tot ce vrei și ce nu vrei. Dl. Pruteanu a vrut un county-manager și l-a găsit prin anunț la gazeta de perete. AJOFM moare de ciudă și-și pune întrebări existențiale. Ne așteptăm de acum la un aflux de căutători de comori locuri de muncă pe la avizierul CJ (e clar că noi ne vom îndrepta mai des pe la el, că pare a fi izvor de inspirație).