Perla coroanei pentru Vasile Pruteanu este Consiliul Județean. După ce vaca bună de muls numită DGASPC și celelalte centre de învățămînt special nu mai pot contribui direct la bunăstarea familiei președintelui, Spitalul oferă toate oportunitățile de compensare. Poți investi oricît, că nu se simte și bagi în față binele bolnavilor, care, săracii, se prăpădesc fără să știe cîtă grijă li se poartă din birou, care își cumpără medicamente și cele necesare operațiilor din banii lor (de la farmacii plăcute în ochii domnului). Poți justifica orice. Poți fi jupîn. Dacă ai oamenii potriviți. Domnul Pruteanu îi are. După ce i-a dat un șut în fund lui Cristian Petrovici pe motiv de incompatibilitate, după ce și-a mazilit un consilier personal cu prea multe idei legate de dezvoltarea spitalului, venerabilul Pruteanu a descoperit izvorul minunățiilor de la Casa de Asigurări de Sănătate. Și oamenii competenți de aici.
Evident, prima poziție este asigurată de întîiul funcționar, directorul Valerică Frățilă, inegalabil și incompatibil în funcție, după cum a constatat draga de ANI cînd l-a aflat și consilier județean. Valerică Frățilă a renunțat, de bună voie și silit de împrejurări, la un om de bază, doamna Gabriela Zamfir, distinsă directoare de Achiziții la CJAS. Cu acceptul ei condiționat (și-a păstrat totuși de rezervă locul de la Casă, încă o așteaptă, cald), doamna a fost pusă interimar la Spitalul Județean Neamț. Cea mai recentă ședință a Consiliului Județean ne prezintă un tablou suprarealist: incompatibilul Vasile Pruteanu dispune organizarea concursului pentru ocuparea “funcției de manager persoană fizică” și-l avansează ca șef de comisie pe incompatibilul Valerică Frățilă. Care trebuie s-o examineze pe subordonata suspendată din activitate. Care subordonată a semnat contractul Spitalului cu CJAS, negociindu-l din părți. Din ambele părți. Negocierea ei cu ea însăși a fost atît de reușită încît pe noiembrie și decembrie spitalul nu mai are para chioară.
În sprijinul acestui talent deosebit de “eu centrez, eu dau cu capul, eu fac masajul la picioare”, Consiliul județean Neamț își trimite doi reprezentanți în comisia de concurs. Unul de la Direcția de Sănătate Publică. Cel mai probabil, dl. Morenciu, care a demonstrat pînă acum reale calități la acest gen de concursuri. Numai vorbind de participarea la ultimul astfel de examen se spune că dl. Morenciu ar fi fost un adevărat vrăjitor, reușind performanța de a avea pe față subiectul și pe verso răspunsurile corecte. Un alt delegat vine de la Consiliul de Administrație al spitalului, ca să completeze decorul.
Greu de crezut că se va prezenta și altcineva la concurs, să-i ridice Gabrielei Zamfir greutăți și concurență. Mai ales că aritmetica și calendarul se aliniază favorabil pe cariera de interimat a doamnei Zamfir: interimatul ei se încheie taman în ziua publicării rezultatelor. Că de aflat, se știu dinainte. Rămîne întrebarea “dacă cei doi organizatori vor fi dovediți incompatibili, concursul mai e valabil?”.
(V.B., D.O.)