Ceahlăul a trecut de șocul dezastrului cu Dinamo, reușind să lege două victorii în acest campionat (2-1 cu Voința Sibiu, pe teren propriu și 2-1 în deplasarea de la Mioveni). Pe 20 noiembrie pietrenii vor înfrunta Steaua, la Piatra Neamț, de la ora 20 și 30 de minute. Un alt moment important pentru echipa pregătită de Costel Enache, care, cu patru victorii, patru egaluri și cinci înfrîngeri, a ajuns pe locul 11 în Liga I. Față de sezoanele 2007-2008 și 2009-2010 din Liga lui Mitică, cînd Ceahlăul cocheta cu laterna roșie, acesta este un tur de campionat bun. Pînă în prezent. Ceahlăul a avut un meci excelent la Vaslui, unde a reuși să cîștige cu 2-1, după ce a fost condusă cu 0-1, dar și un meci penibil, cu Dinamo, plus prima repriză a meciului cu Rapid, de la Piatra Neamț, cînd a dezamăgit. Meciul cu Steaua poate salva turul de campionat și poate îmbunătăți imaginea echipei în ochii suporterilor, dar și ai conducerii administrative. Președintele de onoare Gheorghe Ștefan crede că Ceahlăul putea obține mai multe puncte în cele 13 etape scurse, iar partida contra Stelei poate fi un moment care să aducă liniște în tabăra pitreană.
– Care este opinia dumneavoastră despre actuala echipă a Ceahlăului?
– Părerea mea este că avem o echipă bună și chiar mă așteptam să avem mai multe puncte pînă acum. Dacă eram mai atenți cu Concordia Chiajna sau cu Sportul Studențesc, acum eram mai sus în clasament.
– L-ați adus pe argentinianul Lucas Garcia în vară direct de pe plajă și, fără să fie pregătit, a ajuns în atenția Stelei. Cum l-ați convins?
– Ni l-a propus un agent argentinian, l-am văzut în cantonamentul din vară și am fost imediat încîntați de calitățile sale. După cîteva zile, la noi la echipă au venit alți impresari și au vrut să-l deturneze. Am luat legătura cu adevăratul său impresar și l-am convins pe Lucas să semneze cu noi. Am auzit de interesul Stelei. E normal ca Lucas să atragă privirile altor echipe, pentru că e un jucător de mare valoare. Cînd va fi la 100% capacitate de efort, va fi cel bun din România!
– Cum îl veți primi pe Gigi Becali?
– Îl vom primi ca pe un oaspete de seamă. În primul rînd, sper să fiu prezent la meci. Primăria îmi ocupă mult timp și abia dacă mai găsesc timp să văd meciurile la televizor. De multe ori, nici la televizor nu mai ajung să le văd.
– Ce șanse are Ceahlăul să bată Steaua după ce bucureștenii și-au revenit din șocul eliminării din Cupa României?
– Steaua deține prima șansă, dar sper că vom da o replică bună. Steaua rămîne Steaua și trebuie tratată cu respect, însă și noi avem un moral bun după victoria de la Mioveni și după un joc bun în deplasarea de la CFR Cluj, unde am pierdut cu 1-2 nemeritat, după părerea mea.
– Se pot repeta evenimentele de la Ploiești cînd meciul Petrolului contra Stelei a fost întrerupt din cauza suporterilor?
– În niciun caz! Publicul nostru este unul sportiv. Îmi doresc ca susținătorii Stelei să își susțină favoriții civilizat și să nu ne creeze probleme. Dar eu sînt sigur că forțele noastre de ordine vor fi cu ochii pe ultrașii steliști. Stadionul nostru e unul din cele mai sigure din țară și tot timpul am fost apreciați pentru asta.
– Spuneați la începutul campionatului că vreți să construiți o echipă pentru cupele europene. Mai credeți în acest obiectiv pe termen lung?
– M-am hotărît să nu abandonez fotbalul tocmai acum cînd atîtea scandaluri afectează imaginea campionatului nostru. Eu am mai greșit în trecut, dar am avut puterea să recunosc și am fost primul care am cerut intervenția DNA și ascultarea telefoanelor oficialilor din fotbal. Vedeți cîte ies acum la iveală… Sînt prea multe controverse și prea multe jigniri care nu-și au rostul. Ar trebui ca oamenii din fotbal să se respecte mai mult între ei.
Ceahlăul a învins la Focșani, sîmbătă, 12 noiembrie, într-un meci amical, pe Oțelul Galați, campioana României, cu scorul de 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Pavel, adus de la echipa a doua, în repriza secundă, în urma unei faze fixe. Ceahlăul a testat un portar ucrainean, de 24 de ani, Aleksandr Borisenko, cu ocazia acestui amical.
După Steaua, echipa antrenată de Costel Enache va mai întîlni, pînă la finalul turului, pe Astra Ploiești, FCM Tîrgu Mureș și Gaz Metan Mediaș, prima și ultima în deplasare.
(Cristi SOROCEANU)